Carmen-Ileana Mihălcescu 12 2 . Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România, precum şi a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European; are un caracter ordinar şi sunt 36 de amendamente admise; este PL-x 743/2018. Din partea Guvernului? Vă rog, aveţi cuvântul.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul preşedinte Solomon, prezentarea raportului, vă rog.
Adrian Solomon Stimaţi colegi, Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2004, cu scopul de a creşte susţinerea acordată pe perioada derulării programului de integrare a persoanelor care au dobândit protecţie internaţională, responsabilizarea acestora pe parcursul implementării programelor specifice, precum şi creşterea gradului de implicare a instituţiilor statului cu atribuţii în domeniul integrării străinilor, dar şi a organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul menţionat. De asemenea, se lărgeşte aria de beneficiari, respectiv prin introducerea categoriei cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, în scopul corelării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în 5 decembrie 2018. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Comisia hotărăşte adoptarea proiectului de lege cu amendamente, în scopul consolidării juridice a drepturilor acordate persoanelor beneficiare ale protecţiei internaţionale. În forma propusă, proiectul de lege răspunde obligaţiilor ce revin României, în calitatea sa de membru al Uniunii Europene, în ceea e priveşte gestionarea eficientă a fluxurilor migraţiei ilegale. Prin urmare, comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexele la prezentul raport. Doamnă preşedinte, Am şi o notă de tehnică legislativă. Doamnă preşedinte...
Carmen-Ileana Mihălcescu Da. Vă rog, domnule preşedinte. Domnul Adrian Solomon. O notă de tehnică legislativă...
Carmen-Ileana Mihălcescu Da. Domnul Adrian Solomon. La nr. crt. 30, la art. 35 2 alin. (6) se renumerotează ca alin. (5), iar alin. (5) nou introdus se renumerotează ca alin. (6) şi va face obiectul unui punct nou în legea de modificare, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, după cum urmează. La pct. 29, la art. 35 2 , după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (6) cu următorul cuprins: "Evaluarea şi eliberarea certificatului de competenţă lingvistică, prevăzute la alin. (4), se fac în baza unei metodologii elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, care se aprobă prin ordin al ministrului". De asemenea, punctele următoare din lege se renumerotează în mod corespunzător.
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule Solomon, puteţi veni puţin, vă rog frumos? (Discuţii la prezidiu.) OK. Mulţumesc. O să reţinem, în momentul în care intrăm la dezbaterea pe amendamente. Dacă sunt intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. O să trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Dacă de la marginal 2 la 5 sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptate. De la 6 la 10. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptate. De la 11 la 20. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptate. De la 21 la 30. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptate. De la 31 la 36. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptate. Şi vom reţine şi modificările de tehnică legislativă făcute de colegul nostru, Solomon. Proiectul de lege, prin urmare, merge la votul final. Următorul.