Ion-Marcel Ciolacu Liderii de grup, atât de la Camera Deputaţilor, cât şi de la Senat, vă rog frumos să vă invitaţi colegii să ia loc în bănci, să putem începe plenul comun. (Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.) V-am văzut, domnule Roman! O să începem cu dumneavoastră, ca întotdeauna. Îi rog, în continuare, pe membrii Guvernului şi pe domnii deputaţi şi senatori să ia loc. Domnule Roman, vă rog.
Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor. Doamnelor şi domnilor colegi, În această dimineaţă, ca şi la precedenta moţiune, când am ajuns la Parlament, am observat cu toţii un număr impresionant de jandarmi la intrare şi în interiorul Parlamentului. Stimaţi colegi, Locul jandarmilor este pe stradă, unde 21.000 de deţinuţi au fost eliberaţi, unde 7.000 de criminali, violatori şi tâlhari îşi fac de cap. Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, în calitate de deputat, vă rog frumos să solicitaţi retragerea trupelor de jandarmi. Azi nu se poate întâmpla nimic rău aici! Singurul lucru care se poate întâmpla este să pice un Guvern pe care oricum românii nu şi-l doresc!
Ion-Marcel Ciolacu Mulţumesc.
Florin-Claudiu Roman Moţiunea va trece!
Ion-Marcel Ciolacu Mulţumim mult!
Florin-Claudiu Roman Victorie! (Aplauze.)
Ion-Marcel Ciolacu Domnule deputat, să ştiţi că nu eu coordonez jandarmii, cum nici dumneavoastră. E o decizie a dânşilor. Dar momentul a fost unul special şi vă mulţumim pentru el. Doamnă prim-ministru, Doamnelor şi domnilor miniştri Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, Declar deschisă şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi vă anunţ că, din totalul de 464 de deputaţi şi senatori, şi-au înregistrat prezenţa, până în acest moment, 298. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru pentru şedinţa comună, stabilite de Birourile permanente ale celor două Camere, cu participarea liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi? Dacă nu sunt, vă rog să vă pregătiţi cartelele de vot. Vot, vă rog. Dacă în legătură cu proiectul programului de lucru sunt comentarii? Dacă nu, supun votului dumneavoastră. Vot, vă rog. La fel, cu unanimitate, programul de lucru a fost aprobat.