Florin Iordache Stimaţi colegi, cei care sunteţi prezenţi, vă rog să luaţi loc, să putem începe. Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 101. Ordinea de zi şi programul de lucru au fost distribuite electronic şi afişate pe pagina de Internet. Avem pentru ziua de astăzi dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 77 de deputaţi. Întreb, potrivit Regulamentului, dacă vreunul dintre cei care au semnat doresc să îşi retragă semnătura? Înţeleg că nu. Biroul permanent a stabilit următoarele. Moţiunea va fi citită de unul dintre semnatari; Guvernului i se rezervă 50 de minute, care pot fi folosite la început şi la final; grupurile parlamentare - pentru fiecare deputat se alocă câte 15 secunde, astfel încât: Grupul PSD - 35 de minute; PNL - 21; USR - 7; PRO Europa - 5; UDMR - 5; minorităţile - 4; PMP - 4; neafiliaţi - două minute. Obiecţii, observaţii? Nu. Rog liderii grupurilor parlamentare să-mi aducă lista vorbitorilor. Şi, pentru început, dau cuvântul domnului deputat Petru-Bogdan Cojocaru, pentru citirea moţiunii simple. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
Petru-Bogdan Cojocaru Mulţumesc, domnule preşedinte. Domnule ministru, Stimaţi colegi, Daţi-mi voie să dau citire ordonanţei simple împotriva domnului Ion Ştefan, ministrul... O voce din sală : Moţiune, nu ordonanţă.
Petru-Bogdan Cojocaru ... moţiunii simple împotriva domnului ministru Ion Ştefan, intitulate "Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!". Dificultăţile ministrului Ion Ştefan de a silabisi PNDL, explicaţiile sale mucalite despre grinda greşită din propria casă sau constatarea că angajaţii din instituţia pe care o conduce sunt oameni născuţi cu mâini, ochi, picioare şi CNP ar putea intra pe lista scurtă a celor mai ridicole exprimări în spaţiul public din ultimii 30 de ani. Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul "Grindă" o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a descris atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România. Dar ridicolul poate fi apreciat doar până la un punct. Atunci când realizăm că protagonistul acestor manifestări publice gestionează unul dintre cele mai mari bugete ale Guvernului şi că de acest personaj grotesc depinde în mod direct dezvoltarea comunităţilor locale din România, atunci lucrurile nu mai sunt deloc amuzante şi trec din registrul comediei în cel al tragediei. Ministrul Ion Ştefan reprezintă "Grinda" în care sunt crestate adânc cele mai distinctive trăsături ale Guvernului PNL - opulenţă, incompetenţă, nepotism şi foarte multă aroganţă! Din acest punct de vedere, s-ar putea spune că ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei întruchipează perfect prototipul politrucului PNL parvenit într-o funcţie de conducere a statului - familiar cu interlopii, mentalitate de vătaf, cu un discurs public împiedicat, dar foarte arogant, în acelaşi timp, cu controverse în declaraţiile de avere, dar cu o listă lungă de veri, verişoare, fini, nepoţi şi cumetri gata să fie înşurubaţi în funcţiile publice de la centru şi din administraţia publică locală! Prezenta moţiune simplă are drept scop evidenţierea celor mai importante aspecte negative care au marcat mandatul ministrului Ion Ştefan şi care constituie deja motive foarte puternice pentru demiterea sau demisia acestuia de la conducerea ministerului. Fals în declaraţii Ministrul Ion Ştefan şi-a început mandatul cu un fals, de la care i se trage bine-cunoscuta poreclă de ministrul "Grindă". În mod ironic ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa, decât după numele său real. În cazul domnului "Grindă" este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură, a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită - 910 m 2 în declaraţia din iunie 2019 şi 524 de m 2 în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului. Ne-a spus despre constructorul care i-a greşit o grindă şi care a transformat astfel mansarda în etaj. A recunoscut public şi faptul că nu a făcut recepţia casei şi că, din acest motiv, atenţie!, a plătit o taxă de zece ori mai mică, timp de vreo 10 ani. Ne-a mai spus că-i pare rău că a greşit şi că va face recepţia oficială a controversatei locuinţe. Dar nu a dat nicio explicaţie care să lămurească diferenţa uriaşă dintre cele două declaraţii. Cum e posibil ca, în doar 5 luni de zile, suprafaţa unei case să scadă cu aproape 400 de m 2 ? Nu ştim încă răspunsul! Dar ceea ce ştim sigur e că una dintre cele două declaraţii este falsă! Un fals pentru care nu s-a stabilit nicio sancţiune, nicio răspundere, civilă sau penală. Iar orice om obişnuit îşi pune o întrebare legitimă despre rostul acestor declaraţii de avere, dacă astfel de falsuri grosolane nu sunt sancţionate, iar protagoniştii lor continuă să se bucure nestingheriţi, pe banii statului, de beneficiile funcţiilor publice. Descurajarea luptei anticorupţie Problemele de integritate ale ministrului nu se manifestă doar în declaraţiile sale de avere. Ele sunt ridicate la rang de politică de stat, după cum se poate vedea în viziunea ministrului de reorganizare a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. Exemplul său este definitoriu pentru demagogia PNL, care pe băncile din opoziţie se manifesta ca un mare apărător al integrităţii în funcţiile publice şi un susţinător fervent al luptei anticorupţie. Asta a fost în opoziţie. După cele şapte luni de guvernare am aflat cu toţii că este o mare diferenţă între ceea ce spune PNL şi ceea ce face PNL. Tot discursul anticorupţie se dovedeşte a fi o pură demagogie. În loc să întărească lupta anticorupţie, Guvernul PNL o diminuează la maximul posibil, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în deciziile ministrului dezvoltării. În schema de reorganizare a ministerului, acesta a redus Direcţia de integritate şi anticorupţie a ministerului la un rol minuscul. De la o direcţie cu zeci de angajaţi responsabili cu implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, atât în cadrul instituţiei, cât şi la nivelul întregii administraţii publice din România, structura de anticorupţie a ministerului pe care îl conduce s-a transformat într-un firav compartiment, cu una sau maximum două persoane angajate! Astfel cei responsabili cu integritatea şi anticorupţia au devenit doar nişte umili subordonaţi ai şefilor numiţi politic de ministrul Ion Ştefan. Tocmai în acest sector, unde se derulează peste 15.000 de proiecte de lucrări publice, finanţate din bani publici, româneşti sau europeni, PNL şi ministrul "Grindă" au găsit de cuviinţă să reducă la minimum personalul şi resursele anticorupţie. Este o abordare diametral opusă faţă de discursul public al Partidului Naţional Liberal. Disponibilizări ilegale, pentru rudele şi amicii miniştrilor Nu este însă vorba doar de o neglijenţă, este mai mult decât atât. Reducerea structurii de integritate are în spate o motivaţie premeditată, legată de deciziile controversate luate de domnul Ion Ştefan. O structură puternică de integritate ar fi fost, de bună seamă, în totală opoziţie cu numirile de rude şi apropiaţi în funcţiile ministeriale. O structură puternică de integritate în cadrul ministerului ar fi reprezentat probabil un obstacol în disponibilizările ilegale întreprinse de ministru, pentru a face loc altor rude, amici şi politruci ai ministrului Ştefan. Sunt nu mai puţin de 26 rude, rubedenii, cunoştinţe, pile şi relaţii ale ministrului "Grindă" care au fost puse în funcţii şi sinecuri pe bani de la stat. Verişori, fini, cumetri, consilieri personali, foşti chelneri sau manichiuriste şi un întreg pomelnic de politruci din cercul de încredere al ministrului "Grindă" au împânzit cu toţii structurile Ministerului Dezvoltării şi ale administraţiei publice centrale şi locale. În paralel cu implantarea în funcţii publice a cumetrilor şi pilelor sale, ministrul Ion Ştefan a declanşat o adevărată epurare politică în ministerul pe care îl conduce! Redimensionarea structurii de personal a unui minister este, desigur, o decizie politică, iar ministrul are toată libertatea să restructureze instituţia în acord cu propria viziune politică. Există însă o singură condiţie - respectarea legii! Restructurarea trebuie să se facă în acord cu procedurile legale şi trebuie să aibă o motivare clară şi criterii obiective bine definite pentru deciziile de disponibilizare. Hotărârea de Guvern promovată de domnul ministru Ion Ştefan nu a respectat niciunul dintre aceste obiective. Actul normativ a fost adoptat fără avizul Consiliului Legislativ - acest aviz a fost emis ulterior adoptării, exact ca în cazul ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvernul Orban în "Noaptea ordonanţelor" şi care tocmai din acest motiv au fost declarate neconstituţionale de către CCR. Disponibilizările făcute de ministrul "Grindă" nu încalcă doar Constituţia şi legile care erau în vigoare în momentul venirii sale la conducerea ministerului, încalcă inclusiv decretul preşedintelui Iohannis şi alte decizii luate în timpul pandemiei chiar de Guvernul din care face parte domnul ministru Ion Ştefan. Epurarea politică pe care acesta o face în minister, pentru a-şi instala rudele şi apropiaţii, este contrară art. 20 din Legea stării de alertă, care prevede că "valabilitatea contractelor colective de muncă şi a acordurilor colective de muncă se prelungeşte pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia". Altfel spus, domnul ministru a dispus declanşarea procedurilor de concedieri colective nesocotind prevederile legale care au stat la baza instituirii stării de urgenţă şi a stării de alertă. Caracterul nelegal al acestor disponibilizări apare la tot pasul, în aproape toate procedurile desfăşurate. Nu există criterii obiective pentru stabilirea angajaţilor disponibilizaţi, nu se respectă termenele legale de preaviz şi de concurs, se încalcă numeroase legi şi decizii ale Curţii Constituţionale şi, în general, totul este o făcătură abuzivă menită a face loc pentru angajarea rudelor şi amicilor ministrului. Ilegalităţile comise în această procedură sunt atât de multe, de aceea este o certitudine că Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei va pierde procesul intentat deja de salariaţii disponibilizaţi ilegal. Întrebarea care rămâne şi care îi priveşte în mod direct pe cetăţenii români care contribuie cu taxe şi impozite este cine şi din ce bani va achita prejudiciul produs de ministrul "Grindă", atunci când angajaţii vor câştiga procesele în instanţă? Cum va răspunde domnul "Grindă", când, din banii publici, Guvernul va fi obligat de instanţă să plătească retroactiv drepturile acestor angajaţi? Cine va rezolva toate problemele ce vor apărea când aceşti angajaţi disponibilizaţi ilegal vor trebui reîncadraţi şi vom ajunge din nou să avem două sau trei persoane pe acelaşi post, cum s-a mai întâmplat în alte guvernări ale PNL? De altfel, se pare că a devenit o practică obişnuită a PNL ca atunci când vine la guvernare să disponibilizeze în mod ilegal angajaţi din sistemul public, pentru a face loc clientelei politice. În mod ironic, în raportul de activitate al ministrului Ion Ştefan, aceste sute de angajaţi disponibilizaţi sunt numiţi "profesioniştii instituţiei, care şi-au dat seama de ritmul său de lucru şi de cerinţele sale". Dacă cei disponibilizaţi erau "profesioniştii instituţiei", de ce au fost daţi afară şi cât de profesionişti vor fi cei care vor veni în locul lor, având în vedere că specificul activităţii ministerului presupune o specializare care se dobândeşte în ani de activitate? Toate realizările ministrului poartă marca Guvernării PSD În fapt, ministrul "Grindă" nu a fost interesat niciun moment să valorifice experienţa celor pe care i-a disponibilizat. În mandatul său de 7 luni nu a fost în stare să deschidă niciun şantier nou, nu a fost în stare să demareze niciun proiect nou. Toate realizările cu care se laudă în rapoartele de activitate poartă marca Guvernării PSD. Se laudă cu "începerea lucrărilor de reabilitare la Cazinoul din Constanţa", în condiţiile în care toate etapele de contractare şi finanţare fuseseră parcurse în guvernarea PSD. Se laudă cu "reînnoirea" garanţiilor şi graficului de lucrări pentru stadioanele bucureştene ce vor fi incluse în Campionatul European de Fotbal, în condiţiile în care aceste lucrări au fost demarate în guvernarea PSD. Se mai laudă, domnul ministru, cu finanţarea proiectelor din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, un program creat şi implementat cu succes de PSD şi care a fost mult timp una dintre ţintele predilecte ale atacurilor PNL. Iar, în pofida avertizărilor venite din partea PSD, ministrul a subdimensionat bugetul PNDL, pentru care a alocat iniţial doar 2,5 miliarde de lei, deşi necesarul pentru anul 2020 era de 8 miliarde de lei, fiind nevoit să-l suplimenteze la prima rectificare a bugetului de stat. Tot aşa se laudă ministrul "Grindă" cu "semnarea contractelor de finanţare din Programul Operaţional Regional, pentru proiecte însumând peste 1 miliard de lei". Aceasta este marea realizare, în condiţiile în care, în guvernarea PSD, gradul de contractare în POR depăşise deja 100%, cu contracte semnate în valoare de 45 de miliarde de lei. Ministrul "Grindă" nu are niciun merit pentru această aşa-zisă "realizare". Este munca profesioniştilor pe care îi dă acum afară pentru a face loc neamurilor sale. S-a mai lăudat, domnul ministru, cu "semnarea contractelor pentru cele 3 spitale regionale, de la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova". Într-adevăr! Fix atât a făcut ministrul "Grindă" - a semnat! Dar a semnat o documentaţie complexă la care s-a lucrat mult, înainte ca domnul Ion Ştefan să devină ministrul dezvoltării. Iar ceea ce omite să menţioneze domnul ministru în rapoartele sale este durata pe care a stabilit-o pentru a realiza aceste spitale regionale - 107 luni pentru Spitalul Regional de la Cluj-Napoca, 104 luni pentru cel de la Craiova şi 106 luni pentru cel de la Iaşi. Altfel spus, marea "realizare" a ministrului e că, în cel mai bun caz, dacă cei care vor construi spitalele nu vor greşi nicio grindă, ele vor fi gata după aproape 9 ani, adică cu mult după ce domnul "Grindă" nu va mai fi ministru! Există totuşi o "mare realizare" care i se poate atribui exclusiv actualului ministru. Este vorba de "unda verde" pe care a dat-o pentru asfaltarea drumului forestier "Câmpina - Săcele", propus de Guvernul PNL...
Florin Iordache Domnule... Domnule deputat, numai puţin. Invit liderii de grup la prezidiu. (Consultări.) Vă rog, continuaţi...
Petru-Bogdan Cojocaru Mulţumesc, domnule preşedinte.
Florin Iordache Deci... fac anunţul pentru presă, cât mai ales pentru colegii noştri care urmăresc dezbaterea. Din cauza stării de sănătate a domnului ministru Ion Ştefan, în urma consultării cu liderii de grup, vom finaliza citirea moţiunii astăzi, iar dezbaterea din partea grupurilor parlamentare va avea loc la o altă dată, pe care o vom stabili de comun acord. Acum vom finaliza şi vom închide şedinţa. Vă rog, domnule Cojocaru.
Petru-Bogdan Cojocaru Este vorba de "unda verde" pe care acesta a dat-o pentru asfaltarea drumului forestier "Câmpina - Săcele", propus de Guvernul PNL ca alternativă, în locul autostrăzii Comarnic - Braşov, pe care tot ei au oprit-o exact în momentul în care trebuiau să înceapă lucrările contractate în baza parteneriatului public-privat angajat în guvernarea PSD! Iar domnul ministru mai invocă în rapoartele sale o altă "măreaţă realizare", respectiv "mutarea şedinţelor consiliilor locale în mediul online, pentru respectarea restricţiilor impuse prin starea de urgenţă". Dacă şi în această privinţă domnul ministru îşi arogă acest merit, al "mutării şedinţelor în online", asta spune totul despre propria sa competenţă. Există totuşi un aspect care îl distinge pe domnul ministru Ion Ştefan de toţi ceilalţi membri ai Cabinetului Orban. Este singurul ministru dat în judecată inclusiv de funcţionarii de la Compartimentul de contencios administrativ, alături de alţi zeci de profesionişti pe care i-a umilit prin modul ilegal în care i-a lăsat pe drumuri. În rest, cea mai notabilă realizare a ministrului este cohorta de rude, rubedenii, neamuri şi politruci pe care a reuşit să o implanteze pe funcţii călduţe, bine remunerate, din administraţia publică centrală şi locală. Doar pentru această aşa-zisă realizare, domnul ministru Ion Ştefan ar trebui să-şi dea undă verde pentru a pleca cu totul din funcţia guvernamentală, înainte de a compromite cu totul noţiunea de ministru. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.
Florin Iordache Vă mulţumesc mult. Acestea fiind spuse, am finalizat citirea moţiunii. Repet, în urma înţelegerii grupurilor parlamentare, finalizăm aici, urmând ca la o altă dată să facem dezbaterile. Mulţumesc. Declar şedinţa închisă. Şedinţa s-a încheiat la ora 16,25.