Carmen-Ileana Mihălcescu Poziţia 19, Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 1141/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind statutul şi finanţarea partidelor politice europene şi a fundaţiilor politice europene; PL-x 615/2018. Este un raport fără amendamente. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Din partea comisiei, prezentarea raportului. Vă rog frumos, succint. Pe scurt.
Costel Neculai Dunava Mulţumesc, doamnă preşedinte. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil. Senatul a adoptat proiectul de lege. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Este un raport fără amendamente, motiv pentru care acesta rămâne la şedinţa de vot final. Închidem aici sesiunea de dezbateri. Ora 12,00 - vot final. Vă mulţumesc.