24 iunie 2019 – Prezentarea unei note a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 225/2019). ( aprobată solicitarea )

Carmen-Ileana Mihălcescu 3. Prezentarea unei note a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială referitoare la Proiectul de Lege pentru modificarea art. 4 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri; PL-x 225/2019 Domnule preşedinte Solomon, vă rog să prezentaţi această notă.

Adrian Solomon Mulţumesc, doamnă preşedinte. Referitor la PL-x 225/2019, adoptat în plenul Camerei Deputaţilor în data de 12 iunie 2019, vă comunicăm următoarele. La poziţia 4 din Raport, punctul 2 al art. I se va reformula, după cum urmează: Art. 4 alin. (1) - "Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. e) şi lit. f) şi la alin. (2) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 700 de lei pentru fiecare an de detenţie, strămutare în alte localităţi, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate". Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, trebuie eliminată teza a II-a a alin. (1), întrucât a fost introdusă dintr-o eroare, ea neexistând în textul în vigoare al legii şi nu corespunde amendamentului adoptat în comisie. La poziţia 8 din Raport, punctul 5 al art. I - Partea dispozitivă se va reformula pentru îndreptarea unei erori materiale, astfel încât textul redat la art. 14 modificat reprezintă un text nou introdus, şi nu o modificare a art. 14. Partea dispozitivă trebuie să fie reformulată, după cum urmează: După art. 14 se introduce un nou articol, art. 14 1 , cu următorul cuprins: "Art. 14 1 ..." şi textul curge. Mulţumim.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Dacă sunt observaţii sau comentarii? Nu sunt. O să vă rog să vă pregătiţi cartelele. Voi supune votului această solicitare. Vot, vă rog. Aprobată cu 114 voturi pentru şi 17 abţineri.