29 iunie 2020 – Informare privind suplimentarea ordinii de zi.

Florin Iordache Şi se introduce pe ordinea de zi, prin consens cu toţi liderii grupurilor parlamentare, PL-x 336 (Proiectul de Lege pentru modificarea art. 19 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto). Avem deja 22 de rapoarte venite, încercăm să dezbatem cât mai multe, şi, prin consens cu liderii grupurilor parlamentare, voi da cuvântul colegilor care vin din recomandările grupurilor parlamentare - un singur vorbitor de grup, două minute, astfel încât să putem dezbate cât mai mult din ordinea de zi. Dacă nu mai sunt alte intervenţii, intrăm în ordinea de zi aprobată.