4 martie 2019 – Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de secretar al Camerei Deputaţilor (PH CD 8/2019). ( adoptat )

Florin Iordache Continuăm. La punctul 4 al ordinii de zi avem Proiectul de Hotărâre privind vacantarea... (Domnul deputat Florin-Claudiu Roman solicită să ia cuvântul.) Vă rog frumos! Nicio replică. Vă rog frumos! (Vociferări.) Domnule Roman... Putem continua. 4. Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de secretar al Camerei Deputaţilor; PHCD 8/2019. Acesta a devenit vacant, ca urmare a demisiei domnului...

Florin-Claudiu Roman Domnule preşedinte, Este ....

Florin Iordache Vă rog frumos, chestorii! Ăsta nu este comportament, domnule Roman! (Vociferări.) ...ca urmare a demisiei domnului Mircea Drăghici din funcţia de secretar. Proiectul a fost distribuit. Dacă sunt obiecţii de ordin general? Dezbaterea pe articole? Nu. Voi supune proiectul de hotărâre... Domnule Andronache, vă rog, aveţi obiecţii? Obiecţii de ordin general? Obiecţii la proiectul de hotărâre? Da, vă rog.

Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule... (I se întrerupe microfonul.)

Florin Iordache La proiectul de hotărâre!

Florin-Claudiu Roman ...preşedinte de şedinţă "Altă întrebare". Sper că nu... (I se întrerupe microfonul.)

Florin Iordache Da. La proiectul de hotărâre... (Vociferări.) Nu! Jignirile în altă parte! (Vociferări.) Vă rog, poftiţi în bancă! Bun. Continuăm. (Gălăgie.) Vă rog frumos! Vorbiţi de Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat. Vă rog. V-am dat microfonul!

Florin-Claudiu Roman Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. M-aş fi bucurat...

Florin Iordache La proiectul de hotărâre, vă rog!

Florin-Claudiu Roman Domnule, dar nici n-am scos un cuvânt, şi dumneavoastră îmi spuneţi la ce să mă refer! Poate trebuie să vin şi tuns de acasă, cu părinţii, ca să pot formula o opinie.

Florin Iordache Păi, nu, dar discutăm de un proiect de hotărâre! (Vociferări.)

Florin-Claudiu Roman Din păcate, doamnă Dăncilă, aţi reuşit să ne faceţi de râs în Europa... (I se întrerupe microfonul.)

Florin Iordache Suntem la proiectul de hotărâre! Văd că nu puteţi înţelege! Suntem la preambul. Observaţii? Nu. Pregătiţi-vă cartele de vot. Supun votului dumneavoastră Proiectul de Hotărâre privind vacantarea unui loc de secretar al Camerei Deputaţilor; PHCD 8/2019. Să înceapă votul. 167 prezenţi, dintre care 146 pentru, 20 împotrivă, o abţinere. A fost adoptat.