Carmen-Ileana Mihălcescu Bună ziua, stimaţi colegi! Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 210 deputaţi. La primul punct al ordinii de zi, în conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă informez că au fost distribuite deputaţilor următoarele documente: ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de luni, 15 aprilie, şi marţi, 16 aprilie 2019; programul de lucru pentru perioada 15-20 aprilie 2019; lista rapoartelor depuse, în perioada 10-15 aprilie, de comisiile permanente sesizate în fond; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale; informarea cu privire la iniţiativele înregistrate la Camera Deputaţilor, care urmează să fie avizate de comisiile permanente.