17 iunie 2020 – Proiectul de Lege privind consolidarea monedei naţionale ca monedă unică de plată pe teritoriul României (PL-x 246/2020). ( retrimis comisiei )

Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte. Cu acordul liderilor, vă propun intrarea pe ordinea de zi a PL-x 246/2020 (Proiectul de Lege privind consolidarea monedei naţionale ca monedă unică de plată pe teritoriul României) şi retrimiterea la comisie, două săptămâni.

Florin Iordache Da. Există consens pe acest proiect de lege. (Discuţii la prezidiu.) Deci la acest proiect de lege, la care domnul Roman a solicitat retrimiterea, există consens. Deci nu mai avem nevoie de vot. A fost retrimis. O precizare. Deci colegii din partea grupurilor parlamentare care doresc să intervină se înscriu pe tabletă şi apar pe ecran, şi atunci domnul secretar îmi aduce la cunoştinţă şi vă dau cuvântul. Sau, aşa cum am întrebat, dacă alţi colegi, în afară de cei conveniţi din partea grupurilor parlamentare, doresc să intervină, la fel, "diez", şi stafful tehnic le dă cuvântul. Bun. Înţeleg că preşedintele Comisiei... Numai puţin.