27 mai 2020 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru interpretarea art. 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în categoria funcţionarilor publici, în înţelesul Codului penal, a parlamentarilor şi a Preşedintelui României; (Pl-x 289/2015) ( rămasă pentru votul final ).

Florin Iordache 20. Propunerea legislativă pentru interpretarea art. 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în categoria funcţionarilor publici, în înţelesul Codului penal, a parlamentarilor şi a Preşedintelui României; Pl-x 289/2015. Comisia juridică? Vă rog, doamnă deputat. Doamnă Aida Căruceru, vă rog, prezentaţi raportul Comisiei juridice, raport de respingere.

Aida-Cristina Căruceru Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru interpretarea art. 175 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii în categoria funcţionarilor publici, în înţelesul Codului penal, a parlamentarilor şi a Preşedintelui României. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. 1.098 din 3 octombrie 2014, a avizat iniţiativa legislativă, cu observaţii. Guvernul României a transmis trei puncte de vedere în anii 2016, 2017 şi 2020, prin care nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ propunerea legislativă. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare interpretarea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul prevederii exprese a faptului că în categoria funcţionarilor publici avuţi în vedere de aceste dispoziţii se încadrează şi Preşedintele României, precum şi deputaţii şi senatorii. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.

Florin Iordache Mulţumesc şi eu. Întreb colegii dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Rămâne la votul final; propunere de respingere. Următorul.