Silviu Vexler Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Foarte scurt. Aş vrea să vă subliniez, fiind vorba despre Holocaust, şi un moment mai puţin plăcut care se desfăşoară astăzi. La Curtea Militară de Apel Bucureşti au fost depuse două dosare - unul pentru reabilitarea şi unul pentru revizuirea sentinţei celui care a fost generalul Nicolae Macici. Generalul Nicolae Macici, în perioada Holocaustului, a fost comandantul Corpului 2 Armată şi, ulterior, al Corpului 1 Armată şi a fost persoana trimisă personal de Ion Antonescu la Odesa, să supravegheze execuţia evreilor de acolo. Despre Masacrul de la Odesa probabil sau poate că aţi auzit. Au fost ucişi 40.000 de evrei, la ordinul lui Ion Antonescu şi sub supravegherea directă a acestui general, Nicolae Macici. Pe şi mai scurt. Ceea ce a hotărât domnul general, care a stat în Odesa fix două zile şi jumătate, cât să rezolve problema, a fost să-i strângă pe aceşti 40.000 de evrei într-un număr de hambare, a ordonat armatei să stropească hambarele cu benzină şi le-a înconjurat cu mitraliere de teren, după care le-a dat foc, iar cei care încercau să sară afară erau împuşcaţi. Bănuim că cei care au reuşit să sară afară şi să fie împuşcaţi şi nu arşi de vii au avut un noroc mai mare. Cei din ultimul hambar nu au mai fost chiar aşa norocoşi. Hambarul a fost înconjurat cu dinamită şi au fost aruncaţi în aer, de vii. Astăzi este primul termen al procesului de reabilitare a celui care a fost generalul Nicolae Macici. În mod evident, justiţia este independentă şi va decide orice doreşte. Am vrut doar să vă aduc la cunoştinţă acest fapt şi suplimentar faptul că Nicolae Macici este singurul criminal de război român, care a fost condamnat punctual pentru execuţia evreilor de la Odesa, pentru acest masacru. Dacă ceilalţi criminali de război au fost condamnaţi pentru o plajă mai largă de fapte, Nicolae Macici a fost condamnat punctual pentru execuţia a 40.000 de evrei. Este o decizie a justiţiei. E drept, a justiţiei militare. Nu ştiu dacă s-a terminat termenul sau nu, era programat să înceapă azi dimineaţă. Vom vedea ceea ce va urma. Vă mulţumesc mult.