Carmen-Ileana Mihălcescu 26. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2019 privind unele măsuri cu caracter fiscal-bugetar; PL-x 299/2019; procedură de urgenţă; raport fără amendamente. Din partea Comisiei pentru buget, domnul preşedinte Sorin Lazăr, prezentarea raportului. Vă rog.
Sorin Lazăr Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2019 privind unele măsuri cu caracter fiscal-bugetar. Senatul a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 iunie 2019. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Iniţiativa legislativă prevede ca Ministerul Economiei să preia, în termen de 5 zile, pe bază de protocol de predare-preluare, prevederile bugetare şi execuţia bugetară pe anul 2019 aferente activităţii desfăşurate de către Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat. De asemenea, sunt prevăzute cheltuielile aferente pregătirii şi desfăşurării Sezonului România-Franţa 2018-2019, program bilateral de activităţi din domeniile cultural, educaţional şi universitar etc. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2019 privind unele măsuri cu caracter fiscal-bugetar, în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de Lege face parte din categoria legilor ordinare. Carmen-Ileana Mihălcescu : Vă mulţumesc. Nu sunt intervenţii la dezbateri generale. Nefiind amendamente, proiectul merge la votul final.