5 iunie 2019 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr.238/2004 (PL-x 438/2018). ( rămas pentru votul final )

Florin Iordache Şi ultimul proiect pentru astăzi. 16. Este vorba despre Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004; PL-x 438/2018. Are raport de respingere. Domnule Iancu, vă rog.

Ştefan-Alexandru Băişanu Explicaţia votului!

Florin Iordache Domnule Băişanu, numai puţin! Domnul Băişanu, ca iniţiator. Este pentru completarea şi modificarea Legii petrolului.

Ştefan-Alexandru Băişanu Eu vreau explicaţia votului la celălalt!

Florin Iordache A, domnul Băişanu! Explicaţia votului. Vă rog. La celălalt, cu centralele, da?

Ştefan-Alexandru Băişanu O să-i spun domnului Iancu că marea majoritate a argumentelor pe care le-a adus sunt deosebit de frumoase şi plăcute auzului. În realitate, am să vă spun, domnule Iancu, că am făcut un exerciţiu timp de o jumătate de an. Eu, care am centrală termică, şi un vecin de-al meu care e branşat la sistemul centralizat. Răspuns final. După o jumătate de an eu am plătit cu 8 milioane de lei vechi mai puţin decât a plătit cel de la sistemul centralizat. OK, am înţeles, noxe! Bun! Dar haideţi, pentru a nu mai avea noxe, să investim în centrale de cogenerare performante, nu în ce caricaturi avem în momentul de faţă, rămase de pe vremea răposatului Ceauşescu, care erau făcute pentru zonele industriale. Vă dau un exemplu, la Suceava, acea centrală - şi cea nou făcută - e aşezată în zona industrială care e la cel mai mic nivel. Pentru a împinge apa caldă de la 0 la 400 de metri înălţime înseamnă să cheltuieşti enorm de mulţi bani.

Florin Iordache Vă rog finalizaţi, domnule Băişanu!

Ştefan-Alexandru Băişanu Deci, încă o dată revin şi spun: cred că e cea mai bună formulă să o retrimitem la comisie, să gândim corect ceea ce ...

Florin Iordache Am retrimis-o, domnule Băişanu!

Ştefan-Alexandru Băişanu Exact! Şi de aceasta am votat lucrurile acestea...

Florin Iordache Bine. Mulţumim.

Ştefan-Alexandru Băişanu .... pentru că sunt foarte multe lucruri care trebuie discutate în mod real.

Florin Iordache Mulţumesc. Domnule Iancu, prezentaţi, vă rog, raportul la PL-x 438, propunerea de respingere.

Iulian Iancu Da, stimate domnule preşedinte. Cu o singură menţiune. Vă rog, stimaţi colegi, vizitaţi Stockholm, vizitaţi Magdeburg, vizitaţi Paris, Berlin, să vedeţi soluţiile de acolo şi poate ne inspirăm, pentru că noi vorbim pentru viitor şi vorbim şi vorbim de cogenerarea de înaltă eficienţă.

Florin Iordache Domnule Iancu, Legea petrolului vă rog!

Iulian Iancu Stimaţi colegi, Suntem la o propunere de modificare a unei legi-cadru, legi organice, Legea petrolului nr. 238/2004. Această propunere ulterior n-a mai fost susţinută de iniţiator. Prin urmare, în urma dezbaterilor, membrii comisiei propun plenului menţinerea raportului iniţial, respectiv de respingere a proiectului de lege.

Florin Iordache Mulţumesc. Dacă sunt intervenţii? Nu sunt intervenţii. Rămâne la votul final.