Florin Iordache 16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor; PL-x 244/2020. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva? (Domnul deputat Iulian Iancu solicită să ia cuvântul.) La dezbateri generale. Bun. Vă rog, atunci prezentaţi raportul. Domnul preşedinte Iancu.
Iulian Iancu Domnule preşedinte, Pentru că domnul Bejinariu doreşte să prezentăm cât mai repede şi succint, fiind şi iniţiator, şi totodată încercăm să susţinem în faţa dumneavoastră un proiect de lege absolut special, aş vrea să vă spun că în dezbatere, în fond, comisia a fost sesizată în procedură de urgenţă cu acest proiect. Este o iniţiativă legislativă care ca obiect de reglementare transpunerea Directivei 3l/2010, precum şi a Directivei 844/2018 privind performanţa energetică a clădirilor, eficienţa energetică, ambele publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 75/156 din 19 iunie 2018. Aş vrea să vă informez, stimaţi colegi, că Senatul a adoptat proiectul de lege. Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia economică a avizat favorabil, Comisia pentru mediu - aviz favorabil. Aş vrea să vă spun că, în urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege.
Florin Iordache La dezbateri generale? Domnul Iancu. Se pregăteşte domnul Bumb, din partea PNL.
Iulian Iancu Stimaţi colegi, Avem în faţă un proiect de lege extrem de important. Aparent, ai spune ce mare importanţă are un proiect de lege care se adresează performanţei energetice a clădirilor? Ascultând şi dezbaterea anterioară, am convingerea, stimaţi colegi, că nu traversăm doar o criză economică, socială, politică foarte puternică şi agresivă, ci cred că cea mai importantă criză este dimensiunea morală asupra căreia nu am reuşit să ne ridicăm sau pentru care n-am reuşit să ne ridicăm la dimensiunea morală pentru care o societate trebuie să se organizeze, să înfiinţeze şi să funcţioneze şi de asemenea, o criză de conştiinţă. Ce propunem noi prin acest act normativ, stimaţi colegi, este realmente un program de guvernare de ieşire din criză. Acest act normativ este o iniţiativă la care am invitat 15 membri de la toate partidele politice: şi UDMR, şi PNL, şi PRO România, şi PSD, şi ALDE. De ce este atât de important? Stimaţi colegi, Performanţa energetică a clădirilor înseamnă aşa: 9,1 milioane de clădiri în România; înseamnă 647.000 de clădiri noi, cu 60.000 apărute numai de la un la altul, 2018-2019, 50% din energia României consumată în aceste clădiri, 75% - ineficient. Avem o intensitate energetică, în continuare, raportată la puterea de cumpărare dublă faţă de media Uniunii Europene şi suntem în situaţia în care ardem 20 de milioane de metri cubi de materie de biomasă şi de lemn, în condiţii de randament de maximum 40%. Ce înseamnă acest lucru, stimaţi colegi? Înseamnă cel mai puternic program guvernamental de ieşire din criză care oferă sute de mii de companii, milioane de locuri de muncă, răspândite uniform pe tot cuprinsul României. Este România în măsură să susţină acest program, fiind şi cea mai ineficientă dintre statele europene în utilizarea energiei? Nu trebuie să fie efortul României, pentru că, din fericire, Uniunea Europeană, prin Programul Green Deal, prin programul integrat de energie şi schimbări climatice şi actualul program, din 27 mai, Next Generation, se adresează în primul rând clădirilor. De ce clădirilor, stimaţi colegi? Pentru că, vă spuneam, consumăm 50% din total energie. 80% din timpul nostru îl petrecem în clădiri, iar când e pandemie, chiar 95%. Şi atunci, Uniunea Europeană şi-a propus, cu prioritate, un program, având ca obiectiv-ţintă renovarea în ritm accelerat a tuturor clădirilor din România. Se începe cu clădirile publice. Câte clădiri publice avem? 112.000 de clădiri publice, dintre care 82% sunt în oraşe. Pentru acestea se alocă resurse financiare de la Uniunea Europeană. Închei, domnule preşedinte. Ce înseamnă acest lucru, stimaţi colegi? Comercializarea de echipamente, instalaţii, materiale de construcţii, materiale de izolaţie, materiale şi tehnologie privind utilizarea surselor regenerabile, tehnologia privind utilizarea hidrogenului - adică punem în funcţiune cel mai laborios mecanism industrial, punem în valoare institutele de cercetare din România, cum este cel de la Râmnicu Vâlcea, punem în valoare toate companiile şi forţa de muncă activă din această ţară, salvând totodată populaţia care astăzi nu are soluţie, ca loc de muncă, şi îi oferim o soluţie la el acasă, pentru că e răspândită uniform în toate oraşele României. Acesta este tipul de program, stimaţi colegi, asupra căruia colegii iniţiatori de la toate partidele vă invită să luaţi parte şi care dă soluţie chiar în aceste momente, momente de criză. Vă rugăm să votaţi, de asemenea, în unanimitate, aşa cum s-a votat la comisie. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă rog, faceţi legătura cu domnul deputat Bumb, din partea PNL.
Sorin-Ioan Bumb Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Aşa cum a specificat şi colegul nostru Iancu Iulian, este una dintre cele mai importante iniţiative legislative care au trecut prin comisie, în această perioadă. Din păcate, această iniţiativă a întârziat doi ani, timp în care putea fi adoptată, pentru că implicaţiile ei sunt foarte mari la nivel naţional. Şi anume, în această lege sunt transpuse directivele Uniunii Europene şi ale Comisiei Uniunii Europene, în legislaţia naţională. Şi este vorba despre performanţa şi eficienţa energetică a clădirilor. Principalele intervenţii legislative vizează aplicarea definiţiilor privind strategia de renovare pe termen lung, complexitatea modalităţii de calcul a performanţei energetice, adoptarea prevederilor la clădirile noi şi existente, în sensul adoptării de soluţii inteligente de încălzire, care necesită certificate de eficienţă energetică, inspecţia sistemelor de încălzire şi climatizare, fără a avea nevoie de avize şi de autorizaţii suplimentare, avize care să îngreuneze şi să poată pune în aplicare această lege. Importanţa acestei legi este în special pentru clădirile care sunt construite din bani publici, unde putem atrage fonduri europene şi putem eficientiza extraordinar de mult folosirea sistemelor inteligente de încălzire şi a materialelor din care sunt construite aceste clădiri. Deci, această lege are în vedere atât renovarea clădirilor, construirea clădirilor noi, cât şi eficientizarea sistemului de încălzire a clădirilor vechi. De aceea, PNL va vota pentru această lege şi sperăm ca ea să fie pusă cât mai curând în aplicare. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Am finalizat intervenţiile. Avem 50 de amendamente. La titlul legii, intervenţii? Nu. De la 2 la 25 intervenţii? Nu. De la 26 la 50? Rămâne la votul final. Are caracter ordinar. A sosit raportul de la Comisia pentru buget. Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor ... (Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.) A, procedură. Da, vă rog, domnule Roman. Înţeleg că aveţi o chestiune de procedură. Vă rog.
Florin-Claudiu Roman Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor colegi, De trei săptămâni, la Comitetul liderilor am solicitat suplimentarea ordinii de zi cu două proiecte de lege importante, pentru că tot aud în fiecare zi, de la acest microfon, că PSD, sub comanda domnului Ciolacu, nu mai este acelaşi PSD sub comanda lui Liviu Dragnea. Şi atunci am spus: "Haideţi să respingem acele legi, în Parlament, care apără interesele lui Liviu Dragnea şi ale unor companii cu acţionariat ascuns, cum este Tel Drum...
Florin Iordache Procedura, domnule Roman!
Florin-Claudiu Roman Este punctul 17, la asta mă refer, domnule preşedinte!
Florin Iordache Da.
Florin-Claudiu Roman Aveam o promisiune din partea majorităţii că vom discuta aceste subiecte la comisii. Şi rugămintea este, dacă vreţi cu adevărat să rupeţi legătura cu Liviu Dragnea, faceţi ceea ce aţi promis, intraţi în comisii, dezbateţi aceste proiecte, astfel încât societăţi de tip Tel Drum să nu mai poată participa la licitaţii în care Liviu Dragnea este ordonator de credite preşedinte al Consiliului judeţean, Tel Drum este o societate cu acţionariat ascuns care semnează cu Liviu Dragnea preşedinte de Consiliu judeţean şi după aceea face lucrări frumoase la Belina şi pe braţul Pavel. Aceeaşi chestiune o ridic şi în privinţa unui alt punct pe care îl tot punem pe ordinea de zi şi unde dumneavoastră v-aţi angajat că veţi veni cu raport... Opriţi odată amnistierea evazioniştilor fiscali! Opriţi odată frăţia cu penalii şi veniţi şi daţi, dacă vreţi cu adevărat să demonstraţi oamenilor că sunteţi altceva decât Liviu Dragnea, respingeţi aceste proiecte, rupeţi frăţia cu penalii şi atunci vom putea discuta cu dumneavoastră, la modul concret, lucruri importante pentru români. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Da. Domnul Simonis. Vă rog.
Alfred - Robert Simonis Noi asistăm de ceva timp la o strategie a reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal, ca de câte ori există ceva împotriva reprezentanţilor Guvernului, de câte ori se descoperă abuzuri grosolane şi hoţii ale unor membri ai PNL, să apară cineva de la PNL şi să ducă discuţia într-o cu totul altă parte. Acum, evident că, în loc să vorbim de faptul că nu vreţi să ne spuneţi dacă veţi mări sau nu alocaţiile, dacă veţi mări sau nu pensiile, ce aveţi de gând să faceţi pentru stimularea economiei, ce vreţi să faceţi cu cei un milion de şomeri şi multe alte probleme ale României. Nu ne spuneţi ce faceţi cu ele şi vorbiţi de nişte poveşti... Acum două săptămâni vorbeam despre ce au depus unii şi alţii, prin 2012, astăzi eu ştiu ce iniţiative... Păi, domnilor, haideţi să le luăm punctual! Am declarat de la nivel de conducere a partidului că iniţiativa cu evaziunea fiscală nu are susţinerea PSD. Evident, aceasta va fi respinsă în regim de urgenţă. Cât despre iniţiativa cu opţiune la purtător, stimaţi colegi, eu aş vrea să înţeleg următorul lucru. Păi, forma agreată împreună este ca această lege intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021. Aşa e forma agreată, nu? Recunoaşteţi asta. Păi, dacă ea intră la 1 ianuarie 2021, de ce nu poate fi săptămâna viitoare votată, de ce trebuia făcută ieri, de ce reprezentanţii PNL nu au cerut în comisie suplimentarea ordinii de zi şi votarea acestei legi?! (Vociferări.) OK. Am discutat înainte ca domnii care au vorbit mai devreme să ia cuvântul pe acest subiect, am discutat cu domnul preşedinte al Comisiei juridice şi săptămâna viitoare aceste iniţiative vor fi respinse în Comisia juridică şi evident şi în plen. Dar, în acelaşi timp, vom respinge şi iniţiative făcute de liberali, prin care, de exemplu, una făcută de liderul de la Senat, prin care avocaţii să nu poată fi urmăriţi penal, de exemplu. Aşa, o categorie aparte de români care pot comite infracţiuni şi nimeni să nu poată să le facă nimic. S-a stabilit că facem curăţenie în sertarele Parlamentului. Eu vă spun ceea ce vă spuneam mai devreme. Sunt de acord. Dar haideţi să facem curăţenie peste tot! Şi să curăţăm Parlamentul şi de iniţiativele toxice ale PNL, şi de cele ale USR, şi de cele ale PSD. Haideţi să curăţăm toate sertarele Parlamentului şi să fim corecţi până la capăt! În altă ordine de idei, săptămâna viitoare aceste două iniţiative, şi nu numai, vor fi respinse în Comisia juridică şi de plen, iar cea care intră în vigoare de la 1 ianuarie 2021 - deci mai sunt şase luni - degeaba vă bateţi să o votaţi de mâine, de poimâine, de ieri, că tot de la 1 ianuarie 2021 intră. Adică, haideţi să fim serioşi până la capăt!
Florin Iordache Mulţumesc. Cele două iniţiative nu au raport. Aşteptăm raportul de respingere de la Comisia juridică. Continuăm.