Carmen-Ileana Mihălcescu 3. În continuare, procedăm la alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor. Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Regulament, funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, devenită vacantă în timpul legislaturii, din alte motive decât revocarea, se ocupă în conformitate cu prevederile art. 22. Reamintesc dispoziţiile regulamentare, potrivit cărora "Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales prin vot secret, cu buletine de vot, pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere. Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Dacă niciun candidat nu a întrunit votul majorităţii deputaţilor prezenţi, se organizează un nou tur de scrutin, la care participă cei doi candidaţi care au obţinut numărul cel mai mare de voturi". În conformitate cu prevederile art. 123 alin. (7) din Regulament, "În cazul votului secret exprimat prin buletine de vot, se constituie o comisie de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei doi secretari de şedinţă". Drept urmare, îi rog pe liderii grupurilor parlamentare să prezinte propunerile de candidaţi pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi să desemneze, totodată, şi câte un reprezentant pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor. Partidul Social Democrat, Grupul parlament al PSD, domnul Simonis. Vă rog.
Carmen-Ileana Mihălcescu Comisia de numărare şi validare a voturilor? Un reprezentant.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Vă rog.
Gabriel Andronache Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal o propune pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor pe doamna Raluca Turcan, liderul Grupului PNL. (Aplauze.) Această candidatură este susţinută de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România şi de Grupul parlamentar al Partidului Mişcarea Populară. Vă mulţumesc. Pentru Comisia de numărare a voturilor, din partea Grupului PNL, îl propunem pe domnul deputat Florin Roman.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. USR, înţeleg că o susţineţi pe... A anunţat deja domnul... Doriţi să... (Vociferări.) Da, la comisie. Vă rog.
Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Grupul parlamentar al USR îl propune pe domnul Vlad- Emanuel Duruş în Comisia de numărare. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. UDMR?
Attila Korodi Stimaţi colegi, Grupul parlamentar al UDMR îl propune pentru preşedinţia Camerei Deputaţilor pe domnul Kelemen Hunor, şi pentru Comisia de numărare a voturilor pe domnul Apjok Norbert.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. ALDE?
Marian-Gheorghe Cucşa Grupul parlamentar ALDE îl propune pentru Comisia de numărare pe domnul Marius Surgent, iar pentru preşedintele Camerei Deputaţilor susţinem propunerea PSD. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. PMP? Vă rog.
Ionuţ Simionca Grupul parlamentar al PMP susţine propunerea PNL, pe doamna Turcan. Şi, în Comisia de numărare a voturilor, subsemnatul, Ionuţ Simionca.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Noul grup înfiinţat, PRO Europa, propuneri pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor. Vă rog.
Daniel Constantin Îl propunem pe domnul Adrian Pau pentru Comisia de numărare a voturilor. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Şi minorităţile naţionale?
Varujan Pambuccian Ca de obicei, domnul Iulius Firczak, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, pentru numărarea voturilor.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Să înceapă votul pentru reprezentanţii din Comisia de numărare şi validare a voturilor. Vot, vă rog. Componenţa comisiei a fost adoptată cu 296 de voturi pentru şi un coleg care nu are nicio opţiune. O să dau cuvântul, atunci, colegilor, aşa cum am promis în prima parte a dezbaterii noastre. Cei care vor să-şi prezinte candidatura sunt invitaţi la microfon. (Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună solicită să ia cuvântul.) Procedură? Doamna Prună, procedură.
Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Aş vrea ca în momentul în care deputaţii vor vota propunerile pentru şefia Camerei Deputaţilor, votul să fie într-adevăr secret. Am văzut la voturile anterioare că întotdeauna stau doi, trei deputaţi, şi de o parte şi de alta a acestei tribune, şi verifică votul colegilor lor. Aş vrea ca de data aceasta să cereţi în mod explicit ca lucrul acesta să nu se mai întâmple. Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Votul este secret şi aşa va şi rămâne, respectând Regulamentul. Invit la microfon doritorii de prezentare candidatură. Doamnă Turcan, doriţi să vă prezentaţi?
Raluca Turcan Doamnelor şi domnilor deputaţi în Parlamentul României, Stimaţi români, Şi mă adresez românilor pentru că, în momentul de faţă, după un vot pe care Partidul Naţional Liberal l-a primit la alegerile trecute, după un vot în care cetăţenii României au votat răspicat pentru justiţie dreaptă şi împotriva unei agende guvernamentale confiscată pentru un grup de interese, după ce Uniunea Salvaţi România a primit un vot de confirmare, după ce Partidul Mişcarea Populară a primit un vot care să permită intrarea în Parlamentul European, astăzi, în această sală de şedinţă, aproape că nici nu-mi este posibil să vorbesc din cauza huiduielilor şi strigătelor pe care, într-un mod la limita umanităţii, cei din PSD şi ALDE ni le oferă. Aşadar, nu mă voi referi la dumneavoastră şi nu mă voi adresa unei majorităţi parlamentare care n-a înţeles nimic. Nu a înţeles nimic din votul pe care l-au dat românii în data de 26 mai, românii care şi-au cerut ţara înapoi, românii care au condamnat înşelătoria uriaşă de încredere pe care un grup care a confiscat puterea, şi în PSD şi ALDE, ni l-a furnizat în ultimii doi ani şi jumătate. Aşadar, dragi cetăţeni ai României, votul a fost clar şi a fost atât de clar pentru atât de mulţi oameni din România, care nu vor nimic altceva decât o Românie europeană, civilizată, decentă, dreaptă, o Românie în care legea să fie dreaptă şi să fie respectată, o Românie în care în Parlamentul României să nu se profereze injurii, o Românie în care parlamentari votaţi nu înjură nici de mamă, nici de Dumnezeu în plenul Camerei Deputaţilor, doar pentru că nu puteţi altfel. Dacă staţi să vă gândiţi, pentru Partidul Naţional Liberal şi partidele care susţin candidatura mea pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, la logica şi aritmetica parlamentară pe care o avem, şansele sunt mici. Da, sunt mici, însă e un gest de responsabilitate să candidezi la această funcţie, să dăm un semnal de maturitate din partea partidelor de opoziţie la guvernarea PSD şi ALDE, ca urmare a votului dat de români. Aici nu mai vorbeşte un om, un simplu om, aici vă vorbeşte reprezentantul multor oameni care au votat pentru altceva în politica românească. Doamnelor şi domnilor cetăţeni ai României, tineri şi vârstnici, vreau să vă spun că în această instituţie am o activitate îndelungată şi niciodată nu am simţit, ca în ultimii doi ani şi jumătate, că instituţia a fost confiscată de o grupare, că instituţia este pusă în slujba altora, că instituţia aceasta săvârşeşte abuzuri, că instituţia aceasta scoate pe bandă rulantă legi neconstituţionale, lucru demonstrat prin decizii ale Curţii Constituţionale. Aţi spus că aţi înţeles ceva din votul românilor. N-aţi înţeles nimic! Pentru că, altfel, astăzi, v-aţi fi comportat civilizat şi aţi fi respectat dreptul opoziţiei - să se exprime deschis, transparent şi încrezător pentru ceea ce poate să reprezinte Camera Deputaţilor în democraţia românească. În această instituţie s-au tranzacţionat voturi, s-au făcut presiuni, şantaje directe asupra unor parlamentari. Până şi astăzi am asistat la tranzacţionări în moduri jenante, pentru nişte voturi care nu fac decât să perpetueze acelaşi comportament, pentru că dacă astăzi PSD ar fi venit cu o candidatură şi cu un comportament care ar fi demonstrat că au înţeles ceva din ceea ce s-a întâmplat la alegerile trecute, n-am fi avut nicio reţinere să vă lăsăm să conduceţi în continuare Camera Deputaţilor. Tranzacţionarea aceasta şi mesajul pe care dumneavoastră îl transmiteţi, că totul este de vânzare şi totul poate fi cumpărat, nu se poate să nu se întoarcă împotriva dumneavoastră şi a celor care...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog să încheiaţi, doamnă Turcan!
Raluca Turcan ... încă vă susţin. Bineînţeles că-mi veţi tăia microfonul. Nu este absolut nicio problemă! Aţi vrut, de altfel, să mă forţaţi să nu vorbesc astăzi. Dar am acest curaj şi să vă spun că până acum aţi mutilat Justiţia, lucru demonstrat de deciziile Curţii Constituţionale. Şi urmează să dăm votul din nou pe Codul penal şi Codul de procedură penală. Şi de aceea doriţi să vă perpetuaţi la conducerea acestei instituţii,...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Vă rog să încheiaţi, doamnă Turcan!
Raluca Turcan ... pentru că mai aveţi nişte infractori de apărat! Mai am 30 de secunde. Sper să mă lăsaţi să-mi ţin acest discurs. După aceea se aşterne întunericul peste această instituţie şi veţi face ce veţi dori.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc.
Raluca Turcan Dincolo... Permiteţi-mi să-mi închei fraza!
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă rog.
Raluca Turcan Dincolo de atacul la Justiţie, aţi spus că vă pasă de oameni, însă, aşa cum v-am spus, abuzul a fost literă de ordine. Şi, uitaţi-vă la deciziile de neconstituţionalitate ale unor legi care ţin de Legea pensiilor. Codul administrativ, mediul de afaceri, educaţie, reorganizarea ANAF-ului, toate acestea sunt abuzuri pe care le-aţi săvârşit prin vot...
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc frumos, doamnă Turcan!
Raluca Turcan ... aici, în Camera Deputaţilor, transformând toată puterea pe care o aveţi într-o politică de abuz şi de control. Astăzi există posibilitatea să se dea un vot pentru dreptate, pentru cinste, pentru onestitate şi un vot pentru un om care poate să aşeze...
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc, doamnă Turcan! Mă forţaţi să vă opresc microfonul.
Raluca Turcan ... pe proiecte toate partidele politice. Acum îmi închei ideea.
Carmen-Ileana Mihălcescu Cred că o faceţi în mod intenţionat! Vă rog frumos să încheiaţi!
Raluca Turcan Aveţi şansa să daţi un vot... O să închei. Mulţumesc pentru această îngăduinţă pe care aţi vrut să o demonstraţi, cu toate că aveţi fix acelaşi comportament ca cei care v-au propus. Deci, doamnă şi domnilor, Dragi români, În această instituţie ar fi putut, dacă astăzi opoziţia ar fi reuşit să câştige preşedinţia Camerei Deputaţilor, să se aştearnă dezbaterea reală, transparentă, legalitatea, interesul public. Dar din păcate, cel mai probabil, la cum s-au vândut unii astăzi... (I se întrerupe microfonul.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc frumos. Vă rog să vă ocupaţi locul în bancă. (Aplauze.) Domnul Simonis, intervenţie pe procedură. Vă rog.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Domnul Hunor Kelemen. Vă rog. (Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu solicită să ia cuvântul.) A fost un îndemn la raţiune şi la calm, nimic altceva. Procedură pentru ce? A fost efectiv un îndemn la raţiune şi calm. Nu s-a întâmplat nimic altceva! Doriţi să interveniţi pe procedură? Ce doriţi să faceţi, domnule dragă? Opinia dumneavoastră a fost... Sunteţi candidat? Nu. Atunci vă rog să vă ocupaţi locul în sală. Vă mulţumesc. Domnul Hunor Kelemen. A fost un apel, repet, poate nu mă înţelegeţi, un apel la calm şi la raţiune. Vă mulţumesc. Domnul Hunor Kelemen. Vă rog.
Hunor Kelemen Bună ziua, stimaţi colegi. Eu speram că voi vorbi după domnul Ciolacu, dar, sigur, e bine şi aşa. Lucrurile sunt simple. Avem de rezolvat o situaţie şi trebuie să găsim o soluţie prin care vom restabili echilibrul, vom reda Parlamentului României, Camerei Deputaţilor, acel rol care în acest moment nu prea este îndeplinit, un for de dezbatere unde, într-adevăr, discutăm despre problemele reale ale societăţii şi nu ne jignim reciproc, nu ne atacăm şi nu ne folosim de acest microfon ca să arătăm cât de deştepţi suntem, dar folosim acest microfon pentru a ne apropia de cetăţeni, pentru a căuta împreună soluţii la problemele cele mai importante din această ţară. De aceea, cred că în acest moment, în această perioadă, restabilirea echilibrului în Parlamentul României se poate face şi de către un reprezentant al Uniunii Democrate Maghiare din România, de o formaţiune politică mai mică - numeric, bineînţeles - şi de reprezentantul UDMR. Fiindcă, până la urmă, oricare dintre noi, din această sală, are posibilitatea de a conduce, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă, Camera Deputaţilor. Reprezentantul Camerei Deputaţilor nu trebuie să fie şef peste ceilalţi deputaţi, dar trebuie să fie în stare să intre în discuţie cu fiecare dintre noi. De aceea, eu cred că persoana mea şi experienţa mea din Parlamentul României de 20 de ani - sau aproape 20 de ani - a demonstrat că pot să stau de vorbă cu toate forţele politice, pot să caut soluţii împreună cu colegii, pot să caut consens, acolo unde e nevoie de consens. Şi, sigur, din acest punct de vedere, cred că puteţi... şi din acest punct de vedere, puteţi să mă votaţi. Nu avem nevoie de dezbinare. Nu avem nevoie de dezbateri care nu duc nicăieri. Şi, de aceea, Parlamentul poate să revină, în această perioadă de un an şi jumătate, când va exista, de altfel, o competiţie politică internă extrem de dură, dar putem readuce Parlamentului acel rol de instituţie fundamentală serioasă, şi nu huiduită, criticată permanent de cetăţeni. De aceea, sunt convins că dacă vă gândiţi foarte bine la ce urmează, la ce soluţii trebuie găsite şi la ce soluţii putem găsi împreună, atunci mă veţi susţine - pentru o perioadă scurtă, fiindcă nu vorbim de o perioadă lungă, pentru un an şi jumătate, până la alegerile parlamentare - să conduc împreună cu dumneavoastră, împreună cu liderii dumneavoastră, şedinţele Camerei Deputaţilor şi să reprezint Camera Deputaţilor cu onoare. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Domnul Marcel Ciolacu, vă rog.
Ion-Marcel Ciolacu Aş dori, după terminarea votului, să mă adresez plenului Camerei Deputaţilor. Eu am crezut că astăzi este vorba de o prezentare a candidaţilor. Mă pregătisem în acest sens. Între timp, lucrurile au fost altfel. Domnule Hunor, aveţi perfectă dreptate. Preşedintele Camerei Deputaţilor nu este şeful deputaţilor. Categoric, prin democraţie - democraţia are multe sensuri, şi o să vă spun unul singur. În 2017, preşedintele Franţei a câştigat alegerile cu 66%. A format Guvernul. Este şi acum preşedintele Franţei. Duminică a obţinut un scor de 23%. M-am uitat şi eu în presa internaţională. N-a cerut nimeni demisia preşedintelui că nu mai are majoritate. (Aplauze.) Democraţia înseamnă un mandat - totuşi - de 4 ani. Am făcut, ca partid, suficiente greşeli sau decizii care ne-au costat, deoarece poporul întotdeauna are dreptate. Asta nu înseamnă că putem să ne jucăm cu cuvântul "democraţie", cuvântul "majoritate" sau să facem şi să răsturnăm lucrurile de fiecare dată când vrem noi. Plecăm noi astăzi, se fac alegeri locale, poate câştigă PSD. Plecaţi dumneavoastră, venim, pe urmă, noi, iar, înapoi? Nu! Un guvern îl răstorni democratic, cu moţiune de cenzură. Se depune în Parlament; trece moţiunea de cenzură, pleacă Guvernul. Nu există alt tip de democraţie, în toată Europa. Poate în Zambia este altfel. Eu mulţumesc Grupului PSD pentru că m-a nominalizat. Şi vreau un singur lucru să vă spun, la sfârşit. Eu, în politică, n-am avut niciodată duşmani. Eu am avut prieteni, colaboratori, parteneri, dar niciodată duşmani. Am avut adversari politici. Şi am să am în continuare numai adversari politici, şi nu duşmani. Mulţumesc mult. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Sunt pregătite buletinele de vot şi urmează să ne exprimăm votul. Aş vrea să reamintesc prevederile art. 128 alin. (3) şi (5) din Regulament. Deputatul votează "pentru", lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse şi votează "contra" tăind numele şi prenumele persoanei propuse. Sunt nule buletinele de vot care nu poartă ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor ale căror nume nu au fost tăiate depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea. Aş vrea să dau cuvântul, în continuare, doamnei secretar Lia Olguţa Vasilescu, pentru a face un apel. (Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu solicită să ia cuvântul.) Şi rog şi chestorii. O să vă transmit eu ceea ce domnul Roman m-a rugat, venind la prezidiu, să vă transmit...
Lia Olguţa Vasilescu Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu A spus că vrea să facă un apel la calm. Domnule Roman, ca să vă... să nu rămâneţi ignorat. O să transmit şi în numele meu apelul la calm de care domnul Florin Roman vrea să beneficieze. Domnule Viziteu, aveţi o procedură. (Vociferări. Domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu urcă la prezidiu.)
Lia Olguţa Vasilescu Achiţei Vasile-Cristian...
Carmen-Ileana Mihălcescu Dezbatere? Pentru ce? (Vociferări.) V-aţi prezentat candidaturile. (Vociferări.) O să vă rog să fiţi... Vă mulţumesc. O să vă rog să fiţi atenţi la apelul nominal al doamnei secretar Lia Olguţa Vasilescu. Şi nu o să putem vota în avans, ci atunci când ne auzim numele strigat. Vă mulţumesc. Doamnă secretar, vă rog. (Vociferări. Rumoare.)
Florin-Claudiu Roman La puşcărie cu hoţii!
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule Roman, să vă fie ruşine! Un astfel de comportament nu mă face decât să realizez încă o dată că locul în care vă aflaţi este cel mai potrivit. (Vociferări.)
Lia Olguţa Vasilescu Acesta era apelul la calm. Adnagi Slavoliub prezent Alexe Costel prezent Ambrus Izabella-Agnes prezentă Ampleev Andrian prezent Anastase Roberta Alma prezentă Andrei Alexandru-Ioan prezent Andronache Gabriel prezent Andruşcă Dănuţ prezent Antal István-János prezent Anton Anton absent Apjok Norbert prezent Ardelean Ben-Oni prezent Avram Constantin prezent Axinte Vasile prezent Babuş Radu prezent Balan Ioan prezent Balint Liviu-Ioan prezent Banias Mircea Marius prezent Nu, nu, nu, vă rog să treceţi în bancă! (I se adresează domnului deputat Corneliu Olar.) Nu. (Vociferări.) Vă rog să treceţi în bancă! Vă rog să vă aşteptaţi rândul! Şi nu vreau să se formeze coadă aici, ca să putem să verificăm exact votul fiecăruia. Banias Mircea am spus. Barna Ilie Dan prezent Băişanu Ştefan-Alexandru absent Bălănescu Alexandru prezent Bănicioiu Nicolae absent Bârlădeanu Dragoş-Petruţ prezent Bejinariu Eugen prezent Bende Sándor prezent Benedek Zacharie prezent Benga Tudor-Vlad prezent Vă rog frumos să nu filmaţi votul colegilor noştri! (I se adresează domnului deputat Cristian-Gabriel Seidler.) Este neregulamentar. Vă rog să treceţi în banca dumneavoastră! Vă rog frumos să treceţi în banca dumneavoastră! Vă rog să treceţi în banca dumneavoastră! Nu aveţi voie să filmaţi votul. Este secret. (Vociferări.) Rog un chestor să vină să oprească filmarea domnului deputat care văd că nu înţelege. Benkő Erika prezentă Bica Dănuţ prezent Bichineţ Corneliu absent Birchall Ana prezentă Biró Rozália-Ibolya absentă Biro Zsolt-Istvan absent Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă Boboc Valentin Gabriel prezent Bode Lucian Nicolae prezent Bodea Marius prezent Bogaciu Alexandra-Corina prezentă Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent Bontea Vlad prezent Boroianu Aurel-Robert prezent Borza Remus-Adrian prezent Bota Marius Sorin-Ovidiu prezent Botez Mihai-Cătălin prezent Bozianu Nicoleta-Cătălina prezentă Bran Ioana prezentă Bucura-Oprescu Simona prezentă Budăi Marius-Constantin prezent Buican Cristian prezent Buicu Corneliu-Florin prezent Bulai Iulian prezent Vă rog să veniţi la vot, domnule Bulai! Vă rog să veniţi la vot! Bumb Sorin-Ioan prezent Burciu Cristina prezentă Calista Mara-Daniela prezentă Calotă Florică Ică prezent Căciulă Aurel prezent Călin Ion prezent Căprar Dorel-Gheorghe prezent Căruceru Aida-Cristina prezentă Cătăniciu Steluţa-Gustica prezentă Cherecheş Florica prezentă Cherecheş Viorica prezentă Chichirău Cosette-Paula prezentă Chiriac Viorel prezent Ciocan Dan prezent Ciofu Tamara-Dorina prezentă Ciolacu Ion-Marcel prezent Vă rog frumos să votaţi! Ciuhodaru Tudor prezent Cîmpeanu Sorin Mihai absent Cîtea Vasile prezent Cobuz Maricela prezentă Cocoş Vasile prezent Codreanu Constantin prezent Coliu Doru-Petrişor absent Constantin Daniel prezent Cosma Andreea absentă Cosma Lavinia-Corina prezentă Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent Cristache Cătălin prezent Csép Éva-Andrea prezentă Csokany Petronela-Mihaela prezentă Csoma Botond prezent Cuc Alexandru-Răzvan prezent Cucşa Marian-Gheorghe prezent Culeafă Mihai prezent Cupă Ion prezent Cupşa Ioan prezent Dan Nicuşor Daniel prezent Dehelean Silviu prezent Dinu Cristina-Elena prezentă Dîrzu Ioan prezent Dobre Mircea-Titus absent Dobre Victor Paul prezent Dobrică Ionela Viorela prezentă Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae absent Dobrovie Matei-Adrian prezent Dohotaru Adrian-Octavian prezent Drăghici Mircea-Gheorghe prezent Drulă Cătălin prezent Dumitrache Ileana Cristina prezentă Dunava Costel Neculai prezent Durbacă Eugen prezent Duruş Vlad-Emanuel prezent Erdei Dolóczki István prezent Farago Petru prezent Fădor Angelica prezentă Firczak Iulius Marian prezent Florea Damian prezent Florea Oana-Consuela prezentă Floroiu Ionel prezent Fulgeanu-Moagher Laura-Mihaela prezentă Furic Iarco absent Furtună Mirela prezentă Ganţ Ovidiu Victor prezent Gavrilă Camelia prezentă Gavrilescu Graţiela Leocadia prezentă Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă Găină Mihăiţă prezent Georgescu Nicolae prezent Gerea Andrei Dominic prezent Gheorghe Andrei Daniel prezent Gheorghe Tinel prezent Gheorghiu Bogdan prezent Ghera Giureci-Slobodan prezent Gherman Dumitru prezent Ghilea Găvrilă prezent Ghinea Cristian absent Gilia Claudia prezentă Giugea Nicolae prezentă Goga Octavian prezent Grosaru Andi-Gabriel prezent Gudu Vasile prezent Halici Nicuşor prezent Havrici Emanuel-Iuliu prezent Hărătău Elena prezentă Heiuş Lucian-Ovidiu prezent Holban Georgeta-Carmen prezentă Huncă Mihaela prezentă Huţucă Bogdan-Iulian prezent Iancu Iulian prezent Iancu Marius-Ionel prezent Ibram Iusein prezent Iftimie Neculai prezent Ilişanu Claudiu-Augustin prezent Intotero Natalia-Elena prezentă Ion Stelian-Cristian prezent Ionescu George prezent Ioniţă Antoneta Domnule Ionescu, vă rog frumos să mergeţi să vă luaţi buletinul! Cum aţi votat fără să vă strig? Dar nu e în regulă. Nu se mai întâmplă. Bun, o să stăm atunci să voteze fiecare. O să stăm aici 3 ore, dacă trebuie, pentru unii ca dumneavoastră. Nu vreţi să fie procedura corectă, să nu poată s-o conteste nimeni? Acum ce faceţi? Vă duceţi să mai votaţi o dată? Iordache Florin prezent Itu Cornel prezent Iurişniţi Cristina-Ionela prezentă Jivan Luminiţa-Maria prezentă De ce aţi luat buletinul înainte? Nu e în regulă. (Vociferări.) Kelemen Hunor prezent Korodi Attila prezent Kulcsár-Terza József-György prezent Am rugămintea, la chestori, să nu mai daţi buletine, dacă nu sunt strigaţi, la colegii noştri! Chiar vrem să fie o procedură foarte corectă. Lazăr Sorin prezent Leoreanu Laurenţiu-Dan prezent Longher Victoria prezentă Lovin Dumitru prezent Lungu Tudoriţa prezentă Lupaşcu Costel prezent Lupescu Dumitru prezent Macovei Silviu Nicu prezent Magyar Loránd-Bálint prezent Manole Petre-Florin prezent Mareş Mara prezentă De ce votaţi? (I se adresează domnului deputat Pavel Popescu.)
Pavel Popescu Păi, am înţeles că aţi zis "Popescu".
Lia Olguţa Vasilescu Treceţi în bancă! Vă rog frumos, să daţi buletinul înapoi! Aşteptaţi să fiţi strigat. (Vociferări.) Dar nu vreau să votaţi de 7 ori. S-a mai întâmplat. Lăsaţi buletinul aici, vă rog! Marica Petru-Sorin prezent Márton Árpád-Francisc absent Matei Călin-Vasile-Andrei prezent Mărgărit Mitică-Marius prezent Meiroşu Marilena-Emilia prezentă Mihalescul Dumitru prezent Mihălcescu Carmen-Ileana prezentă Mînzatu Roxana prezentă Mocanu Adrian prezent Mocioalcă Ion absent Mohaci Mihai absent Moldovan Sorin-Dan prezent Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent Movilă Petru prezent Muşoiu Ştefan prezent Nasra Gabriel-Horia prezent Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent Neagu Nicolae prezent Neaţă Eugen prezent Nechifor Cătălin-Ioan absent Nicoară Romeo Florin prezent Nicolae Andrei prezent Nicolicea Eugen prezent Domnule Nicolicea, vă rog frumos, treceţi la vot! Nistor Laurenţiu prezent Niţă Mihai prezent Niţă Nicu prezent Nosa Iuliu prezent Olar Corneliu prezent Olteanu Daniel prezent Oprea Dumitru prezent Oprişcan Mihai Doru prezent Oros Nechita-Adrian prezent Oteşanu Daniela prezentă Palăr Ionel prezent Pambuccian Varujan prezent Domnule Pambuccian, vă rog frumos să mergeţi la vot! Pană Adriana-Doina prezentă Paraschiv Rodica prezentă Paşcan Emil-Marius prezent Pau Radu-Adrian prezent Păle Dănuţ prezent Petcu Toma-Florin prezent Petrea Gabriel prezent Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent Petric Octavian prezent Peţa-Ştefănescu Eliza-Mădălina prezentă Pirtea Marilen-Gabriel absent Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent Pleşoianu Liviu Ioan Adrian absent Plumb Rovana prezentă Podaşcă Gabriela-Maria absentă Ponta Victor-Viorel absent Pop Andrei absent Pop Georgian prezent Pop Tudor Rareş prezent Popa Florin prezent Domnule Georgian Pop, vă rog frumos să votaţi! Popa Mihai Valentin prezent Popa Ştefan-Ovidiu prezent Popescu Mariana-Venera absentă Popescu Nicolae-Daniel prezent Popescu Pavel prezent Abia acum era rândul dumneavoastră. Popescu Virgil-Daniel prezent Preda Cezar-Florin prezent Predoiu Marian-Cătălin prezent Presură Alexandra prezentă Prisnel Adrian-Claudiu prezent Prişcă Răzvan Sorin prezent Prună Cristina-Mădălina prezentă Radu Anişoara prezentă Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent Raeţchi Ovidiu Alexandru prezent Răcuci Claudiu-Vasile prezent Rădulescu Alexandru prezent Rădulescu Cătălin-Marian prezent Rădulescu Dan-Răzvan absent Răduţ Violeta prezentă Rodeanu Bogdan-Ionel prezent Roman Florin-Claudiu prezent Roman Ioan Sorin prezent Romanescu Cristinel prezent Roşca Lucreţia prezentă Rotaru Alexandru prezent Rotaru Răzvan-Ilie prezent Săftoiu Ana Adriana prezentă Sămărtinean Cornel-Mircea prezent Schelean-Şomfelean Valeria-Diana prezentă Sebestyén Csaba-István prezent Sefer Cristian-George prezent Seidler Cristian-Gabriel prezent Seres Dénes prezent Sighiartău Robert-Ionatan prezent Simion Lucian-Eduard prezent Simionca Ionuţ prezent Simonis Alfred-Robert prezent Sitterli Ovidiu-Ioan prezent Socotar Gheorghe-Dinu prezent Solomon Adrian prezent Spânu Ion prezent Stamatian Vasile-Florin prezent Stan Viorel prezent Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent Stancu Florinel prezent Stativă Irinel Ioan prezent Stănescu Alexandru prezent Steriu Valeriu-Andrei prezent Stoica Bogdan-Alin prezent Stroe Ionuţ-Marian prezent Suciu Matei prezent Suciu Vasile-Daniel prezent Surgent Marius-Gheorghe prezent Szabó Ödön prezent Şarapatin Elvira prezentă Şerban Ciprian-Constantin prezent Şimon Gheorghe prezent Şişcu George prezent Şotcan Theodora prezentă Şova Lucian prezent Şovăială Constantin prezent Ştefan Corneliu prezent Ştefan Ion prezent Ştefan Viorel prezent Ştirbu Gigel-Sorinel prezent Tabugan Ion prezent Tănăsescu Alina-Elena prezentă Teiş Alina prezentă Terea Ioan prezent Tîlvăr Angel prezent Todor Adrian prezent Todoran Adrian-Mihăiţă prezent Domnule Todoran, vă rog frumos să treceţi la vot! Toma Ilie prezent Tomac Eugen prezent Trăilă Cristina prezentă Tripa Florin-Dan prezent Tudor Beatrice prezentă Tudose Mihai prezent Turcan Raluca prezentă Turcescu Robert-Nicolae prezent Tuşa Adriana Diana prezentă Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent Ursu Răzvan-Ion prezent Varga Glad-Aurel prezent Varga Vasile prezent Vasile Daniel prezent Vasilescu Lia Olguţa prezentă Vasilică Radu Costin prezent Vass Levente prezent Văcaru Alin Vasile absent Velcea Nicolae prezent Vexler Silviu prezent Vişan George-Gabriel prezent Vîlceanu Dan prezent Vîrză Mihăiţă prezent Vlad Sergiu Cosmin prezent Vlăducă Oana-Silvia prezentă Voicu Mihai Alexandru prezent Vosganian Varujan prezent Vrăjitoru Sorinel-Marian prezent Weber Mihai prezent Zainea Cornel prezent Zamfira Constantin-Cătălin prezent Zisopol Dragoş Gabriel prezent Mulţumim frumos. Mai este cineva care nu s-a auzit strigat? Domnul Cătălin Nechifor? Am înţeles că este în sală. Nu este. E absent.
Carmen-Ileana Mihălcescu Rog reprezentanţii în Comisia de numărare şi validare să meargă la sala Biroului permanent. După pauză
Carmen-Ileana Mihălcescu Dau cuvântul doamnei secretar Lia Olguţa Vasilescu, pentru a da citire procesului-verbal. Vă rog.
Lia Olguţa Vasilescu Procedând la verificarea şi numărarea voturilor exprimate de către deputaţi prin vot secret cu buletine de vot, potrivit art. 22 din Regulament, asupra candidaţilor propuşi în vederea alegerii preşedintelui Camerei Deputaţilor, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele: După verificarea şi numărarea voturilor, au rezultat următoarele: Potrivit art. 22 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, preşedintele se alege cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Potrivit rezultatului votului, a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru numirea domnului Ion-Marcel Ciolacu în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Îi dorim succes noului preşedinte al Camerei Deputaţilor! (Aplauze.) Declar închisă şedinţa noastră de astăzi. Îi rog pe colegii Biroului permanent să facem şi noi şedinţa de astăzi. Mulţumesc. Şedinţa s-a încheiat la ora 15.30.