Ion-Marcel Ciolacu Trecem la poziţia 7. Nu? La Pl-x 531/2018; caracter ordinar. 7. Propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006; Pl-x 531/2018. Dacă dintre iniţiatori? Vă rog.
Cornel Zainea Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Pe scurt, această lege prevede că vom creşte distanţele dintre gropile de gunoi şi aşezările umane la 5.000 de metri. Probabil vă întrebaţi de ce port acest tricou? Am ieşit din costumul de parlamentar şi am acest tricou pentru a da un mesaj clar, că România este în lumea a treia din punct de vedere al gestionării deşeurilor. În Ilfov ne confruntăm cu o situaţie disperată. Sunt foarte multe zone în care nu mai putem respira din cauza mirosurilor îngrozitoare de la gropile de gunoi. Am aflat că această situaţie nu este doar la noi, sunt situaţii similare şi în Braşov, şi la Craiova, şi în Maramureş, se preconizează o situaţie similară şi în Constanţa sau în Suceava. Oamenii de la noi, din Ilfov, s-au organizat, au înfiinţat ONG-uri şi asociaţii pentru a lupta cu aceşti coloşi. Şi vă spunem că nu este deloc uşor, deoarece proprietarii gropilor de gunoi dispun de foarte multe fonduri şi de foarte mulţi bani. Aşadar, port acest tricou în semn de respect faţă de ei. S-a discutat zilele acestea despre definiţia zonei metropolitane. Cum aş vedea eu definiţia? Dacă miroase a hidrogen sulfurat, înseamnă că eşti în zona metropolitană. Am avut discuţii, în comisii, legate de această lege. Au durat două minute. Da, aţi auzit foarte bine! Două minute au durat discuţiile. A venit punctul de vedere de la Guvern, Guvernul Dăncilă, care a spus, pe scurt, că nu acea lege trebuie modificată, că nu în Legea salubrităţii trebuie să introducem această distanţă. Între timp, a venit şi punctul de vedere de la Guvernul Orban, care a spus, mult mai sec, mult mai tranşant, aşa, ca într-un film de Kafka, că Guvernul nu susţine această lege. Şi cam atât. Gropile de gunoi, în România, sunt nişte orori. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi fost la faţa locului să vedeţi în ce hal miroase şi ce poluare incredibilă produc. Avem miros - hidrogen sulfurat care se degajă peste tot. Avem acel gaz, acel lichid foarte toxic, levigatul, care se infiltrează în pânza freatică şi în sol. Aceste gropi de gunoi sunt nişte vestigii istorice. Dacă mă întrebaţi pe mine, nici n-ar trebui să mai construim gropi de gunoi. Europa se schimbă, trecem la reciclare, la colectare separată. Să avem gropi de gunoi în viitor va arăta doar că suntem nişte întârziaţi ai Europei. Această lege, practic, introduce o distanţare socială între gropile de gunoi şi locuitori. E cineva care nu-şi doreşte să aibă o groapă de gunoi mai depărtată de o aşezare? E cineva care-şi doreşte să iasă la balcon şi să vadă în depărtare un munte de gunoaie?! Eu mă gândesc că nu. Şi în fond avem şi problema incineratoarelor. Se pregăteşte construirea unui mare incinerator chiar în inima Bucureştiului. Ce înseamnă asta? Că vom avea foarte multe dioxine şi furani chiar aici, în Capitală, în condiţiile în care deja respirăm un aer extraordinar de poluat. Am făcut un experiment social pe Facebook, pe care vi-l recomand şi dumneavoastră. Este un experiment foarte simplu. Am pus întrebarea: "Sunteţi de acord să fie crescută, prin lege, distanţa dintre gropile de gunoi şi aşezările umane?". Am primit 1.500 de răspunsuri. 98% dintre români susţin creşterea acestei distanţe. Stimaţi colegi, Aceasta este o iniţiativă a mea şi a Grupului USR. Evident că nu putem să o punem în practică singuri. Avem nevoie şi de votul dumneavoastră şi vă cer să votaţi împotriva respingerii acestei legi. Nu putem să mai acceptăm să respirăm un aer poluat! Trebuie să facem ceva pentru oamenii care ne-au trimis aici să-i reprezentăm! Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Ion-Marcel Ciolacu Şi eu vă mulţumesc. Are cuvântul, din partea Comisiei pentru industrii sau din partea Comisiei pentru mediu... Prezentarea raportului. Dacă nu, Secretariatul General, vreau şi eu raportul şi o să-l rog pe domnul secretar să-l prezinte. Domnule secretar Zisopol, vă rog. Am o rugăminte: Secretariatul General, să luaţi legătura cu preşedinţii de comisii pentru rapoarte!
Dragoş Gabriel Zisopol Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Dau citire raportului comun asupra Propunerii legislative pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006. În conformitate cu prevederile legale, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, transmisă cu adresa nr. Pl-x 531 din 10 octombrie 2018, înregistrată la comisia de specialitate. Consiliul Legislativ avizează favorabil propunerea legislativă, cu observaţii şi propuneri. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, respinge propunerea legislativă în şedinţa din 8 octombrie 2018. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 4 din Legea nr. 101/2006, cu un nou alineat, alin. (6 1 ), prin care se instituie obligaţia ca depozitele de deşeuri şi incineratoarele să fie înfiinţate la o distanţă minimă de protecţie de 5.000 de metri faţă de zonele de locuit, parcuri, rezervaţii naturale, zone de interes balneoclimateric, de odihnă şi recreere, drumuri de interes naţional, instituţii socio-culturale, de învăţământ şi medicale. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Ion-Marcel Ciolacu Şi eu vă mulţumesc. Vă reamintesc că, prin raportul comisiilor sesizate în fond, se propune respingerea acestei propuneri legislative. Propunerea legislativă rămâne pentru şedinţa de vot final. Procedură. Doriţi să interveniţi, domnule lider? Vă rog.