Florin Iordache La poziţia 9 avem Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; PL-x 306/2019; procedură de urgenţă. Comisia pentru industrii, raport înlocuitor. Domnul preşedinte Iancu, vă rog aveţi cuvântul.
Iulian Iancu Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia a fost sesizată cu actul normativ menţionat. Are avizul Consiliului Legislativ. De asemenea, al Consiliului Economic şi Social. Este avizat favorabil şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Senatul a adoptat proiectul de lege. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au avizat favorabil acest proiect de lege. Este un proiect de lege care transpune Directiva Uniunii Europene 2436/2015 şi care îşi propune, practic, să reglementeze activitatea OSIM, la nivelul României, la fel ca şi activitatea în acest domeniu, respectiv al mărcilor şi indicaţiilor geografice, la nivelul statelor membre. În urma dezbaterilor, dezbateri la care a participat întreaga conducere a Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii propun plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Dacă sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterea raportului. Avem 84 de amendamente. La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu. De la 2 la 50, intervenţii? Nu. De la 51 la 84? Rămâne la votul final. (Domnul deputat Iulian Iancu solicită să ia cuvântul.) Da, domnule preşedinte Iancu, vă rog. Înţeleg că e o chestiune de tehnică legislativă, da?
Iulian Iancu De tehnică legislativă. Este un termen acolo, care a fost depăşit - 31 decembrie 2019. A fost preluat de noi şi trecut la 30 iunie 2020, dar deja suntem la 30 iunie. Şi, ca atare, se propune 30 septembrie 2020.
Florin Iordache Da. Vă mulţumesc. Cu această corectură, preluată de stafful tehnic, rămâne la votul final. Caracter organic.