Florin Iordache La poziţia 2. Proiectul de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal; PL-x 647/2019. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Doamna deputat Oana Florea, vă rog. Şi apoi domnul Lazăr, Comisia pentru buget, prezentaţi raportul.
Oana-Consuela Florea Vreau să mulţumesc colegilor din comisii pentru votul lor, pentru că altfel nu aş fi ajuns aici cu această iniţiativă legislativă. Beneficiarii acestei iniţiative sunt cei aproximativ 300.000 de oameni cu handicap grav. Dintre aceştia, 41.000 sunt copii. Proiectul se referă la o scutire de taxă de 1% pe moştenire. Este de la sine înţeles că unei persoane care trăieşte din acel ajutor de la stat îi este foarte greu să plătească 1%, de exemplu, dintr-un imobil pe care l-ar moşteni. Eu cred că merită să întindem o mână de ajutor acestor oameni. Până la urmă, ei nu au drept la moştenire, toţi, în acelaşi timp. Aşa că pentru stat vorbim de o sumă infimă, iar pentru aceşti oameni vorbim de o sumă semnificativă. Contez pe votul dumneavoastră la sesiunea de vot final şi vă mulţumesc.
Florin Iordache Da. Vă mulţumesc. Comisia pentru buget, domnul Lazăr, vă rog.
Sorin Lazăr Mulţumesc, domnule preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât trimiterea spre reexaminare Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Proiectului de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare scutirea de la plata impozitului pe venit a persoanelor fizice cu handicap grav sau accentuat, pentru veniturile realizate din transmiterea dreptului de proprietate cu titlu de moştenire. În urma reexaminării proiectului de lege, deputaţii prezenţi la lucrările online au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport suplimentar de adoptare a Proiectului de Lege pentru completarea art. 60 pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu amendamentul admis prezentat în anexă. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Florin Iordache Începem dezbaterile. Potrivit înţelegerii şi consensului cu liderii grupurilor parlamentare, vor avea intervenţii deputaţii, aşa cum îi nominalizează grupurile parlamentare. La acest proiect de lege, din partea PSD, doamna Oana Florea. Vă rog.
Oana-Consuela Florea Triburile nomade lăsau în urmă bolnavii pentru ca restul membrilor să poată supravieţui. Cred că în România anului 2020 nimeni nu trebuie lăsat în urmă. Aşa că vă rog să întindem o mână de ajutor acestor oameni. Pentru că sunt persoane cu handicap grav, este evident că viaţa lor este departe de a fi ca a noastră, a celorlalţi, că problemele medicale sunt grave, că din 350 de lei, pe care îi iei lunar de la stat, este foarte greu să supravieţuieşti. Şi stă în puterea noastră să-i ajutăm. Şi vă mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare? Nu mai sunt intervenţii. Avem două amendamente admise. La titlul legii dacă sunt intervenţii? Nu. La art. I, intervenţii? Nu. Rămâne la votul final.