Ion-Marcel Ciolacu 12. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 233/2015 privind pensiile militare de stat; Pl-x 90/2020; caracter organic. Din partea iniţiatorilor? Nu avem. Îl invit pe domnul deputat Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru raport.
Ion Mocioalcă Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Tot succint aş vrea să vă prezint şi acest raport comun al celor două comisii. În temeiul art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au fost sesizate, prin adresa Pl-x 90/2020 din 24 martie 2020, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat. La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere avizele favorabile date de Consiliul Legislativ, Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru egalitatea de şanse, şi avizul Consiliului Economic şi Social. Potrivit prevederilor art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei, membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi ai Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate. Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi membrii Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au optat pentru respingerea iniţiativei legislative, cu majoritate de voturi. Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată pentru prevederile Art. I şi Cameră decizională pentru prevederile Art. II, potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României şi ale art. 91 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât să propună plenului respingerea propunerii legislative. Mulţumesc.
Ion-Marcel Ciolacu Doriţi să luaţi şi cuvântul pe iniţiativă?
Ion Mocioalcă Nu. Oricum, e pe respingere şi nu prea mai avem ce spune.
Ion-Marcel Ciolacu Am înţeles. Neavând solicitări din partea grupurilor parlamentare, privind dezbaterile, propunerea legislativă rămâne pentru şedinţa de vot final.