27 iulie 2020 – Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, a următoarelor legi:

Florin Iordache Doamnelor şi domnilor deputaţi, În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în vederea exercitării de deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, au fost depuse următoarele legi: 1. Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 660/2019; procedură de drept comun; 2. Legea pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 122/2020; procedură de drept comun; 3. Legea pentru modificarea şi completarea art. 58 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 295/2019; procedură de drept comun; 4. Legea pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; Pl-x 147/2020; procedură de drept comun; Şi 5, Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016; PL-x 450/2020; procedură de urgenţă. Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi de 5 zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun, de la data depunerii, astăzi, 27 iulie 2020. Vă mulţumesc mult. Declar şedinţa închisă. Ne vedem mâine dimineaţă, la ora 10,00. Şedinţa s-a încheiat la ora 18,28.