22 octombrie 2019 – Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României (Pl-x 345/2019) ( adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional )

Ion-Marcel Ciolacu 3. Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României; Pl-x 345/2019; lege organică; procedură de urgenţă. Data prezentării în Biroul permanent: 02.09.2019. Dezbatere şi vot final: 16.10.2019. Tot potrivit art. 75 alin. (2) din Constituţia României şi art. 113 din Regulament, termenul pentru dezbatere şi vot final sunt depăşite. Iniţiativele legislative se consideră adoptate, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) din Constituţia României şi al art. 113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Intrăm pe ordinea de zi. (Domnul deputat Iulian Bulai solicită să ia cuvântul.) Da, domnule deputat Bulai.

Iulian Bulai Domnule preşedinte, Vă mulţumesc mult. Vă solicit, în calitate de membru al Comisiei pentru afaceri europene, să ne faceţi o scurtă prezentare pe statu-quoul propunerii din partea Guvernului României asupra poziţiei de comisar. La comisie nu am putut afla această informaţie. Aţi primit vreo scrisoare de informare din partea Guvernului? Unde suntem acum? Este foarte bine să ştim ce se întâmplă cu această propunere. Dacă aţi mai făcut una sau nu, este bine să ştie şi plenul, şi românii ce se întâmplă cu această propunere din partea Guvernului României. Şi vă rog să informaţi plenul. Vă mulţumesc mult.

Ion-Marcel Ciolacu Domnule deputat, În acest moment nu am primit nicio informare. Din câte ştim, s-a amânat votul în plenul Parlamentului European. În schimb, am o sugestie, şi, fără nicio supărare, grăbiţi-vă să puneţi Guvernul, pentru că noi suntem în opoziţie şi vrem să scăpăm de Guvern! Vă mulţumesc.