Carmen-Ileana Mihălcescu Dau cuvântul doamnei deputat Cristina Iurişniţi, pentru prezentarea unei declaraţii cu prilejul Zilei Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Aveţi cuvântul, doamnă deputat.
Cristina-Ionela Iurişniţi Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, În aceste zile am sărbătorit... Îmi cer scuze, eu când cineva vorbeşte, obişnuiesc să ascult cu atenţie. Mulţumesc. De Ziua Naţională a Egalităţii de Şanse, serbată deja pe 8 mai, şi pe care o sărbătorim din 2015 încoace, vă propun să reafirmăm împreună un angajament al României, o Românie fără discriminare, în concordanţă cu drumul democratic şi european pe care ni l-am asumat prin Constituţie şi tratatele semnate. Cu atât mai mult cu cât, în timpul preşedinţiei ţării noastre la Consiliul Uniunii Europene, este necesar să transmitem un semnal clar în favoarea egalităţii de şanse şi de gen la toate nivelurile societăţii româneşti. În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, este de datoria mea să subliniez că în continuare România este codaşă la acest capitol în rândul statelor membre UE, iar cetăţenii români sunt afectaţi zilnic de discriminare şi de stereotipuri. Este nevoie, deci, de o mai bună aplicare a legislaţiei în vigoare, de responsabilizarea instituţiilor în implementarea strategiilor sociale şi a programelor naţionale. Deşi recent legislaţia pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice s-a modificat, avem câteva progrese, femeile din România sunt în continuare ucise de actualii sau foştii parteneri, iar numărul infracţiunilor din acest spectru, inclusiv violul şi abuzul minorilor, este în continuă creştere. Nu există o reţea corespunzătoare de sprijin şi asistenţă. Recent, chiar în Capitală, stimate colege şi stimaţi colegi, ştim că singurul adăpost disponibil non-stop victimelor violenţei nu mai funcţionează. În plus, nu există legislaţie care să prevină violenţa cibernetică. Şi, pe această cale, vă solicit astăzi sprijinul pentru demararea unei astfel de iniţiative legislative, în privinţa violenţei cibernetice. Pentru că atât timp cât violenţa afectează un număr important de cetăţeni ai acestei ţari - fie femei sau minori -, nu putem vorbi cu adevărat de egalitate de şanse şi de gen. Mai mult, suntem într-o campanie electorală efervescentă, însă nici pentru acest scrutin nu am implementat modificări necesare în legislaţia electorală pentru garantarea unei reprezentări paritare la nivel decizional. Ştim că în România sunt 51% femei. Reprezentarea acestora la nivel legislativ este una dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană - circa 18%-19% sunt femei parlamentar. De aceea, ar trebui să avem de urgenţă, în acest sens, o amendare a legislaţiei în vigoare, pentru a permite femeilor să facă parte din zona deciziei, pe tipul unui sistem de tip fermoar zipper sau paritate, pentru locuri eligibile şi o şansă reprezentativă la luarea deciziilor în Parlament, dar şi la alte niveluri. Stimate colege, stimaţi colegi, în încheiere, vă invit să vizitaţi, în holul de la intrarea în sala de plen, deci la P1, unde de obicei avem expoziţii interesante. De această dată veţi descoperi o expoziţie cu portrete ale româncelor care au deschis drumuri şi au schimbat istoria ţării şi chiar a lumii. Veţi regăsi în planşele expuse nume precum Ştefania Mărăcineanu, fizician, prima care a descoperit radioactivitatea artificială - anterior celebrei Marie Curie, cu care a şi lucrat, de altfel. Ea este, de asemenea, inventatoarea ploii artificiale - poate n-aţi ştiut. De asemenea, putem s-o descoperim pe Sarmisa Bilcescu, care este prima femeie din Europa care a obţinut licenţa în drept la Universitatea din Paris, prima femeie din lume cu un doctorat la Sorbona. Mai putem descoperi pe Sofia Ogrezeanu - prima femeie neurochirurg din lume. Cu toţii avem nevoie de modele. De aceea, vă invit să descoperiţi această expoziţie care marchează Ziua Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Sper să mă sprijiniţi în iniţiativa de a găzdui permanent o astfel de expoziţie în Parlamentul României şi să fim un model în rândul instituţiilor din ţară în ceea ce priveşte onorarea memoriei acestor personalităţi feminine şi promovarea lor, în spiritul egalităţii de şanse şi de gen. Mulţumesc. (Aplauze.)
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul Antal István, doriţi să interveniţi? Nu.