8 aprilie 2019 – Retragerea cuvântului doamnei deputat Cristina-Mădălina Prună, membru al Grupului parlamentar al USR.

Cristina-Mădălina Prună Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Am o intervenţie pe procedură. Aş dori să supuneţi votului introducerea pe ordinea de zi a Pl-x 166/2018, iniţiativa USR privind abrogarea pensiilor speciale. Şi o altă cerere, şi anume, introducerea pe ordinea de zi a iniţiativei de constituire a Comisiei de anchetă, depuse de USR, PMP şi deputaţii Partidului PRO România, privind Comisia de anchetă, aşa cum vă spuneam, pe O.U.G. nr. 114, privind subminarea intereselor economice şi strategice ale României. Am discutat în Biroul permanent, însă există o reticenţă a majorităţii din Biroul permanent în a pune pe ordinea de zi aceste proiecte. Şi aş vrea să le supuneţi astăzi votului plenului. Cred că cele 3 milioane de români care v-au votat şi v-au trimis aici, în Parlamentul României, nu doresc pensiile speciale, pensiile nesimţite, până la urmă, să spunem verde în faţă...

Eugen Nicolicea Vă rog să...

Cristina-Mădălina Prună ... pe care dumneavoastră le apăraţi.

Eugen Nicolicea Vă rog să vă retrageţi afirmaţiile.

Cristina-Mădălina Prună Aşa cum mai cred că românii care...

Eugen Nicolicea Vă rog să vă retrageţi afirmaţiile.

Cristina-Mădălina Prună ... v-au votat, cele 3 milioane de români care v-au votat... (I se întrerupe microfonul.)

Eugen Nicolicea Vă mulţumesc. Luaţi loc în bancă. În primul rând, această intervenţie nu a fost o intervenţie pe procedură. N-aţi indicat nici articolul încălcat. (Vociferări.) Vă rog frumos, nu încercaţi să dialogaţi cu mine, luaţi loc în sală. De asemenea, intervenţia dumneavoastră nu a fost pe procedură, ci a fost pe modificarea ordinii de zi. Era suficient să vorbiţi despre această modificare şi să supunem votului. (Vociferări.) Încercaţi să duceţi discuţia şi să ne întârziaţi în începerea şedinţei. Vă rog să luaţi loc în sală, altfel, am să vă... (Vociferări.) Vă spun doar atât, că încălcând de atâtea ori Regulamentul, dacă nu vă conformaţi, am să vă sancţionez. Vă rog frumos să luaţi loc în sală. (Vociferări.) Bine. Notaţi... Notaţi că doamna Prună este sancţionată prin retragerea cuvântului. (Vociferări.) Trecem mai departe. Cu privire la iniţiativele legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite. (Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună rămâne la tribună şi solicită să ia cuvântul.) Vă rog să luaţi loc în bancă. Bine.