Cristina-Ionela Iurişniţi Da. Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse şi în numele colegilor mei din Comisia pentru egalitatea de şanse, vă aduc în atenţie faptul că ieri, 25 noiembrie, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, a început campania celor 16 zile de activism civic, o campanie care aduce în atenţia autorităţilor şi a societăţii civile promovarea egalităţii de şanse, prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a minorilor în special. Este nevoie stringentă de politici educaţionale antidiscriminare, de campanii naţionale de informare şi conştientizare, de spoturi publicitare în mass-media, spoturi de interes public care să promoveze constant şi eficient egalitatea de şanse şi de gen. Altfel, generaţiile viitoare vor perpetua inclusiv aceste comportamente abuzive şi violente în familie şi în comunitate. Altfel, la fiecare 30 de secunde, o femeie din România va fi în continuare supusă unui act de violenţă în familie, aşa cum este în prezent. Cu această ocazie, Campania naţională de informare şi conştientizare privind violenţa de gen vizează promovarea numărului unic de urgenţă 112, pe care toată lumea îl cunoaşte, şi mai ales a liniei naţionale telefonice gratuite pentru victimele violenţei domestice, cu număr unic - 0800 500 333. Deci 0800 500 333. Eu zic că e important să facem cunoscut acest număr, fiecare parlamentar în circumscripţia de care aparţine. E important, de asemenea, să facem un excurs istoric foarte scurt. Anul 1991 a fost cel în care a fost lansată campania internaţională care marchează seria celor 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeilor. Şi anul 2000, când Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a stabilit, printr-o rezoluţie, că data de 25 noiembrie va fi Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei asupra femeilor. Stimate colege, Stimaţi colegi, Respectarea drepturilor femeilor este un angajament asumat prin Constituţie şi legislaţie secundară, iar, în 2016, România a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ceea ce cunoaştem noi drept Convenţia de la Istanbul. Aşadar, pe hârtie, femeile au la dispoziţie instrumente care să le protejeze, cum ar fi ordinul de protecţie şi ordinul de protecţie provizoriu. În realitate însă prea puţine femei îşi cunosc drepturile, iar prea puţine dintre cele care şi le cunosc îndrăznesc să şi le ceară. În România, numărul victimelor violenţei domestice şi sexuale este în creştere de la an la an, iar sancţionarea agresorilor rămâne redusă. Am asistat cu stupoare, cu toţii, în acest an, la tragedia de la Caracal, care a expus încă o dată toleranţa nepermisă a autorităţilor faţă de agresori şi da, trebuie să o spunem răspicat, apăsat, că în multe cazuri este vorba chiar de cârdăşie cu aceştia. Mai mult, sistemul public şi-a dovedit încă o dată lipsa de pregătire, de empatie şi de solidaritate cu victimele violenţei, şi acest lucru nu este doar imoral, ci şi ilegal în 2019, în comunitatea europeană. Nu avem suficiente adăposturi pentru victime, iar unde acestea există, locurile sunt insuficiente. Accesul victimelor la informaţii, la consiliere psihologică, juridică, financiară este restrâns. Calea obţinerii unui ordin de protecţie este încă dificilă, costisitoare, în ciuda progreselor legislative evidente. Cu greu se monitorizează agresorii, care pot încălca ordinul de protecţie şi continuă să urmărească victima, şi de multe ori finalul este tragic. De aceea, cazurile în care femeile sunt ucise de actualul sau fostul partener se întâmplă la fiecare 5 zile în România. Mai mult, la fiecare 4 zile, un copil este agresat sexual de către un membru al familiei sale, fie că este fetiţă sau băiat. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, vă adresez rugămintea să continuăm împreună eforturile de luptă împotriva acestei violenţe domestice şi sexuale. Şi avem datoria să asigurăm protecţia împotriva tuturor formelor de violenţă asupra femeilor. De asemenea, vă aduc în atenţie că este foarte important să milităm transpartinic pentru ca în bugetul de anul viitor să fie alocate fonduri pentru programele de interes naţional privind violenţa în familie şi pentru măsurile care să sprijine în mod real supravieţuitoarele violenţei. Mai mult, vă aduc în atenţie că trebuie să sprijinim şi să urgentăm împreună adoptarea acelor iniţiative care vizează prevenirea şi combaterea violenţei de orice fel, precum violenţa cibernetică. Şi profit de această ocazie să mulţumesc tuturor celor care au semnat şi susţin propunerea legislativă pe care am iniţiat-o în Parlament, de introducere a violenţei cibernetice, a violenţei online, în cadrul Legii nr. 217/2003, pe care am depus-o recent în Parlament. La final, dar nu în cele din urmă, vă amintesc că totul porneşte de la educaţie. Că este nevoie de politici educaţionale antidiscriminare, iar şcoala românească trebuie să promoveze constant şi eficient egalitatea de şanse şi de gen. Revizuirea urgentă a manualelor şcolare şi eliminarea stereotipurilor de gen şi etnice, includerea educaţiei pentru sănătate ca disciplină obligatorie în curriculum, mai mulţi psihologi şcolari în unităţile noastre de învăţământ, formarea continuă a cadrelor didactice sunt acţiuni ce se impun pentru îmbunătăţirea nivelului de egalitate de şanse şi de gen în România. Abia atunci vom putea vorbi cu adevărat că dorim să prevenim şi nu doar să combatem efectele devastatoare ale violenţei asupra victimelor, asupra copiilor şi familiei, precum şi asupra întregii societăţi româneşti. Mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative.