10 aprilie 2019 – Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi.

Eugen Nicolicea Bună ziua! Continuăm lucrările de astăzi ale Camera Deputaţilor. Vă anunţ că, din totalul celor 329 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 131 de deputaţi. Programul de lucru pentru astăzi: orele 10,00-11,30 - dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi; 11,30-12,00 - pauză; ora 12,00 - vot final. La încheierea şedinţei de vot final avem şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi ulterior şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Înainte de a începe ordinea de zi, vă rog, dacă există propuneri de modificare a ordinii de zi, că am înţeles că există? Vă rog să luaţi cuvântul în acest sens.

Ciprian-Constantin Şerban Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă rog să supuneţi la vot următoarele modificări la ordinea de zi. Este vorba de Proiectul de Lege pentru completarea alin. (1) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală; PL-x 745/2018. Să-l mutăm pe punctul 5 1 al ordinii de zi, de pe poziţia 12.

Eugen Nicolicea Stafful tehnic să-şi noteze aceste mutări în ordinea de zi şi să-mi indice, da? Stafful tehnic spune că nu se poate modifica, rămâne pe poziţia respectivă. 13, nu?

Ciprian-Constantin Şerban E pe 12.

Eugen Nicolicea Nu are rost. Deci de la 5 se sare direct la 12. Nu aveţi cum să... Şi doriţi să-l mutaţi unde?

Ciprian-Constantin Şerban La 5 1 .

Eugen Nicolicea Exact acolo este acum! Alta!

Ciprian-Constantin Şerban OK.

Eugen Nicolicea Vă rog.

Ciprian-Constantin Şerban 33.

Eugen Nicolicea Vă rog. Deci de pe poziţia 33...

Ciprian-Constantin Şerban Da. E vorba de PL-x 430/2018 - Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2002 privind desfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasă" - S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de către Regia Naţională a Pădurilor.

Eugen Nicolicea Am înţeles.

Ciprian-Constantin Şerban La 12 1 rămâne.

Eugen Nicolicea Da. Supun la vot trecerea de pe poziţia indicată pe poziţia 12 1 . Vă rog să votaţi. 93 de voturi pentru, 9 voturi contra, o abţinere. Propunerea a fost adoptată. Altă propunere, vă rog?

Ciprian-Constantin Şerban Poziţia 60. PL-x 29/2019 - Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Pe 12 2 îl mutăm.

Eugen Nicolicea 12 2 . Vă rog să votaţi. 99 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, 8 abţineri. Propunerea a fost adoptată. Vă rog, mai departe.

Ciprian-Constantin Şerban Poziţia 81 - Pl-x 23/2019 - Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 21 aprilie - Ziua naţională a luptei împotriva traficului ilicit de mărfuri, pe 12 3 .

Eugen Nicolicea Vă rog să votaţi. Pentru - 97, contra - 11, două abţineri, un coleg care nu votează. Cu majoritate de voturi propunerea a fost adoptată. Dacă mai sunt propuneri cu privire la modificarea ordinii de zi?