Ion-Marcel Ciolacu Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 18 iunie 2020, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului: 1. Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020; PL-x 153/2020; L232/2020; procedură de urgenţă. 2. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2020 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020; PL-x 154/2020; L233/2020; procedură de urgenţă. Şi aşteptăm rezultatul votului şi pentru ultima lege. Domnule preşedinte Barna, ce faceţi? Aţi început să umblaţi la parlamentari? Ce facem cu migraţia? 354 de voturi pentru, o abţinere şi 43 dintre colegi nu şi-au exercitat votul. Adoptată. Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună... Mai am de citit... 3. Legea pentru completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 396/2019; L489/2019), pentru prevederile referitoare la indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; procedură de urgenţă. Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă de la data depunerii, astăzi, 18 iunie 2020. Ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă mulţumesc. A fost o plăcere, astăzi, să conduc această şedinţă! Şedinţa s-a încheiat la ora 15,17.