Carmen-Ileana Mihălcescu 85. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 752 din 27 decembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române - PL-x 291/2014. Din partea comisiei, prezentarea raportului comun? Prezintă cineva raportul comun? Din partea Comisiei juridice sau din partea Comisiei pentru învăţământ, doamna... Vă rog, doamnă deputat.
Theodora Şotcan Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport au fost sesizate, spre dezbare în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 752 din 27 decembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, propunându-se următoarele soluţii legislative: precizarea expresă a secţiilor ştiinţifice din structura Academiei Române; reglementarea ca membrii corespondenţi şi membrii de onoare ai Academiei Române să fie aleşi de Adunarea Generală, cu minimum două treimi din totalul celor prezenţi cu drept de vot, minim căruia să i se subsumeze procentul de 15% atribuit prin dispoziţiile preconizate secţiei ştiinţifice care i-a propus; de asemenea, creşterea numărului total de membri titulari şi membri corespondenţi, de la 181 la 191, precum şi al numărului maxim de membri de onoare din ţară şi străinătate, de la 135 la 140, din care cel mult 45 să fie din ţară. Cele două comisii, atât Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, cât şi Comisia juridică au căzut de comun acord, în unanimitate, de a da aviz de respingere. Membrii celor două comisii sesizate pentru dezbaterea în fond a proiectului de lege au dezbătut şi au emis un raport comun de respingere, din următoarele considerente: Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată, cu modificările ulterioare, şi Statutul Academiei Române nu conţin prevederi exprese cu privire la înfiinţarea sau modalitatea de înfiinţare a unor noi secţii ştiinţifice în cadrul instituţiei sau desfiinţarea acestora. Art. 3 alin. (1) din Legea sus-amintită prevede că "Academia Română are în structură secţii ştiinţifice alcătuite din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare", iar art. 14 din Statut enumără cele 14 secţii ştiinţifice existente. Textul din lege nu precizează expres numărul secţiilor, oferind astfel posibilitatea măririi, reducerii sau redenumirii acestora, în timp ce articolul din statut le enumără şi le limitează numărul acestora. De asemenea, modalitatea de alegere a membrilor corespondenţi şi a membrilor de onoare este deja reglementată de art. 9 alin. (10) din Statut, conform căruia: "Alegerea este validată prin votul secret a cel puţin două treimi dintre membrii votanţi." Astfel, o nouă reglementare în acest sens ar crea paralelism legislativ. Iniţiatorii nu au indicat sursa de finanţare necesară implementării soluţiilor legislative propuse prin proiectul de act normativ, în conformitate cu prevederile art. 138 alin. (5) din Constituţia României.
Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc. Intervenţii? Nu sunt. Iniţiativa rămâne pentru şedinţa de vot final.