Ion-Marcel Ciolacu Pe ordinea de zi avem angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2020. Reamintesc faptul că acest proiect de lege a fost depus la Parlament la data de 18 decembrie 2019. Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, în şedinţa din 18 decembrie 2019, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (3) din Constituţie, au stabilit perioada pentru depunerea amendamentelor, începând cu ziua de miercuri, 18 decembrie 2019, până în ziua de luni, 23 decembrie 2019, ora 10,00, precum şi transmiterea acestora la Guvern, urmând ca Guvernul să hotărască asupra amendamentelor şi să prezinte Parlamentului proiectul de lege asupra căruia îşi asumă răspunderea, în forma finală. Cu aceste precizări, invit la tribună pe domnul prim-ministru, Ludovic Orban, pentru prezentarea proiectului de lege. Domnule prim-ministru, aveţi cuvântul.
Ion-Marcel Ciolacu Vă rog, domnul lider, pe procedură.
Alfred - Robert Simonis Mulţumesc, domnule preşedinte. Pe procedură. Aş dori să vă citez din Decizia CCR nr. 1657/2010, care spune foarte clar: "Guvernul are numai atribuţia de a elabora şi de a prezenta Parlamentului Proiectul Legii bugetului de stat, iar acesta, ca unică autoritate legiuitoare a ţării, îl dezbate şi îl aprobă prin vot". Tot pe procedură. Domnule Cîţu, cum puteţi fi dumneavoastră arhitectul acestui buget? Cât tupeu puteţi avea să vorbiţi tocmai dumneavoastră de buget? (Vociferări.) Cu ce credibilitate? (Vociferări.) Parlamentul v-a răpus deja de două ori... (Vociferări. Rumoare.)
Ion-Marcel Ciolacu Dacă vreţi, eu pot întrerupe şi şedinţa. (Vociferări. Rumoare.)
Alfred - Robert Simonis Domnule preşedinte...
Ion-Marcel Ciolacu Dacă doriţi, pot întrerupe şedinţa, n-am nicio problemă.
Alfred - Robert Simonis Până se liniştesc colegii de la PNL, poate îi reglează cineva domnului Cîţu luminile, să-şi facă un selfie reuşit, că altfel nu reuşim. Dacă dumneavoastră credeţi că Guvernul vine în Parlamentul României, încălcând astfel Constituţia, şi când un parlamentar în Parlament doreşte să ia cuvântul, după ce am făcut vreo 3-4 pauze de consultări, pentru a avea timp, dumneavoastră şi Guvernul, să listaţi bugetul de stat, mi se pare că n-are nimic în legătură cu democraţia acest lucru. Aşa că, vă rog, aveţi răbdare două minute, până îmi închei şi eu procedura. (Vociferări.) Guvernul v-a spus de două ori că nu sunteţi un ministru bun, domnule Cîţu. La fel, şi agenţiile de rating vă spun datele din economie, în fiecare zi. Dezastru peste tot. Voci din sală : Procedura?
Alfred - Robert Simonis Vă comportaţi ca şi cum aţi fi stăpân pe banii românilor. Nici măcar Guvernul Boc, pe care îl copiaţi la virgulă, nu a reuşit un asemenea abuz asupra democraţiei! Pur şi simplu călcaţi în picioare Constituţia României! V-am lăsat o ţară cu perspectivă stabilă şi în 60 de zile aţi adus-o pe negativ. (Vociferări.) În fiecare zi auzim acelaşi lucru - Guvernul PNL taie, îngheaţă, desfiinţează sau se împrumută. (Vociferări.) Nimic despre PNL care construieşte ceva, orice. Pe plus e doar clientela de partid, sponsorii PNL, care primesc sute de milioane de euro de la stat, şi toate rubedeniile plantate în funcţii publice pe bani grei. (Vociferări.) V-aţi împrumutat deja 13 miliarde. Acum vreţi să luaţi bani şi de la oameni, să le creşteţi facturile la gaze şi curent, preţurile şi ratele. Cât de cinici puteţi fi să îngheţaţi pensia minimă? Un milion, un milion dintre cei mai amărâţi români, dintre cei care au muncit fără a le fi luată munca în considerare, un milion, nu vor primi anul viitor o pensie mai mare. (Vociferări.) Pentru că aşa vrea PNL. Atât îi preţuieşte pe aceşti oameni. (Vociferări.) Știu că îi urâţi pe bugetari, aţi spus-o deschis de nenumărate ori. Dar de ce vă răzbunaţi pe ei, tăindu-le veniturile? De ce vreţi să eliminaţi sporul de 15%? De ce luaţi cu două mâini din banii pentru spitale? E ordin să nu mai trataţi românii în România, anul viitor? (Vociferări.) De ce luaţi cu 10 mâini de la dezvoltare, de la educaţie, de la agricultură? Vă bateţi joc de copiii acestei ţări şi îndrăzniţi să spuneţi că veţi contesta la Curtea Constituţională dublarea alocaţiilor! Învrăjbiţi oamenii exact ca Boc şi ne ameninţaţi că va trebui să alegem între pensii şi alocaţii! Este obligaţia dumneavoastră, ca prim-ministru, domnule Orban, să aveţi grijă de copiii acestei ţări, nu să le spuneţi bunicilor că le iau de la gură nepoţilor! Nu, domnule Orban, vă spun eu de unde să luaţi bani. Eliminaţi clientela de partid! Faceţi o colectare mai bună şi supraimpozitaţi odată pensiile speciale! (Vociferări.) Nu mai măriţi bugetele instituţiilor de forţă! Acolo aţi avea suficienţi bani. Dar nu aveţi curaj, nu-i aşa? (Vociferări.) În încheiere... În încheiere, înainte de a mai lua o pauză, ca să vină bugetul acela, mai stăm puţin, nu-i problemă, domnule Orban, fac un apel la dumneavoastră. Luaţi manşa Guvernului din Dealul Cotroceniului şi asumaţi-vă funcţia de prim-ministru! Altfel, guvernarea se mută definitiv acolo, iar dumneavoastră, domnule Orban, veţi rămâne să puneţi în brad globuri şi să cântaţi colinde în Palatul Victoria! Mulţumesc. (Aplauze.)
Ion-Marcel Ciolacu Tot pe procedură, da? Vă rog, domnul Roman.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte. Înţeleg că se face apel să fie uşor. N-are ce să fie greu, pentru că, vorba unui clasic în viaţă, colegul nostru, Florin Iordache, aflat aici, ca un premiant, în prima bancă, când auzea genul acesta de discursuri, spunea clar şi răspicat: "Pentru declaraţii politice, dimineaţa, la ora 8.00". E puţin mai târziu, dar declaraţia colegului meu, lider de Grup PSD, se încadrează foarte bine în ceea ce putea să spună dimineaţa, la ora 8,00, dacă ar fi venit la declaraţii politice. Acum, dacă punem sub semnul întrebării democraţia, iar democraţia înseamnă vot, iar votul a arătat în 26 mai că românii vor PNL, nu PSD, ulterior, votul a arătat, la referendum, 6,5 milioane, că românii dau dreptate preşedintelui Iohannis, nu dumneavoastră, iar despre ultimele alegeri, ce să mai vorbim, că biata doamnă Dăncilă a trebuit să-şi vadă de pregătirile de Crăciun! Și e mai bine aşa pentru România. Acum, dacă e să vorbim de cifre, haideţi să ne amintim de ceea ce s-a spus şi ceea ce am găsit. Am găsit la Ministerul Dezvoltării facturi de miliarde bune neachitate. Am găsit facturi de miliarde bune neachitate pe concedii medicale. Am găsit facturi de miliarde bune pentru fiecare minister, pentru lucrări care au fost antamate şi neplătite. Guvernul liberal şi-a asumat responsabilitatea într-un moment dificil, şi a venit şi a spus: "1. Respectăm legea şi venim cu bugetul. 2. Vom avea un buget până la sfârşitul anului". Aşa cum este normal. Dacă nu ar fi venit prin angajare - spuneaţi dumneavoastră că e neconstituţional, domnule coleg, noi suntem Parlament, nu suntem Curtea Constituţională. Lucrul acesta ni-l va spune Curtea, nicidecum dumneavoastră. Este a treia sau a patra oară când pe dumneavoastră vă aud spunând: "Este neconstituţional să...", "este neconstituţional să...". Dar de unde ştiţi dumneavoastră? Dumneavoastră puteţi face sesizare şi sigur că, în democraţie, aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale a României. Închei prin a lansa un apel către toţi colegii. Avem timp să ne războim politic un an de zile, însă sunt câteva lucruri cu care nu putem glumi, nu ne putem juca şi nu putem face politică pe seama lor. Iar astăzi discutăm despre buget. Bugetul este al României, nu este al Partidului Naţional Liberal, al Partidului Social Democrat, cu atât mai bine, al celor de la USR, PMP sau mai ştiu eu de unde. Este bugetul României. Și facem un ultim apel către dumneavoastră - l-a făcut şi premierul! - la responsabilitate. În 31 decembrie, dacă suntem oameni responsabili, dacă toţi facem ceea ce trebuie pentru ţară, va trebui să avem un buget promulgat de către Preşedintele României. Sărbători fericite! Să aveţi linişte în suflet, stimaţi colegi! Să vă mai liniştiţi puţin! E grea opoziţia, am simţit-o şi noi. Și, de anul viitor, ne întâlnim aici, pe baricade. Doamne ajută! Sărbători fericite! (Aplauze.)
Ion-Marcel Ciolacu Mulţumesc mult. (Domnul Ludovic Orban solicită să ia cuvântul.) N-aveţi... n-aveţi drept la replică, nu sunteţi parlamentar, domnule prim-ministru, îmi pare rău. Pe procedură, domnule Cîţu, puteţi interveni, procedural. Domnule lider de grup, n-am nicio problemă, e o singură... Vă rog frumos să-mi faceţi şi mie calendarul, ţinând cont când a venit Guvernul cu bugetul, şi spuneţi-mi cum se promulgă pe 31 decembrie. (Vociferări.)
Florin-Claudiu Roman Aşa ne dorim. Aşa ar fi mai bine.
Ion-Marcel Ciolacu Nu, eu... lăsaţi doritul, eu vorbesc de Constituţie şi de legile ţării, în vigoare. Dacă mai doreşte cineva pe procedură? Tot de la Grupul PNL. Deci să se pregătească cineva de la Grupul PSD. Am înţeles.
Gabriel Andronache Vă mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Vreau să-l rog pe colegul lider de grup de la PSD, domnul Simonis, să citească decizia corectă a Curţii Constituţionale, şi nu pe cea pe care a citat-o aici. Decizia corectă referitoare la angajarea răspunderii, stimate coleg, este Decizia nr. 2/2011 a Curţii Constituţionale, care se referă la angajarea răspunderii de către Guvern, pe celebra Lege a învăţământului, angajare pe care dumneavoastră, Grupul PSD, aţi contestat-o la Curtea Constituţională. Și Curtea Constituţională a declarat inadmisibilă sesizarea dumneavoastră. Aceasta este realitatea. Dar ce a scris Curtea Constituţională în acea decizie? A scris următorul lucru - şi este important să ţineţi cont de aspectul acesta - că "Procedura angajării răspunderii este o procedură care implică ambele puteri, atât Guvernul, cât şi Parlamentul". Asta a spus Curtea Constituţională. Iar în momentul în care Birourile permanente reunite acceptă angajarea răspunderii, procedura este încheiată. Asta spune Curtea Constituţională. Restul procedurilor, decurgând din faza acceptării angajării răspunderii, sunt proceduri tehnice. Aceasta este realitatea. Ca atare, atâta timp cât Curtea Constituţională s-a pronunţat pe chestiunea aceasta, printr-o decizie din 2011, nu putem decât să luăm act de jurisprudenţa existentă, anume că obiecţia dumneavoastră din 2011 a fost declarată inadmisibilă. Mulţumesc. (Aplauze.)
Ion-Marcel Ciolacu Și eu vă mulţumesc. Domnule lider?
Alfred - Robert Simonis Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu n-am spus ce va face Curtea, eu am invocat o decizie a Curţii Constituţionale - aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, aţi invocat aici mai multe tipuri de alegeri: europarlamentare, prezidenţiale... Nu v-am văzut făcând referire la cele parlamentare, acelea în care aţi pierdut ruşinos alegerile - e adevărat -, însă dacă tot suntem la 30 de ani de la Revoluţia Română, la 30 de ani de libertate, de democraţie, eu vă spun că e foarte bine că uneori pierdem şi alteori câştigăm alegeri. Acesta este câştigul acelor zile. Nu trebuie să râdem unii de alţii atunci când pierdem şi să ne erijăm în veşnici câştigători atunci când câştigăm. Aceasta faceţi dumneavoastră acum. Dar acest lucru îl veţi deconta la un moment dat, mai devreme sau mai târziu. Însă pentru că n-aţi vorbit de alegerile parlamentare - noi suntem în Parlamentul României - dumneavoastră consideraţi, vă simţiţi utili în aceste clipe în care Guvernul vine - pentru prima dată în 30 de ani de democraţie - cu angajarea răspunderii pe buget, vă simţiţi utili neputând iniţia niciun amendament? Sau dacă îl iniţiaţi, oricum trec pe lângă Guvern aşa cum au venit?! Vi se pare că acesta este rolul Parlamentului, atunci când vorbim de Legea fundamentală a ţării? Nu, oameni buni, sunt convins că vă este şi dumneavoastră ruşine cum îmi e şi mie! O zi bună!
Ion-Marcel Ciolacu De la ... (Domnul senator Cătălin-Daniel Fenechiu solicită să ia cuvântul.) Unul singur, haideţi să începe să limităm! Domnul Popescu... Domnul Popescu are aici solicitare. Domnule Popescu, doriţi dumneavoastră? Vă rog. Vă rog, domnule Popescu. Domnul Fenechiu. Vă rog.
Ion-Marcel Ciolacu Staţi uşor! Are domnul Iordache. Nu puteţi numai dumneavoastră, au şi dânşii dreptate! De la PNL aţi fost, domnule senator, nu?! Legislatura aceasta, de la PNL! Am înţeles.
Florin Iordache Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Domnule preşedinte al Senatului, Domnule prim-ministru, Stimaţi colegi, Am ieşit la microfon datorită faptului că mi-a fost invocat numele. Colegii ştiu, în acest an dezbaterea bugetului a avut loc într-o singură zi. Eu am condus şedinţa care a vizat dezbaterea bugetului. Domnule prim-ministru, (Vociferări.) Vă rog să mă ascultaţi! Domnule prim-ministru Orban, Rugămintea noastră era, constituţională şi regulamentară, ca dezbaterea bugetului să aibă loc aici, în Parlament. Până la urmă forma finală, dacă e să urmărim Constituţia, art. 138 alin. (1) şi (2), cât şi deciziile Curţii - unde sunt mai mulţi jurişti sunt mai multe păreri -, era normal să avem o astfel de dezbatere. Sunt foarte curios dacă Ministerul Justiţiei v-a dat un aviz favorabil pe această procedură? Din punctul meu de vedere, nu este o procedură tocmai normală. Cred că normal era să ascultăm dezbaterile. Într-o procedură accelerată vă era foarte frică că nu e adoptat bugetul. Eu cred că printr-o dezbatere, şi colegii de la putere, cât şi din opoziţie, puteau să-şi exprime un punct de vedere. Cred că acesta este subiectul. Nu contează că astăzi eşti la putere, mâine eşti în opoziţie. Parlamentarismul aceasta înseamnă, să ne ascultăm unii pe alţii şi, prin vot, rezultă forma finală. Cred că românii aşteptau de la noi mai mult respect. Acesta este tot. Eu vă respect pe toţi şi vă doresc un an 2020 cu mai multe împliniri. Vă mulţumesc.
Ion-Marcel Ciolacu Și eu vă mulţumesc. Facem o pauză de 10 minute. Mulţumesc mult. După pauză
Ion-Marcel Ciolacu Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Ca urmare a prezentării în faţa Parlamentului a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2020 pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, începând cu data de astăzi curge termenul de trei zile în care poate fi depusă moţiunea de cenzură, potrivit art. 114 alin. (2) din Constituţia României. Ordinea de zi fiind epuizată... Dar mai am...