26 iunie 2019 – Propunerea legislativă pentru stimularea conformării fiscale voluntare (Pl-x 237/2018). ( retrimisă comisiei )

Carmen-Ileana Mihălcescu Mai departe, domnul Gabriel Andronache. Vă rog.

Gabriel Andronache Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. La Comitetul liderilor a fost acceptată introducerea pe ordinea de zi, la punctul 11, a Propunerii legislative nr. 237/2018 referitoare la stimularea conformării fiscale voluntare. Are raport de respingere. În opinia Partidului Naţional Liberal, comisia sesizată în fond trebuie să se aplece din nou asupra acestei propuneri legislative, pentru că aspecte care au fost detaliate în expunerea de motive şi în textele din actul normativ supus dezbaterii nu au fost dezbătute. De aceea, vă propunem retrimiterea acestui proiect de lege la comisie pentru două săptămâni. Mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Retrimitere la comisie două săptămâni. Vot, vă rog. Aprobată cu 138 de voturi pentru. Unanimitate.