Carmen-Ileana Mihălcescu Poziţia 6. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic; PL-x 357/2019. Sunt 4 amendamente respinse, două anexe şi 50 de amendamente admise; are caracter organic. Din partea iniţiatorilor doreşte cineva să intervină? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură? Prezentarea raportului, domnul preşedinte Stănescu. Vă rog.
Alexandru Stănescu Mulţumesc, doamnă preşedinte. Raport înlocuitor asupra Proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic. Comisia pentru agricultură a fost sesizată în dezbatere pe fond cu Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic. La şedinţa din 14 octombrie 2019, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea proiectului de lege la comisie în vederea examinării şi întocmirii unui nou raport înlocuitor. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţia României. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare corelarea actualului statut al personalului silvic cu realităţile derivate din evoluţiile domeniilor de activitate în care funcţionează personalul silvic. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, înregistrându-se şi o abţinere, să se supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, cu amendamentele admise redate în Anexa nr. 1 şi amendamentele respinse redate în Anexa nr. 2, care fac parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. La dezbateri generale dacă doreşte cineva să intervină? Nu. O să trecem la dezbaterea pe articole. Sunt şi 4 amendamente respinse. Întreb colegii, dacă vor să le susţină? Nu. (Domnul deputat Nicolae-Daniel Popescu solicită să ia cuvântul.) Da? Doriţi să-l susţineţi? Să-mi spuneţi marginalul la care se află, pentru că vom merge din 10 în 10. Sunt 50 de amendamente admise. Şi atunci o să începem cu nr. crt. 1 până la 10, dacă sunt obiecţii, comentarii şi dacă cumva, întâmplător, se află amendamentul dumneavoastră respins între 1 şi 10? Îl aveţi? Respins? Aveţi un amendament la art. 23, nu? L-aţi găsit, domnule deputat? Nu. Deci, dacă de la 1 la 10 sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la 11 la 20, dacă sunt obiecţii, comentarii? Aveţi la 20, să ştiţi. Ia uitaţi-vă la marginal 20! Dumneavoastră vreţi o modificare la art. 23, care se află la marginal 10 în raportul comisiei. L-aţi identificat? (Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Nicolae-Daniel Popescu.) Este acelaşi... aveţi ceva greşit, înseamnă... Eu am varianta corectă, cu siguranţă. (Vociferări.) Pe raport mă uit şi eu. Aveţi un amendament, primul amendament se află la marginal 20, şi susţineţi o modificare la art. 23, cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de pază. Nu este acesta. OK. Bun. De la marginal 11 la 20 nu sunt obiecţii, comentarii. Adoptate. De la 21 la 30? Haideţi să vedem! Spuneţi-mi la ce articol aveţi modificarea. Bun. Aveţi la art. 46, da? De la 21 la 30 nu sunt obiecţii, comentarii. Adoptate. De la 31 la 40, obiecţii, comentarii? Domnule Popescu, vă rog să vă susţineţi amendamentul respins.
Nicolae-Daniel Popescu Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Amendamentul propus este la art. 46 alin. (4) şi spune următorul lucru: "Personalul silvic pensionat la vârsta standard beneficiază de o gratificaţie egală cu minimum un salariu net pe ultima lună de activitate şi maximum 5 salarii, suportate de angajator, urmare a unei evaluări obiective, pentru rezultate deosebite şi cu condiţia de a nu avea mai mult de două sancţiuni disciplinare constatate pe toată perioada activităţii sale". Vreau să fac o menţiune, doamnă preşedinte, că în comisie am renunţat la partea referitoare la rezultatele deosebite şi condiţia de a nu avea mai mult de două sancţiuni disciplinare. Deci, amendamentul meu se opreşte la "urmare a unei evaluări obiective". Punct. Făcută de unitatea angajatoare.
Carmen-Ileana Mihălcescu OK. Deci avem aşa, în raport, la nr. crt. 33, o modificare la art. 46. Este un amendament respins pe care îl supun votului dumneavoastră. Vot, vă rog. Respins, cu 26 de voturi pentru, 81 de voturi împotrivă, 39 de abţineri. Vă propun varianta din raportul comisiei. Vot, vă rog. Adoptat, cu 82 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă, 57 de abţineri. Vă mulţumesc. Domnule Popescu, mai aveţi vreun amendament pe care vreţi să-l susţineţi? Nu. Acesta a fost la nr. crt. 33. De la 34 la 41, dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la 41 la 50, dacă sunt obiecţii, comentarii? Nu. Adoptate. La Anexa nr. 1, obiecţii? Nu sunt. Adoptată. Anexa nr. 2, obiecţii? Nu sunt. Adoptată. Proiectul merge la votul final.