24 iunie 2020 – Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 783/2015). ( retrimis comisiei. )

Florin Iordache PL-x 783/2015, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, prin consens, repet, va fi retrimis comisiei pentru două săptămâni. De asemenea, prin consens cu toţi liderii grupurilor parlamentare, fiecare grup parlamentar îşi nominalizează un singur vorbitor. Şi am rugămintea, la vorbitori, fie că discutăm la iniţiatori, fie că discutăm atunci când luaţi cuvântul la dezbateri generale, intervenţiile să fie scurte, pentru că avem foarte multe proiecte pe ordinea de zi, urmând ca după votul final să avem şedinţa comună, cu foarte multe puncte pe care le vom avea în dezbatere. Dacă... (Domnul deputat Ştefan-Alexandru Băişanu solicită să ia cuvântul.) Domnule Băişanu, înţeleg că aveţi o problemă de procedură. Apoi intrăm în ordinea de zi. Vă rog, domnule Băişanu.