Alfred - Robert Simonis Mulţumesc, domnule preşedinte. Având în vedere că, în urmă cu aproximativ o lună, în spaţiul public a existat o dezbatere amplă despre un proiect iniţiat de senatori liberali şi trecut de Senatul României, cel care presupunea ca pedepsele de până la 7 ani de închisoare, adică pedepse pentru infracţiuni grave, să poată fi executate la domiciliu, eventual în nişte vile de lux cu piscină. Având în vedere că atunci preşedintele Partidului Naţional Liberal a anunţat că acest proiect va fi retras, va fi respins şi aşa mai departe. Având în vedere că de o lună de zile nimeni de la PNL nu a cerut retragerea sau respingerea acestui proiect de lege, ieri, în Comisia juridică, reprezentanţii PSD au propus respingerea acestei iniţiative. Şi astăzi, stimaţi colegi membri ai tuturor grupurilor parlamentare, fac un apel la dumneavoastră să introducem pe ordinea de zi a acest proiect, pentru a-l respinge astăzi şi pentru a nu mai exista dubii despre modul sau locul unde vor fi executate aceste pedepse. Este o iniţiativă a PNL cel puţin regretabilă, ca să fiu elegant, şi sper ca, măcar în Camera Deputaţilor, să fiţi de acord cu introducerea acestui proiect, pentru a fi respins, pe ordinea de zi, şi, evident, sper să votaţi împotriva acestui proiect şi împotriva iniţiativei făcute de colegi senatori PNL. Domnule preşedinte, Trebuie să vedem cine nu e de acord cu introducerea pe ordinea de zi. Dacă avem consens, poate fi introdus, să fie dezbătut de urgenţă.
Ion-Marcel Ciolacu Grupul USR. Liderul Grupului USR, sunteţi de acord cu introducerea pe ordinea de zi? Vă mulţumesc. Grupul UDMR? Sunteţi de acord? Vă mulţumesc. Grupul PNL? Sunteţi de acord? Vă rog, contactaţi Grupul PMP. Luaţi legătura cu Grupul PMP şi Grupul PRO Europa. Şi domnul Pambuccian, vă rog. Domnul Pambuccian, vă rog.
Varujan Pambuccian Da, am zis că sunt de acord.
Ion-Marcel Ciolacu De acord, da?
Varujan Pambuccian Da, dar se pare că mai sunt probleme cu cartela mea, în zona unde stau.
Ion-Marcel Ciolacu Le rezolvăm acum. Vorbesc cu tehnicul şi se rezolvă.
Varujan Pambuccian Da. N-am nicio îndoială că rezolvaţi, domnule preşedinte.
Ion-Marcel Ciolacu Bun. Vă rog să-mi aduceţi proiectul de la Comisia juridică, să îl putem pune pe ordinea de zi. La punctul 8 nu este raport. La punctul 9 nu avem raport.