29 octombrie 2018 – Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Florin Iordache Bună ziua, stimaţi colegi. Declar deschisă şedinţa şi vă anunţ că, în acest moment, din totalul celor 329 de deputaţi, şi-au înregistrat prezenţa un număr de 160 de deputaţi. În conformitate cu prevederile art. 94, au fost distribuite ordinea de zi pentru zilele de luni - 29, 30 şi 31 octombrie; lista rapoartelor depuse în perioada 24-29 octombrie; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare şi informarea cu privire la iniţiativele legislative care urmează să fie avizate. Programul de lucru - până la ora 18,00, după care urmează răspunsurile la interpelările adresate membrilor Guvernului.