20 mai 2020 – Notă pentru exercitarea de către senatori şi deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra legilor depuse la secretarii generali ai Senatului şi Camerei Deputaţilor, conform prevederilor art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Ion-Marcel Ciolacu Vă informez că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(2) şi (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 20 mai 2020, s-au depus la secretarii generali ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vederea exercitării de către deputaţi şi senatori a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, următoarele legi adoptate de ambele Camere ale Parlamentului: Termenele pentru sesizare sunt de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă şi cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun de la data depunerii, astăzi, 20 mai 2020.