7 octombrie 2019 – Dezbaterea Propunerii legislative pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor (Pl-x 106/2019). ( rămasă pentru votul final )

Carmen-Ileana Mihălcescu Poziţia 6, Propunerea legislativă pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor; Pl-x 106/2019. Sunt 6 amendamente admise. Iniţiatori? Domnul Stamatian? Sunteţi iniţiator? Vă rog.

Vasile-Florin Stamatian Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, La sesizarea celor interesaţi în acest domeniu, am constatat că există Legea nr. 40/2011, care este o lege absolut bine concepută în ceea ce priveşte aplicarea conceptului de sănătate-securitate în muncă. Prin Legea nr. 418/2004, respectiv Legea nr. 13/2008, se precizează faptul că atribuţia de medic de medicină a muncii este exercitată numai de medicul specialist sau primar de medicină a muncii, cu drept de liberă practică. E adevărat că în ceea ce priveşte timpul activităţii profesionale, patronii sunt obligaţi să asigure asistenţa medicală prin medici de medicină a muncii, care sunt salariaţi, care câştigă din această activitate şi care şi-o fac cu conştiinciozitate. Există un moment, însă, în care, la pensionare sau la concedierea acestor persoane, s-a decis ca dosarele lor de medicină a muncii să fie remise medicului de familie. Medicul de familie nu are nici specializarea, nu are nici cunoştinţele suficiente pentru a depista din timp... Deci pierdem diagnosticul precoce şi pierdem, de asemenea, profilaxia, urmărirea acestor persoane. Prin acest proiect de lege se mută aceste dosare sau aceste dosare vor fi predate direct serviciilor de medicină a muncii, care au obligaţia de a face screening, care au obligaţia de a supraveghea această populaţie. Dacă o luăm - depinde cum privim dimensiunea problemei. În cauză sunt peste 100.000 de persoane care au lucrat sau lucrează în întreprinderi cu risc pentru cancerul pulmonar şi pentru pneumoconioze. În fiecare an se declară peste 1.000 de cazuri noi, care provin din acest grup de persoane, şi în fiecare an avem decese pe această linie. Medicii de medicină a muncii sunt obligaţi să-i supravegheze, sunt obligaţi şi au mijloacele tehnice pentru supraveghere, pentru a face şi profilaxie, pentru a face şi diagnostic precoce. Gândiţi-vă doar la Moldova Nouă, cei care cunoaşteţi problema, unde, din toţi salariaţii de acolo au rămas doar câteva persoane, restul au decedat! E adevărat, trăiesc în acelaşi mediu. Iar - nu e anecdotic, este o realitate - până şi peştii din apele din regiunea respectivă mor din cauza mediului în care trăiesc. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Din partea comisiilor, pentru prezentarea raportului comun, domnul preşedinte Solomon. Vă rog.

Adrian Solomon Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Raportul comun al celor două comisii privind Propunerea legislativă care are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor. Potrivit expunerii de motive, în cursul activităţii profesionale, lucrătorii pot fi expuşi anumitor riscuri ale căror repercusiuni asupra sănătăţii pot să apară la mulţi ani după încetarea expunerii. Se apreciază că pentru a beneficia de un diagnostic precoce, de o abordare terapeutică care să asigure un prognostic favorabil, starea de sănătate a acestor lucrători ar trebui verificată periodic şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale. Legea face parte din categoria legilor ordinare. În urma dezbaterilor, membrii comisiilor au hotărât să propună Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamentele redate în anexă. Legea a fost respinsă de Senat. Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. La dezbateri generale dacă intervine cineva? Nu. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. De la nr. crt. 2 la nr. crt. 6 dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptate. Propunerea merge la votul final.