Raluca Turcan Astăzi se propune înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru suspiciuni privind fraudarea votului din 26 mai. Probabil că nu s-ar fi solicitat înfiinţarea unei astfel de comisii dacă un anumit partid nu ar fi obţinut un rezultat sub pragul electoral. PNL şi USR au solicitat, în legătură cu votul din 26 mai, comisie de anchetă, pentru miile de români care au rămas fără să voteze, încălcându-se în felul acesta un drept fundamental pentru nişte oameni cărora România le-a întors spatele. PNL a solicitat, de asemenea, audierea ministrului de interne, ministrului de externe, a solicitat vot la moţiunea simplă împotriva ministrului de externe - principalul vinovat pentru faptul că un drept fundamental din Constituţia României, pentru oamenii din străinătate care nu au mai ajuns să voteze, a fost călcat în picioare. În acelaşi timp, acum suntem într-o situaţie hilară. Se cere o comisie de anchetă - şi probabil că va fi votată o comisie de anchetă, pentru că are susţinerea majorităţii parlamentare - pentru aşa-zise fraude electorale. Cu alte cuvinte, hoţii strigă "Hoţii!". Pentru că cine solicită această comisie de anchetă? Adică exact cei care au avut în mână toate instrumentele de control ale procesului electoral. Cei care conduc Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă, cei responsabili direct pentru buna desfăşurare a alegerilor şi corectitudinea alegerilor ţipă în momentul de faţă: "Fraudă electorală!". Şi cine mai strigă, de asemenea, "Fraudă electorală!"? Un partid care până de curând a fost condus de un om condamnat definitiv pentru fraudă electorală. Ce spunea preşedintele AEP, omul de încredere, pus acolo de către majoritatea PSD-ALDE, pentru a asigura corectitudinea procesului electoral? "AEP a constatat că la aceste alegeri europarlamentare şi referendum nu au fost constatate decât erori de completare a proceselor-verbale, şi nu modificarea datelor cu privire la validarea alegerilor, adică a voturilor valabil exprimate". Adică au fost greşit completate câteva procese-verbale, dar după aceea au fost corectate. Am înţeles acum că există suspiciuni de abuzuri. N-avem absolut nimic împotriva verificării tuturor suspiciunilor care vizează o posibilă fraudare a votului. Pentru că pentru Partidul Naţional Liberal votul e sfânt. Rezultatul votului pentru orice partid şi orice om politic ar trebui să fie sfânt. Rezultatul votului trebuie să fie baza mandatului pentru fiecare dintre dumneavoastră, aflaţi în Parlamentul României. Aşadar, Partidul Naţional Liberal votează pentru înfiinţarea acestei comisii de anchetă şi solicită următoarele lucruri: De asemenea, Partidul Naţional Liberal solicită audierea prefecţilor şi a altor oficiali faţă de care au existat reclamaţii cu privire la implicarea în campanie - campania desfăşurată de PSD -, cu proiecte pentru primari, contra voturilor. Adică şantaj şi mituire directă a primarilor, pentru a obţine voturi, aşa cum îşi dorea şi spera PSD. De asemenea, în această comisie de anchetă trebuie obligatoriu să fie audiat şeful Autorităţii Electorale Permanente, referitor la votul din diaspora, modificările legislative făcute în plin proces electoral şi propuse, cum altfel, cum vă place dumneavoastră, prin ordonanţă de urgenţă, referitor la referendum şi, de asemenea, la toate sincopele din procesul de votare, inclusiv lipsa campaniei de informare, aşa cum prevede Legea pentru referendum. Nici măcar atât nu aţi dorit să faceţi, să daţi şansa cât mai multor români să voteze în cunoştinţă de cauză. Nu în ultimul rând, Partidul Naţional Liberal solicită audierea şefului CNA, referitor la faptul că nu a fost respectată Legea în privinţa referendumului, că nu a intervenit atunci când Televiziunea Publică a ajuns instrument de partid pentru liderul dumneavoastră politic, făcând campanie directă, încălcând legea, sfidând misiunea şi interesul public al acestei instituţii vitale pentru orice democraţie. Da, vrem această comisie de anchetă. Dar ancheta să fie într-adevăr în faţa şi asupra celor care au împiedicat dreptul la vot pentru românii care au fost umiliţi la consulate, la ambasadele României din Uniunea Europeană şi din alte ţări. Români care şi-ar dori să aibă acces la vot, pentru că speră ca în felul acesta România să devină mai primitoare şi să se poată întoarce alături de familiile lor.
Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu Mulţumesc. Uniunea Salvaţi România susţine această comisie. Evident că suntem interesaţi să vedem dacă au existat nereguli sau fraude. Evident că am fost întotdeauna interesaţi şi vom fi întotdeauna interesaţi să aflăm orice neregulă sau fraudă organizată de PSD şi ALDE care are loc în procesul legislativ. Suntem interesaţi să vedem cum de operatori ai tabletelor de calculator, angajaţi ai primăriilor PSD şi ALDE, informau în mod eronat alegătorii, punându-i să aleagă să voteze ori la europarlamentare ori la referendum. Suntem interesaţi să vedem ce fac autorităţile statului cu acei primari PSD şi ALDE care aşteptau alegătorii la intrarea în secţiile de vot, dându-le indicaţiile finale de vot. Suntem foarte interesaţi să vedem cum de există primării PSD şi ALDE, în special în Dolj, unde a existat o diferenţă de 90% între cei care au votat la europarlamentare şi cei care au votat la referendum şi cum s-a putut întâmpla o astfel de aberaţie statistică. Şi mai ales suntem interesaţi să vedem cum, şi în ce mod, şi cine sunt cei responsabili de faptul că milioane de români nu au putut să-şi exercite dreptul constituţional la vot. Şi mă refer aici la milioanele de români din diaspora. Mai mult, nu puteam să-i lăsăm pe cei din PSD şi ALDE singuri în această comisie, pentru că ar fi ultimii pe care îi putem bănui de bună-credinţă şi de dorinţa de a descoperi adevărul. Mai ales pentru că, chiar şi astăzi, dumneavoastră, cei din PSD şi ALDE, în continuare, susţineţi că condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul referendumului este o condamnare politică, şi nu una conform legii. Pentru toate aceste motive, această comisie trebuie să scoată la iveală dacă există aceste nereguli şi fraude sub organizarea voastră. Vă mulţumesc. Voci din sală : ... dumneavoastră...
Varujan Vosganian Stimaţi colegi, Astăzi avem un spectacol extrem de interesant în Parlament. Dezvoltăm un nou concept, şi nu "Unitate prin diversitate", ci "Unanimitate prin divergenţă". Cu toţii susţinem aceleaşi acte ale Parlamentului. Cu toţii susţinem declaraţia privind Republica Moldova, dar fiecare o critică în felul lui. Cu toţii susţinem înfiinţarea comisiei de anchetă, dar când vorbim despre ea protestăm ca din gură de şarpe împotriva ei. Eu zic aşa: că o comisie de anchetă nu trebuie să vadă ceea ce n-a făcut bine PSD-ALDE. Trebuie să vadă ceea ce nu s-a făcut bine. Punct! Pentru că nu facem o comisie ca să ne vânăm unii pe alţii, ci facem o comisie ca să vedem dacă votul s-a convertit în mod real în rezultatele afişate şi să evităm ca pe viitor să se întâmple astfel de chestiuni. Stimaţi colegi, însă pentru că cei dinaintea mea au făcut câteva remarci, aş vrea să spun ceva. Eu ştiu că aţi investit mult în imaginea lui Liviu Dragnea, ştiu asta. Şi ştiu că vă pare rău că toată această investiţie acum cade în derizoriu, pentru că nu mai aveţi cum să o fructificaţi. În acelaşi timp, remarc totala dumneavoastră lipsă de fantezie. Vă rog eu, căutaţi altceva. Pentru că invocarea în continuare a imaginii lui Liviu Dragnea ne lasă să credem, pe de o parte, lipsa dumneavoastră de fantezie şi lipsa dumneavoastră de imaginaţie în a dezvolta alte teme, iar, pe de altă parte, începem să ne punem întrebări în legătură cu oportunitatea momentului în care Liviu Dragnea a fost arestat. Dar acestea sunt cu totul alte chestiuni şi s-ar putea să le discutăm altă dată. Acum, stimată colegă de la PNL, păi, eu zic să mă luaţi şi pe mine, că şi eu am declarat public că nu votez la referendum, şi am recomandat tuturor celor care mă simpatizează să nu voteze la referendum. Şi mă bucur că 2,5 milioane dintre români plus încă 400.000 care şi-au anulat votul au refuzat acest simulacru care a fost referendumul. (Vociferări.) În al doilea rând... mi se pare că modalitatea în care s-a votat, şi anume, aceea că există înregistraţi toţi cei care au refuzat la referendum să primească buletinul de vot, este incorectă. Pentru că nu este normal ca un serviciu militarizat, secret să ştie care sunt opţiunile pentru un milion şi jumătate de români. (Aplauze.) În al treilea rând, vreau să vă spun tuturor celor care elogiaţi modul în care s-a votat că suntem singura ţară din Uniunea Europeană în care un serviciu militarizat, secret, contabilizează voturile. Şi aşa ceva pe viitor nu trebuie să se mai întâmple. (Vociferări.) Stimaţi colegi, nu cred că vă las sentimentul cuiva căruia îi este frică, dar din tonul dumneavoastră am sentimentul că dumneavoastră vă e frică. Şi încă ceva. Şi încă ceva. Stimaţi colegi, nu mai folosiţi pe cetăţenii români din diaspora şi din Republica Moldova ca resursă electorală! Nu faceţi altceva, în permanenţă, decât să creaţi o presiune electorală, elogiind diaspora, fără să vă gândiţi în mod real că diaspora, ca să vină acasă, are nevoie de venituri mai mari, are nevoie de slujbe bine plătite şi are nevoie de un ambient propice, şi nu de unul al vânătorilor de vrăjitoare. De aceea, noi respectăm diaspora şi sunt convins că, la audieri, atât ministrul de externe, cât şi ministrul de interne vor da informaţiile lămuritoare. Nu vreau să continui această discuţie acum, pentru simplul fapt că, dacă aţi observat, titlul acestei comisii este privind eventualele fraude - deci noi nu pornim de la nicio prezumţie de vinovăţie. Această comisie are în primul rând un rol profilactic, ca, dacă au fost unele nereguli, ele să nu se mai întâmple. În acelaşi timp, nu putem să ignorăm faptul că în spaţiul public au apărut numeroase buletine de vot a căror cheie nu se închidea. Şi acestea sunt nereguli care trebuie evaluate. Care a fost impactul lor real şi de ce ele s-au întâmplat. De aceea, iau atitudinea dumneavoastră agresivă ca o bună energie pozitivă, ca să contribuiţi la eficienţa acestei comisii pe care ALDE o susţine. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Emil-Marius Paşcan Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Adeseori admir retorica ficţională, pe alocuri literară a antevorbitorului. Din păcate, de data aceasta nici mirul n-a ajutat ALDE să treacă pragul electoral. (Aplauze.) Eu vă spun din capul locului că trebuie investigate chestiunile legate în primul rând de diaspora, de votul din diaspora. Acolo unde românii au stat la coadă, ca vitele, aşteptând să-şi exercite un drept democratic, un drept absolut al libertăţilor fundamentale. Şi acolo este o problemă. În rest, dacă vreţi să analizaţi şi să vedeţi că totuşi PSD-ALDE au pierdut alegerile e liber acest lucru. Şi probabil că aceasta este constatarea finală a anchetei parlamentare. Vă întreb, în acelaşi timp, oare unde este comisia de anchetă în privinţa TVR, a activităţii TVR, pe care tot noi... şi dumneavoastră aţi votat-o? Nu s-a întâmplat nimic. Doar acolo unde aveţi un interes direct. Poate investigaţi şi cum a ajuns UDMR să aibă mii de voturi în localităţi fără etnici maghiari. Şi să vorbim în acest context de fraude. Vă mulţumesc.
Lia Olguţa Vasilescu Stimaţi colegi, Avem ceva de ascuns? Are vreunul dintre partide ceva de ascuns? Dacă nu, haideţi să răspundem tuturor întrebărilor lansate în spaţiul public de oameni cu vederi de dreapta, nu de stânga! Haideţi să vedem de ce aceşti oameni ne spun că sunt mii de secţii din România care nu se închid pe cheie! Haideţi să vedem de ce au simţit nevoia un milion de oameni din România să facă turism, exact în ziua votului, în comune care n-aveau niciun fel de atracţie turistică! (Vociferări.) Probabil. Probabil. Şi haideţi să vedem, de asemenea, dacă într-adevăr în multe secţii de vot a fost viciat acest proces. Pentru că Guvernul, într-adevăr, din punct de vedere administrativ a organizat aceste alegeri. Dar să nu uităm că la tabletă a fost un serviciu militarizat. Şi că nu există nicio ţară din lumea aceasta unde un serviciu secret să opereze tabletele. (Vociferări.) Avem ceva de ascuns? Încă o dată vă întreb. Dacă nu, haideţi să votăm această comisie de anchetă şi să dea răspunsuri. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Bogdan-Ionel Rodeanu Din partea Grupurilor parlamentare ale USR, nominalizăm pe: Senator Nicu Fălcoi, deputat Nicolae-Daniel Popescu, ca membri ai comisiei, cu menţiunea că domnul Nicolae-Daniel Popescu este propus pentru funcţia de secretar; iar supleant - senator George Dircă.
Marian-Gheorghe Cucşa Din partea Grupurilor parlamentare ALDE - domnul senator Daniel Zamfir, care va fi şi secretar; şi din partea Camerei - domnul deputat Ion Cupă.
Árpád-Francisc Márton Grupul parlamentar al UDMR îl propune pe domnul deputat Antal István.
Gabriela-Maria Podaşcă PRO Europa nu va desemna niciun coleg sau colegă pentru această comisie. Mulţumesc.
Ionuţ Simionca Din partea Grupului parlamentar al PMP - domnul Petru Movilă şi supleant - domnul Constantin Codreanu.
Raluca Turcan Domnii senatori Mario Oprea şi Daniel Fenechiu; şi, de asemenea, doamnele deputat Adriana Săftoiu, Cristina Trăilă, Mara Mareş; cu vicepreşedinte - Cristina Trăilă.
Varujan Pambuccian Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Hotărârea aceasta am luat-o în anul 2003. Şi de atunci am ţinut-o aşa până acum.
Varujan Pambuccian Motivaţia...
Varujan Pambuccian Nu, nu, nu este abţinere. Motivaţia este următoarea. Atâta timp cât în Constituţie instituţia aceasta nu devine o instituţie cu consecinţe în lumea reală şi rămâne, aşa, o chestie în care ne întâlnim, facem o terapie în grup şi plecăm acasă, noi nu o să participăm la nicio comisie de anchetă, niciodată. În momentul în care în Constituţie vom transforma instituţia comisiei de anchetă într-o instituţie care chiar să aibă consecinţe în lumea reală, vom participa. Vă mulţumesc.
Cosette-Paula Chichirău Mulţumesc. Stimaţi colegi, Faptul că PSD a pierdut alegerile nu înseamnă că a fost o fraudă la alegeri. Ce s-a întâmplat însă în realitate este că... zeci de mii de români din diaspora nu au putut să voteze. Dar acest subiect n-aţi vrut să-l abordaţi. USR a cerut o comisie de anchetă pentru acel vot din diaspora. În loc, vedem o anchetă fantomă pentru faptul că PSD a pierdut alegerile. Şi mai ales văzând care este componenţa delegaţiei de la PSD, acest lucru ne face să credem că această comisie va fi o glumă politică. Mulţumesc. (Aplauze.)