24 iunie 2020 – Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A., în domeniul public al statului, respectiv al Consiliului Local Sector 5, şi în administrarea Consiliului Local Sector 5; (PL-x 294/2020). ( rămas pentru votul final )

Florin Iordache 5. Proiectul de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A., în domeniul public al statului, respectiv al Consiliului Local Sector 5, şi în administrarea Consiliului Local Sector 5; PL-x 294/2020. Avem raport comun - Comisia pentru administraţie, Comisia pentru transporturi şi Comisia juridică. Cine îmi prezintă raportul? Vă rog, domnule deputat, prezentaţi raportul. Vreţi... Numai puţin! Ca iniţiator? Numai puţin! Ca iniţiator, întâi. Vă rog, doamnă deputat! Doamna deputat Oana Florea, ca iniţiator, şi apoi discutăm despre raport.

Oana-Consuela Florea Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă reţin astăzi atenţia cu un proiect legislativ important. Este vorba de un transfer de terenuri. Vă rog, în numele celor 240.000 de locuitori ai sectorului 5, să daţi un vot, astăzi, în favoarea acestei iniţiative. Foarte pe scurt. Este vorba despre fostul coridor feroviar Filaret-Progresul, o şină de tren dezafectată care este în paragină de 30 de ani, care nu are iluminat stradal, nici trotuare, care a devenit o groapă de gunoi. Primăria Sectorului 5 face demersuri de câţiva ani buni pentru a putea administra acest teren, deoarece doreşte să investească acolo şi să aducă zona respectivă la lumină. Nenumăratele adrese făcute, şi la Ministerul Transporturilor, şi la Guvern, s-au finalizat cu o adresă, prin care reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi primarul Sectorului 5 au convenit: "Demararea unei iniţiative legislative în Parlamentul României, prin grija Primăriei Sectorului 5, având ca obiect trecerea terenului în suprafaţă de 50.629 de metri pătraţi, din domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor, concesiunea Companiei Naţionale C.F.R., în domeniul public al Municipiului Bucureşti". Primăria Sectorului 5, în parteneriat cu Banca Mondială, a făcut o analiză a acestei zone, o analiză de oportunitate şi dezvoltare. Cine este curios, eu pot să pun la dispoziţie acest studiu. Foarte pe scurt, este vorba despre un bulevard care va conecta centrul capitalei cu sudul capitalei. Este vorba despre construcţia de locuinţe în zonele adiacente, de spaţii verzi, întrucât sectorul 5 are cea mai mică zonă de spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii şi, nu în ultimul rând, conectarea anumitor zone din cartierul Ferentari cu o arteră principală, o arteră importantă. Acestea fiind zise, eu vă rog frumos să daţi un vot în favoarea acestui proiect legislativ, pentru ca să putem asigura o dezvoltare a zonei respective, rămasă, aşa cum spuneam, de izbelişte, timp de 30 de ani. Dacă există nelămuriri - nu mai insist, aş mai dezvolta, dar înţeleg că nu e timp - dacă sunt nelămuriri sub aspect juridic, trebuie să vă spun doar atât - şi închei - că există o practică parlamentară, respectiv preşedintele României a promulgat Legea nr. 64 din 2019 privind transmiterea unui teren... absolut situaţie identică, terenul aflat în proprietatea statului, în administrarea Ministerului Transporturilor, în concesiunea C.F.R., către oraşul Huedin. Este practic acelaşi obiect de reglementare, doar că, în loc de Huedin, avem Primăria capitalei, care urmează să dea acest teren în administrare, prin hotărâre de consiliu, Primăriei Sectorului 5. Vă mulţumesc frumos.

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Comisiile, vă rog, prezentaţi raportul.

Găvrilă Ghilea Proiect de Lege 294/2020 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R.-SA, în domeniul public al statului, respectiv al Consiliului Local Sector 5, şi în administrarea Consiliului Local Sector 5. În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu dezbaterea şi avizarea acestui act normativ, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Senatul a adoptat proiectul de lege, în şedinţa din 12 mai 2020. Consiliul Legislativ a avizat favorabil actul normativ. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, în fapt, transmiterea unui teren aferent liniei C.F.R. Bucureşti-Progresu către Bucureşti Cotroceni, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R.-SA, din domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, în domeniul public al Municipiului Bucureşti. Conform celor prezentate în expunerea de motive, acest transfer ar fi necesar pentru a se putea implementa o serie de proiecte de utilitate publică pe porţiunea dintre pasajul Toporaşi şi pasajul Carol, în conformitate cu Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă a Sectorului 5, aceste proiecte de utilităţi publice propunând o nouă arteră carosabilă de categoria I pe direcţia Nord-Sud, sub forma Bulevardului Rocar, între Pasajul Toporaşi şi Pasajul Rahova. Comisiile au examinat actul normativ, după cum urmează: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, în şedinţa comună online din 22 iunie 2020, iar Comisia pentru transporturi şi infrastructură a examinat actul normativ în şedinţa online din data de 23 iunie 2020. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor trei comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare a Proiectului de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Transporturilor şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R.-SA, în domeniul public al statului, respectiv al Consiliului Local Sector 5, şi în administrarea Consiliului Local Sector 5, cu amendamente admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din raportul depus. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Florin Iordache Vă mulţumesc. La dezbateri generale, Grupul UDMR. Vă rog, domnule deputat Benedek Zacharie.

Zacharie Benedek Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Astfel de terenuri sunt foarte multe, la noi în ţară, care de 30 de ani nu mai sunt folosite de C.F.R.-SA, dar, în schimb, sunt şi clădiri care sunt în administrarea S.A.F.-SA, care este deja efectiv în paragină. Aceste clădiri, aceste zone, sau chiar şi parcuri sunt, aceste zone au devenit nişte focare de infecţie. Deci, ar trebui ca în Parlament să existe sau să iniţiem o lege prin care toate aceste terenuri, toate aceste clădiri să-şi găsească o utilitate, să fie date UAT-urilor sau celor care se pot folosi, să nu mai fie pline de mizerii şi să continuăm cu aceste focare de infecţie. Deci, Grupul UDMR va vota această lege. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Mulţumesc. Din partea Grupului USR, vă rog, faceţi legătura cu domnul deputat Benga Tudor.

Tudor - Vlad Benga Bună ziua, stimaţi colegi!

Florin Iordache Vă rog, domnule deputat.

Tudor - Vlad Benga Din păcate, este regretabilă lipsa de viziune administrativă şi din toate punctele de vedere, în ceea ce înseamnă acest proiect. Las la o parte problemele de constituţionalitate a proiectului. Dar, intrând pe fondul problemei, Bucureştiul este sufocat de trafic şi, în ciuda tuturor promisiunilor de revoluţie şi pararevoluţie pe care le-a făcut primăriţa Firea, în continuare se sufocă. Această bucăţică de tren, acest coridor feroviar este foarte important pentru că, de fapt, ce se întâmplă? La toate capitalele europene, dacă vă uitaţi, inclusiv capitalele est-europene, nu vorbesc despre reţelele imense de trenuri metropolitane pe care le au capitalele vest-europene, toate au reţele de tren suburban. Există proiecte şi se discută şi la Ministerul Transporturilor, şi sunt parte din programul cu care Nicuşor Dan candidează, care intenţionează să transforme, astfel încât să aibă şi Bucureştiul un tren metropolitan adevărat. Şi peste tot în lume, dacă vă uitaţi, în ultimii 20 de ani, transportul public şi transportul feroviar generează dezvoltare urbană pe mai departe. Noi, ce facem, în clipa de faţă, este exact opusul. Transmitem acest teren în administrarea Primăriei Capitalei, tăiem un bulevard, toate studiile arată că în momentul în care creezi mai mult asfalt, aduci mai mult trafic, în loc să folosim ceea ce există. Da, într-adevăr, poate că toată calea aceea ferată este neglijată de 30 de ani, dar se poate construi acolo, este pe un coridor feroviar, poate fi repusă în funcţiune şi poate să genereze... Gândiţi-vă, şi reţeaua de tramvai a Bucureştiului este aproape dublă, ca lungime, faţă de reţeaua de metrou, şi cu reţeaua de transport feroviar din jurul Bucureştiului se poate tripla densitatea de transport feroviar. Este o lipsă de viziune extraordinară, în clipa de faţă, să facem exact opusul a ceea ce se întâmplă în urbanism şi din punctul de vedere al dezvoltării în tot restul lumii. Mulţumesc frumos de tot. USR va vota împotrivă.

Florin Iordache Vă mulţumesc. Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină la dezbateri generale? Înţeleg că nu. Avem 5 amendamente admise. La titlul legii, intervenţii? La articolul, până la art. 5, intervenţii? Nu. La anexă, intervenţii? Nu. Rămâne la votul final.