Florin Iordache 10. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea administraţiei publice locale; PL-x 751/2018/2019. Avem raport din partea a trei comisii: Comisia pentru sănătate, Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru apărare. Cine prezintă raportul? Domnul preşedinte Mocioalcă, Comisia pentru apărare. Vă rog, raport comun.
Ion Mocioalcă Mulţumesc, domnule preşedinte. O să vă rog să-mi daţi voie să prezint acest raport comun foarte pe scurt. Raport comun asupra Legii privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale. În temeiul dispoziţiilor art.137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale. Legea face parte din categoria legilor organice. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. La întocmirea prezentului raport, comisiile au avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Consiliului Economic şi Social, al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; punctul de vedere pozitiv, cu amendamente, al Guvernului; cererea de reexaminare a Preşedintelui României; punctul de vedere favorabil al Ministerului Afacerilor Interne. Legea are ca obiect de reglementare derogarea de la dispoziţiile Legilor nr. 80/1995 şi nr. 384/2006, în sensul preluării personalului cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele respective. În conformitate cu prevederile art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, comisiile au dezbătut proiectul de lege în şedinţe separate. În urma examinării, membrii celor trei comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi adoptarea Legii privind aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale - PL-x751/2018/2019 -, în forma adoptată iniţial de Parlament. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Am finalizat prezentarea. Începem dezbaterile generale. Grupul PSD. Domnule Buicu, vă rog. Se pregăteşte domnul Victor Paul Dobre.
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimate colege şi stimaţi colegi, Autorităţile locale au transmis semnale legate de imposibilitatea suportării cheltuielilor de funcţionare ale serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cheltuieli de întreţinere a echipajelor de intervenţii şi a celor necesare salarizării personalului angajat. Partidul Social Democrat, prin parlamentarii din cele cinci judeţe - Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu -, alături de parlamentari de la alte partide, au preluat mesajele autorităţilor locale şi au depus prezenta iniţiativă legislativă. Este important de subliniat că această categorie de personal, ce se doreşte a fi preluată, este specializată şi pregătită în vederea acordării primului ajutor, dobândită pe parcursul anilor în care au activat aceste echipaje. Siguranţa şi sănătatea românilor sunt priorităţi pentru care PSD militează permanent. Prin preluarea efectivelor din cele cinci judeţe, se obţine dobândirea de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă a unui personal cu înaltă experienţă care va asigura o mai bună intervenţie în cazul situaţiilor de urgenţă. În situaţia nepreluării şi disponibilizării personalului în localităţi cu comunităţi mici şi la nivelul cărora echipajul de prim-ajutor reprezintă singura capabilitate de răspuns a acestora în domeniul asistenţei medicale de urgenţă, în faza prespitalicească - şi vă dau câteva exemple - Nădlac şi Vinga, în judeţul Arad, Simeria, Petrila şi Vulcan, în judeţul Hunedoara, Acăţari, Deda, Ibăneşti, Iernut, Luduş, Miercurea Nirajului, Luciu şi Sovata, în judeţul Mureş, Copşa Mică, Dumbrăveni şi Ocna Sibiului, în judeţul Sibiu, timpul de răspuns va creşte, în contextul în care inspectoratele pentru situaţii de urgenţă nu dispun de resurse pentru înlocuire, aspect ce poate duce la pierderea de vieţi omeneşti. V-am spus, pentru PSD, siguranţa şi sănătatea românilor sunt prioritare, la fel, şi vocea autorităţilor locale, aşa că vom vota acest proiect de lege şi vreau să le mulţumesc tuturor celor care vor vota acest proiect de lege. Menţionez, proiectul a fost dezbătut şi are acordul, la dezbateri participând secretarul de stat, domnul Raed Arafat. Mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Îl rog pe domnul Victor Paul Dobre. Faceţi legătura! Şi se pregăteşte domnul Vass Levente. Imediat! Câte un vorbitor de grup şi... Domnul Dobre? Puteţi face legătura? Dacă nu, domnul Vass Levente.
Victor Paul Dobre Păi, spuneţi! Am intrat!
Florin Iordache Vă rog! Vă rog, domnule Dobre. Tocmai aţi ieşit! Mai încercaţi o dată la domnul Dobre şi apoi la domnul Vass Levente.
Victor Paul Dobre Acum mă auziţi?
Florin Iordache Da, domnule Dobre, vă rog!
Victor Paul Dobre Mă boicotaţi, domnule Iordache! Vreau să vă spun de la început că Grupul PNL va vota acest proiect de lege. Şi câteva comentarii. Există o veche tradiţie a Ardealului, de a dezvolta servicii voluntare la... Din păcate, resursele...
Florin Iordache Domnule Dobre, faceţi microfonie cu tableta! Vă rog. Haideţi la domnul Vass Levente şi revenim la domnul Dobre. Cred că sunt probleme la Galaţi cu sunetul.
Levente Vass Bună ziua, domnule preşedinte! Mulţumesc.
Florin Iordache Vă rog.
Levente Vass În orice sistem de finanţare matură a sistemului sanitar aproximativ 2% din banii sănătăţii se duc pe finanţarea urgenţelor, pe finanţarea serviciilor medicale prespitaliceşti. E foarte important, această modificare legislativă aduce o nouă sursă de finanţare pentru sistemul sanitar, în condiţiile în care în Germania se cheltuie aproximativ 7.000 de euro/locuitor/an pe sănătate, iar la noi în ţară această sumă se situează undeva la 600 de euro. Deci este foarte importantă şi lăudabilă iniţiativa colegilor, susţinută şi de UDMR, ca măcar din aceşti 600 de euro, bani puţini - şi se vede acest lucru în timpul pandemiei - Ministerul de Interne preia o sarcină şi încearcă, prin contribuţia sa financiară, să ajute oamenii în aceste judeţe să ajungă la serviciile SMURD mult mai uşor şi mult mai repede. E o iniţiativă lăudabilă. Grupul parlamentar al UDMR a susţinut-o cu toate forţele şi o s-o şi voteze. Mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Aţi putut reface legătura cu domnul Dobre? Vă rog să pregătiţi legătura cu domnul Paşcan, Grupul PMP. Domnul Paşcan.
Emil-Marius Paşcan Bună ziua, domnule preşedinte!
Florin Iordache Vă rog.
Emil-Marius Paşcan Stimaţi colegi, În urmă cu mai bine de un deceniu primarii se luptau cu încrâncenare pentru şansa de a inaugura la nivelul mai multor oraşe şi comune, reunite chiar prin asociaţii intercomunitare, propriile nuclee civile sau militare mixte SMURD. Acestea deservesc astăzi localităţile de pe un areal de 15-20 de kilometri, intervenind operativ pentru salvarea de vieţi omeneşti, făcându-se remarcate prin operativitate, promptitudine şi eficienţă. În judeţul Mureş, pe care-l reprezint, astfel de centre SMURD au fost organizate la Iernut, apoi la Sighişoara, Târnăveni şi Reghin, în Miercurea Nirajului existând opt servicii zonale, în prezent, mixte, compuse din personal militar şi civil. Personalul civil este asigurat şi retribuit de către primării şi consiliile judeţene. Acest model a fost mai apoi exportat în întreaga ţară, în prezent existând peste 300 de echipaje de prim-ajutor, din rândul cărora circa 30 sunt civile sau mixte, în judeţele Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu. Din păcate, ulterior majorării salariilor celor din administraţia publică locală, primarii s-au trezit că, după sporirea salariilor angajaţilor din primării, nu mai dispuneau de resurse pentru salarizarea personalului civil din cadrul centrelor SMURD, iar unele dintre acestea au început să fie blocate sau în pericol de a fi închise prin ţară. Desfiinţarea acestor echipaje ar conduce inevitabil la pierderi de vieţi şi la mari întârzieri în cazul unor intervenţii medicale de urgenţă. Am solicitat, în acest sens, imperativ, guvernelor, încă din 2018, premierilor, ministrului sănătăţii, ministrului afacerilor interne, să găsească o soluţie pentru ca SMURD să-şi poată continua activitatea fără să fie închise centrele sale regionale de asistenţă de urgenţă şi intervenţie. Soluţia este tocmai această lege aflată acum în dezbatere. Consider că preluarea personalului SMURD, instruit în acordarea primului ajutor calificat şi implicit în asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească de către inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, reprezintă o soluţie justă şi necesară, astfel încât cele 30 de echipaje existente aflate în aceeaşi situaţie la nivel naţional să nu fie desfiinţate. În acest sens, Partidul Mişcarea Populară va vota pentru acest proiect legislativ, respectiv susţinem iniţiativa privitoare la respingerea cererii de reexaminare adresată Camerei Deputaţilor de preşedintele României. Vă mulţumesc pentru atenţie.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Domnul Dobre. Vă rog.
Victor Paul Dobre Acum mă auziţi?
Florin Iordache Da.
Victor Paul Dobre Bună ziua! Încă o dată - Hristos a Înviat tuturor şi la mulţi ani celor pe care-i cheamă Gheorghe! Există o tradiţie veche, cum vă spuneam, a Ardealului, de a dezvolta servicii voluntare. Asta începe cu mai mult de 100 de ani, cu servicii de pompieri, iar încoace s-au creat, printre altele, servicii de tip SMURD. Pentru că vreau să precizez că SMURD-ul funcţionează şi funcţionează foarte bine în toată ţara. Din păcate, resursele autorităţilor locale fiind limitate, soluţia care s-a propus, de a prelua personalul pregătit, specializat şi de calitate, fără îndoială, de către inspectoratele judeţene de situaţii de urgenţă, este o soluţie bună şi Grupul PNL va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Se formează microfonie, e mai greu! Am finalizat. Cel de-al doilea vorbitor, doamna Natalia Intotero, Grupul PSD. Vă rog, doamnă. Se pregăteşte domnul Rodeanu.
Natalia-Elena Intotero Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Hristos a Înviat! Da, într-adevăr, este un proiect mult aşteptat de către cei care muncesc în acest domeniu pentru a salva vieţi. Aşa cum a fost expus de către antevorbitorii mei, este vorba despre cinci judeţe din România, printre care şi judeţul Hunedoara. Fiind parlamentar al judeţului Hunedoara, aş vrea să spun că în judeţul Hunedoara avem Asociaţia Salvital Hunedoara, unde avem 85 de paramedici care muncesc de 15 ani, fac aceeaşi muncă, precum cei de la ISU, dar din păcate beneficiază de o treime din salariul unui paramedic de la IJSU. De asemenea, vreau să salut eforturile pe care le-au făcut până în momentul de faţă Consiliul Judeţean Hunedoara şi autorităţile locale şi, de asemenea, eforturile celorlalte autorităţi locale din celelalte judeţe ale ţării pentru a-i susţine pe aceşti bravi eroi care salvează vieţi. Şi vreau să vă spun că ei au muncit, chiar dacă au avut salarii mai mici până în momentul de faţă, din prima zi, de când au fost angajaţi, nemaispunând de toate eforturile acestora pe perioada acestei pandemii. Aş dori, de asemenea, să subliniez faptul că ei nu beneficiază de acea măsură propusă de preşedintele României şi de Guvernul Orban privind acordarea acelei sume de 500 de euro. Deci, cu toate că aveau venituri mai mici până în momentul de faţă, sper eu, ei au muncit şi muncesc cu toată dăruirea. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Vreau să le mulţumesc tuturor colegilor, anticipat, care vor susţine acest proiect şi îmi doresc ca într-un timp cât mai rapid acest proiect să ajungă şi la Senat, fiind Cameră decizională, şi să facem dreptate pentru români. Vă mulţumesc şi vă doresc multă sănătate!
Florin Iordache Mulţumesc. Domnule Rodeanu, vă rog.
Bogdan-Ionel Rodeanu Bună ziua!
Florin Iordache Bună ziua! Vă rog.
Bogdan-Ionel Rodeanu Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În fond, discutăm astăzi despre un proiect care vizează strict reintegrarea instituţională a unor servicii de voluntariat pentru situaţii de urgenţă, în cadrul MAI. Şi aici vorbim despre cinci judeţe. Când spun "reintegrare", susţin acest lucru, pentru că în ultima decadă aceşti oameni au salvat şi au completat cu succes efectivele SMURD. În situaţia de faţă, mai mult ca oricând, avem nevoie de aceşti specialişti, avem nevoie de salvatori, iar proiectul este unul firesc şi strict necesar. Nu vă ascund faptul că au fost discuţii aplicate în comisiile de specialitate şi au fost exprimate, într-un fel sau altul, anumite îndoieli privind constituţionalitatea, în contextul promulgării acestui proiect. Dar apelăm, în momentul de faţă, la principala soluţie care ne este la îndemână, pe cale parlamentară, şi facem acest lucru dat fiind faptul că ultimele sugestii în ceea ce... (Se întrerupe legătura telefonică.)
Florin Iordache Bun. Mulţumesc. Înţeleg că... La Grupul PNL, cel de-al doilea vorbitor, domnul Leoreanu sau domnul Varga? Domnul Varga, atunci. Vă rog.
Glad-Aurel Varga Bună ziua tuturor! Bună ziua, domnule preşedinte! Stimaţi colegi, Vă mulţumesc foarte mult. În calitate de iniţiator, vreau să vă anunţ că este un pas important pentru salvarea Serviciului SMURD care se află în finanţarea autorităţilor locale. Mai trebuie să treacă doar de Senat. Vreau să vă spun că este important să reglementăm această problemă. Vă dau numai un exemplu. În localitatea Nădlac, cel puţin anul trecut, a fost suspendată pe o perioadă de 90 de zile activitatea, pentru că au fost în imposibilitate să asigure mijloacele financiare necesare. Partidul Naţional Liberal va vota pentru acest proiect de lege. Susţinem dezvoltarea sistemului de sănătate şi bineînţeles servicii de sănătate de înaltă calitate. Vă mulţumesc foarte mult.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Mai departe. Domnul Movilă Petru, cel de-al doilea vorbitor al Grupului PMP.
Petru Movilă Da.
Florin Iordache Vă rog, aveţi un minut.
Petru Movilă Foarte puţin, domnule preşedinte! Mulţumesc mult. Ideea este salvatoare, pentru că din 2005, când s-au înfiinţat cele mai multe servicii SMURD comunitare, în toate judeţele din România, peste 90% dintre acestea au dispărut, iar o parte vor fi salvate acum prin preluarea lor de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Vreau să vă spun, ca să ştie toată lumea, serviciile SMURD, în primul rând, au dispărut pentru că primarii s-au bătut între ei. Serviciile SMURD aveau sediul într-o anume comună, şi primarii din jur, care contribuiau în timpul campaniei electorale din 2008, au început să nu le mai finanţeze. Una peste alta, la fel ca în cazul Hunedoarei, unde consiliul judeţean s-a implicat, sau la Podul Iloaiei, Iaşi, unde serviciul SMURD al Consiliului local Podul Iloaiei şi al comunelor din zonă au fost preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă - şi spuneam, la Hunedoara - finanţat de Consiliul judeţean, prin acea fundaţie, activitatea SMURD... restul au dispărut. Noi le salvăm pe ultimele, însă va fi foarte important să avem grijă de personalul de la serviciile SMURD ale comunităţilor locale, pentru că au avut o anume pregătire, acum vor fi compatibilizaţi cu pregătirea profesională a celor de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi să învăţăm că politica nu trebuie să încapă peste tot, pentru că, dacă nu era politica, aveam la acest moment mult mai multe servicii SMURD.
Florin Iordache Mulţumesc. Am finalizat dezbaterile. Rămâne la votul final. Şi ultimul proiect.