Florin Iordache La poziţia 16, Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2020 pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval; PL-x 112/2020; avem 6 amendamente admise. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi? Păi, hotărâţi-vă, cine? Da. Vă rog, prezentaţi raportul comun.
Găvrilă Ghilea Da. Proiectul de Lege nr. 112/2020 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2020 pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval. În conformitate cu prevederile art. 94 şi ale art. 114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate cu dezbaterea şi avizarea acestui act normativ, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins ordonanţa de urgenţă în şedinţa din 9 iunie 2020. Consiliul Legislativ a avizat favorabil actul normativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea cadrului legal privind completarea Legii nr. 214/2015, a Legii nr. 31/2016, a Legii nr. 229/2017, cu câte o dispoziţie conform căreia "Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor va elabora şi va supune spre aprobare Guvernului norme metodologice de punere în aplicare a prevederilor..." pentru a fi legal posibilă emiterea de hotărâri de Guvern de aprobare a normelor metodologice. Prin modificarea propusă se va respecta şi principiul ierarhiei actelor normative prevăzute la art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată. În conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială au finalizat dezbaterile asupra proiectului de lege în şedinţa online din data de 26 mai 2020, iar membrii Comisiei pentru transporturi şi infrastructură au dezbătut proiectul de lege în data de 2 iunie 2020. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, cele două comisii au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente, redate în anexa care face parte din raportul comun depus. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Nu sunt. Avem 6 amendamente. Dacă la titlul legii sunt intervenţii? La articolul unic? La 3? 4? 5? 6? Rămâne la votul final. Caracter organic.