13 februarie 2019 – Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019 (PL-x 45/2019). ( rămas pentru votul final )

Carmen-Ileana Mihălcescu Punctul 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019; PL-x 45/2019. Are caracter ordinar. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Sunt 9 amendamente admise şi 4 amendamente respinse. Reprezentantul Guvernului? Aveţi cuvântul, vă rog.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Din partea comisiei sesizate în fond, pentru prezentarea raportului, doamna Ioana Bran.

Ioana Bran-Voinea Mulţumesc, doamnă preşedinte. În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, trimis cu adresa PL-x 45/2019, din 12 februarie 2019. Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, în conformitate cu prevederile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, precum şi a plafoanelor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene. Ministerul Finanţelor Publice a solicitat opinia Consiliului Fiscal asupra proiectului de lege, iar Consiliul Fiscal, potrivit prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, a elaborat o opinie preliminară care cuprinde consideraţii de ordin general asupra construcţiei bugetare şi ţintei de deficit. În urma examinării şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor spre dezbatere şi adoptare Proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, cu amendamentele admise prezentate în Anexa nr. 1. Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr.2. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Dezbateri generale, domnul Huţucă Bogdan-Iulian. Vă reamintesc faptul că suntem în procedură de urgenţă şi, potrivit Regulamentului, ia cuvântul un singur vorbitor din partea fiecărui grup parlamentar, maximum cinci minute. Mulţumesc.

Bogdan-Iulian Huţucă Doamnă preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Astăzi dezbatem Legea plafoanelor bugetare şi întrebarea zilei, poate a anului este cum a reuşit Guvernul României să previzioneze o creştere economică de 5,5%? Căutând răspunsul la această întrebare, am analizat raportul macroeconomic al României şi am constatat că Guvernul apreciază o stare de mare incertitudine la nivel mondial, care duce la frânarea creşterii economice în Europa. Mai clar. Ritmul creşterii economice în Europa va fi din ce în ce mai lent, va scădea de la an la an. Dacă în anul 2018 vorbeam de o creştere economică de 1,9, de 2,1, în anul 2019 vorbim de o creştere economică de 1,9, în anul 2020 vorbim de o creştere economică de 1,7. Într-un context internaţional în care toată lumea estimează că factorii de creştere economică vor fi exclusiv de natură internă, noi prognozăm în bugetul României pe o creştere economică de 5,5%, comparativ cu 4,2-4,5%, cât a fost aceasta în anul trecut. Şi ignorăm total faptul că economia a început să frâneze în Europa, ignorăm total faptul că nu ne-a preocupat în ultimii doi ani stimularea ofertei, ignorăm faptul că am suspendat investiţiile guvernamentale şi n-am finanţat suficient investiţiile locale, ignorăm efectele dezastruoase ale Ordonanţei nr. 114, dar mai ales ignorăm faptul că în România consumul a început să frâneze. Este evident că această deformare a previziunilor bugetare au un efect total de deformare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, mascând o mare vulnerabilitate - încadrarea în deficitul bugetar. Doamnelor şi domnilor, Într-un stat cu un mediu politic normal, această lege, pe care noi o votăm astăzi, s-ar fi fundamentat exclusiv pe regulile Legii responsabilităţii fiscal bugetare. De aceea, noi considerăm că răspunsul la întrebarea: "De unde vine creşterea economică de 5,5% din produsul intern brut?", se află chiar în decizia Guvernului de a renunţa la respectarea pe anul 2019 la obligaţia de a respecta principiile responsabilităţii fiscal-bugetare, respectiv la principiul stabilităţii, principiul transparenţei, principiul eficacităţii, principiul eficienţei şi la orice altceva îi împiedică în demersul dânşilor de a nu-şi asuma răspunderea pentru situaţia economică viitoare a României. În acest context, Partidul Naţional Liberal nu susţine acest proiect de lege. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Domnul Claudiu Năsui.

Claudiu-Iulius-Gavril Năsui Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, Ca să înţelegem de ce votăm această lege. În teorie, legea aceasta, a plafoanelor, ar trebui să limiteze Guvernul în cheltuielile sale viitoare. Adică este o lege pe care o punem ca să limităm deficitul, anumite cheltuieli, datoria şi cheltuielile totale ale statului. Noi, în schimb, nu facem lucrul acesta în felul acesta. Mai întâi facem bugetul, apoi vedem cât ne-a dat, şi apoi limităm cheltuielile la cât avem în buget. Cumva punem căruţa înainte boilor, şi lucrul acesta face tot exerciţiul acesta, unul, de fapt, foarte ipocrit. Că evident că indicatorii din această lege se bazează deja pe bugetul care este deja făcut, şi atunci nu mai limitează cu nimic capacitatea Guvernului de a cheltui peste măsură sau de a se îndatora. Deficitul acela de 2,55%, pe care-l avem în această lege, este unul foarte mare pentru situaţia României. Noi suntem acum pe creştere economică, am fost pe creştere economică şi anii anteriori, şi în perioada aceasta noi trebuia să facem excedent sau măcar deficite mici. De ce? Pentru că atunci când vine recesiunea, şi lucrurile acestea sunt ciclice, o să vină şi din exterior, şi din interior, poate, atunci trebuia să facem deficit ca să ajutăm economia. Noi, în schimb, acum, când ne-a fost bine, am mers cu deficite mari - 2,55 este un deficit foarte mare. Gândiţi-vă că limita maximă este 3 şi noi mergem acum cu el, de asemenea, foarte aproape de 3. 2017 şi 2018 s-au încheiat cu deficite, de asemenea, foarte aproape de 3%. Creşterea economică pe care este prognozat acest buget şi, implicit, aceşti indicatori este, de asemenea, una masiv supraevaluată. Aceeaşi Comisie Naţională de Prognoză, care ne spune că anul viitor vom avea 5%, în anul 2018, ne-a spus că vom avea iniţial 6,1%. Pe 6,1% s-a făcut bugetul. Şi aceeaşi comisie şi-a scăzut treptat prognoza, de la 6,1%, la 5,5%, la 4,5%, şi acum, dacă ne uităm la INS, ne spune că vom avea 4,2%. Deci, ne bazăm pe nişte cifre care au fost puse acolo doar ca să iasă nişte cheltuieli foarte mari şi ca statul să poată cheltui foarte mult. Şi o să-mi spuneţi că este foarte bine că cheltuim. Dar nu este neapărat aşa, pentru că banii aceştia sunt bani ai poporului român, sunt bani luaţi prin taxe şi impozite şi ce ar trebui să facem este să fim foarte atenţi la cum sunt cheltuiţi aceşti bani, care este eficienţa lor şi la felul în care putem să facem cel mai mare bine României, prin cheltuirea lor. Bugetul, per total, creşte cu 14% pe cheltuieli - este enorm! Anii anteriori, vă reamintesc că bugetele care nu s-au executat sunt cele de la investiţii, şi asta se va întâmpla şi anul acesta. Prima victimă a acestui buget vor fi bugetele de investiţii şi, mai grav, va fi buzunarul românilor. Pentru că în momentul în care cheltuielile ies de sub control, ce va face Guvernul este ce a făcut şi în ultimii doi ani, va creşte taxe şi impozite şi va face lucrul acesta intempestiv. Toate acestea sunt motive pentru care USR va vota împotriva acestei legi. Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Nu mai sunt alte intervenţii la dezbateri generale. O să trecem la dezbaterea pe articole. La art. 1 dacă sunt obiecţii? Dacă nu, adoptat. Articolul 2, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 3, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 4, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 5, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 6, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 7, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Articolul 8, obiecţii? Nu. Adoptat. Articolul 9. Dacă sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege rămâne la votul final.