13 mai 2020 – Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea art. 119 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 124/2020) ( rămasă pentru votul final ).

Florin Iordache Poziţia 16, Propunerea legislativă privind completarea art. 119 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale; Pl-x 124/2020. Iniţiatorul dacă doreşte? Nu doreşte. Comisia pentru învăţământ? Domnule preşedinte, vă rog.

Sorin Mihai Cîmpeanu Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a primit, spre dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, Propunerea legislativă privind completarea art. 119 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale; Pl-x 124/2020. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 119 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în sensul interzicerii majorării tuturor taxelor universitare pe perioada stării de urgenţă şi încă 12 luni după aceasta. De asemenea, se propune să fie interzisă indexarea oricăror taxe universitare cu rata inflaţiei pe perioada stării de urgenţă şi încă 12 luni după finalizarea acesteia. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, Camera Deputaţilor fiind primă Cameră sesizată. În urma dezbaterii, în şedinţa din 28 aprilie 2020, comisia a propus, cu 14 voturi pentru respingere şi 8 voturi împotriva respingerii, respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente: autonomia universitară este garantată, în baza art. 32 alin. (6) din Constituţia României. Astfel, prin aplicarea măsurilor propuse în cuprinsul iniţiativei legislative s-ar crea premisele unor vicii de neconstituţionalitate în raport cu prevederile din Constituţia României, republicată, referitoare la autonomia universitară. În plus, aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că universităţile româneşti, înţelegând pe deplin responsabilitatea pe care o au în acest context pe care-l traversăm, au decis, fiecare în parte, pe baza hotărârii senatelor universitare, că nu vor majora taxele. Deci avem acelaşi efect, fără să afectăm autonomia universitară. Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Începem dezbaterile. Din partea Grupului minorităţilor naţionale, îl rog pe domnul Zisopol. Vă rog.

Dragoş Gabriel Zisopol Vă mulţumesc, stimate domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi invitaţi, Cunosc foarte bine raportul comisiei de specialitate, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport. Am ascultat cu mare atenţie şi ceea ce ne-a adus la cunoştinţă preşedintele acestei comisii. În schimb, vreau să vă spun că sunt foarte multe articole, nu numai art. 32 alin. (6) din Constituţie, care face referiri şi garantează autonomia universitară. V-aş aduce la cunoştinţă art. 3, art. 118, art. 119 din Legea educaţiei naţionale, cu completările şi modificările ulterioare. Şi, cu toate acestea, aş vrea să subliniez art. 123, din care aş dori să dau şi citire, alin. (1): "Autonomia universitară este garantată prin Constituţie, libertatea academică este garantată prin lege. Instituţiile de învăţământ superior se organizează şi funcţionează independent de orice ingerinţe ideologice, politice sau religioase" şi exemplele ar putea continua. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Sunt unul dintre deputaţii profesori care au contribuit de-a lungul timpului la obţinerea şi păstrarea acestei foarte importante garanţii pentru universităţile din România. Acelaşi lucru l-au făcut şi o parte dintre colegii mei din Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, acelaşi lucru îl voi face şi eu, astăzi, şi, în consecinţă, voi vota în favoarea raportului de respingere, ceea ce vă sfătuiesc şi pe dumneavoastră să faceţi. Vă mulţumesc.

Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu mai doresc. Rămâne la votul final. Următoarea poziţie.