Carmen-Ileana Mihălcescu Punctul 5 al ordinii de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport; Pl-x 92/2019; raport fără amendamente; caracter ordinar. Din partea comisiilor sesizate în fond, prezentarea raportului comun. Vă rog.
Mariana-Venera Popescu Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Reţele de transport. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură au fost sesizate cu dezbatere şi avizare pe fond, în procedură obişnuită, cu Propunerea legislativă pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 363/2006. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă, în şedinţa din 25 februarie 2019. Consiliul Legislativ avizează favorabil. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 363/2006. Potrivit expunerii de motive, necesitatea acestei intervenţii legislative este dată de acordarea posibilităţii societăţilor sau companiilor naţionale care au în administrare infrastructura aeroportuară de pe principalele aeroporturi din ţară de a investi şi din resurse proprii şi surse proprii în proiecte de dezvoltare ale respectivelor aeroporturi. Potrivit prevederilor art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au examinat propunerile în şedinţe separate. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii comisiilor au hotărât, în unanimitate de voturi, adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea art. 3 din Legea nr. 363/2006. În funcţie de obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc frumos. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să intervină? Dacă nu, nefiind amendamente, propunerea merge la votul final.