Florin Iordache 88. Proiectul de Lege privind medicina şcolară; PL-x 347/2015. Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate. Domnul preşedinte Buicu. Vă rog, domnule preşedinte.
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc. Este vorba de raportul comun al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisiei pentru sănătate şi familie. Cele două comisii au examinat PL-x 347/2015. Proiectul face parte din categoria legilor ordinare. Cele două comisii s-au întâlnit în şedinţe separate şi au hotărât să vă propună respingerea propunerii legislative, motivate din următoarele considerente: Totodată, Ordinul ministrului sănătăţii privind asistenţa medicală a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.298/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ de stat şi particulare, privind acordarea asistenţei medicale gratuite şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează, în prezent, asistenţa medicală şi cuprind, astfel, toate reglementările din prezenta propunere, dar mult mai detaliat. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Domnul Zisopol. Vă rog. Nu? OK. Dacă sunt intervenţii? Domnul Movilă. Vă rog.
Petru Movilă Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Tema este foarte importantă şi simt că Guvernul României, statul român, fuge de această responsabilitate privind înfiinţarea, susţinerea, consolidarea funcţionării unei reţele de medicină şcolară. Este foarte grav că medicina şcolară a ajuns o cenuşăreasă a sistemului de sănătate, a ajuns o temă, un subiect pe care, la conferinţe, la colocvii, toată lumea îl vântură, dar când trebuie să fim responsabili nu avem responsabili. Este adevărat că odată cu descentralizarea anumitor activităţi din sistemul de sănătate medicina şcolară a fost transferată la administraţiile locale. Şi a fost transferată nu la spitale, nu în coordonarea spitalelor care au venit ulterior la administraţiile locale, ci medicina şcolară este fie la societatea care prinde câini prin oraş, este fie la societatea care asfaltează prin oraş sau pune ghiocei şi viorele de primăvara până toamna. Sunt foarte multe comunităţi locale care de-abia îşi duc zilele, în sensul că de-abia au cu ce-şi plăti funcţionarii din primării, de-abia au cu ce-şi plăti angajaţii aparatului propriu şi nu există în niciun fel posibilitatea ca din bugetul propriu al unui consiliu local să înfiinţeze, să susţină un cabinet de medicină şcolară, fie că vorbim de un cabinet de medicină şcolară în ansamblu, de pediatrie sau de un cabinet stomatologic. Chiar în această perioadă Consiliul Local Hârlău, unde este primar al PSD, a aprobat înfiinţarea a trei cabinete de medicină şcolară, se implică, nu are bani şi a solicitat ajutorul Ministerului Sănătăţii, dar nu l-a primit. Există un ordin al Ministerului Sănătăţii, singura reglementare privind medicina şcolară în România, care nu se aplică niciodată. Ordinul este din anii '98-2000. Nu se aplică niciodată! Drept pentru care, domnule preşedinte de şedinţă, stimaţi colegi, zic să vă regândiţi atitudinea vizavi de medicina şcolară. Avem foarte mulţi copii obezi, avem foarte mulţi copii bolnavi, avem foarte mulţi copii pe care nu-i monitorizează nimeni ca stare de sănătate, nu avem educaţie pentru nutriţie, nu avem educaţie pentru situaţii de urgenţă, nu avem educaţie pentru mişcare, nu avem niciun fel de educaţie în şcoli, consistentă, pe un proiect de cursă lungă. Aşa că, ca şi concluzie, Partidul Mişcarea Populară va susţine fără rezerve responsabilizarea şi implicarea statului în această problemă. Altfel, cred că sistemul de sănătate în ansamblu - părinţii, familia, şcoala - va cheltui mult mai mult şi va plăti mult mai mult ca, în loc să prevină şi să educe, să trateze bolile copiilor din România. Partidul Mişcarea Populară va susţine acest proiect de lege spre adoptare fără nicio rezervă. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Avem raport de respingere, domnule coleg. Am înţeles. Voi supune la vot...
Petru Movilă Domnule preşedinte,...
Florin Iordache Domnule coleg, La votul final va fi raport de respingere, aceasta era ideea.
Petru Movilă Mulţumesc. Şi noi vom vota împotrivă.
Florin Iordache Aşa spuneţi. Bun! Doamna Gavrilă.
Camelia Gavrilă Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Domnule deputat Movilă, Subiect seducător, cu impact evident asupra electoratului. Poate genera dezbateri, dă sentimentul acela de sensibilitate faţă de problematica elevilor, a copiilor. Realitatea trebuie să o vedem şi în context, să ne gândim şi la investiţiile şi preocuparea pentru sănătate şi pentru acest domeniu extrem de important, pe care noi am dovedit-o deja, pentru că a devenit puţin obiect de dispută politică, dincolo de faptul că ar trebui să fie un obiect de dezbatere pe un subiect extrem de important. O a doua chestiune este că de multe ori administraţiile locale găsesc soluţii foarte bune. Şi personal, ca inspector general, am văzut cabinete medicale şcolare bine dotate, cu o relaţie foarte bună între primărie, sau consiliu local, sau aceste structuri. În cazul oraşelor mari, care coordonează cabinetele şcolare, sunt dotări la nivel de calculatoare, dotări în ceea ce priveşte intervenţiile de urgenţă şi aşa mai departe. Iar problema educaţiei pentru sănătate, problema educaţiei pentru o nutriţie corectă, împotriva obezităţii sau alte chestiuni care sunt legate de acestea, în niciun caz nu le va face medicul, pentru că nu-l transformăm pe medic într-un etern educator care poate rezolva toate problemele. Sunt chestiuni care se reglementează şi prin discipline de tipul dirigenţie, şi prin consiliere şcolară, şi prin biologie, şi prin invitarea specialiştilor, efectiv, în acest sens. Pe de altă parte, problema medicinii şcolare rămâne. Eu cred că ar trebui abordată cu mai multă, ştiu eu, nu neapărat seriozitate, pentru că responsabilitatea există. Ar trebui găsită o abordare, să spunem, sistemică, în aşa fel încât şi finanţarea, şi numărul de medici în cabinetele şcolare, şi numărul de asistente medicale, şi problema asistenţei stomatologice ar trebui cumva gândită, pentru că, de multe ori, într-adevăr, finanţările limitate sau inegale, aşa cum au fost semnalate, pot duce la abordări inegale. Mai sunt chestiuni care înseamnă intervenţii de urgenţă, cazuri ce se petrec în şcoli. Şi dacă se întâmplă în oraş, sigur că este mai rapidă intervenţia. Ce facem când întâmplările acestea nefaste, problemele de sănătate majore sunt undeva în adâncul judeţelor şi atunci medicul din apropiere ar putea interveni cu mai multă promptitudine? Deci, cumva realitatea este la mijloc şi nu cred că medicina şcolară merită a fi politizată. Ea trebuie să fie rezolvată printr-o abordare mai degrabă transpartinică, decât prin poveşti din acestea, care iau doar partea negativă, fără să arate progresele făcute, totuşi.
Florin Iordache Domnul Vass Levente. Vă rog, domnule deputat. Grupul UDMR.
Levente Vass Mulţumesc, domnule preşedinte. Să ştiţi că, în principiu, cabinetele de medicină şcolară, în ultimii 20 de ani, 25 de ani, au fost abordate ca şi medicină de familie. Întotdeauna discuţiile s-au purtat dacă este treaba medicului de familie sau este treaba medicului şcolar să rezolve anumite probleme, de la vaccinări şi aşa mai departe. Totuşi, să ştiţi, sistemul medical este în transformare, foarte mulţi pediatri, astăzi, nu mai lucrează la spitale, pentru că nimeni nu vrea să-şi lase copilul internat la pediatrie. Astfel, colegii noştri pediatri îşi deschid cabinete particulare, în contract sau fără contract cu casele judeţene de asigurări de sănătate. În această privinţă, ar fi bine să luăm o altă abordare încet, încet şi să încercăm să transmitem în medicina şcolară, către colegii noştri pediatri. Astfel, prin serviciile lor ultraspecializate, am putea organiza şi la nivel local, dar şi la nivel naţional un sistem bine gândit, cu specialişti de medicină şcolară. Îi invit pe toţi colegii să ne gândim încet, încet, ca medicina de pediatrie să fie cea care înlocuieşte spaţiile goale din aceste şcoli şi să introducem o legislaţie care să reglementeze acest subiect. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Mai sunt intervenţii? Da. Vă rog, domnule Movilă. Drept la replică, nu? De la Iaşi.
Petru Movilă Nu aş vrea să dau un drept la replică colegei mele de la Iaşi, ne discutăm la Iaşi problemele, dar pot să fac câteva precizări. Sigur că medicina şcolară nu este un troc politic, nu este un subiect politic şi nici nu trebuie politizată. De aceea, am susţinut întotdeauna, fără rezervă, indiferent din ce parte a eşichierului politic a venit o propunere serioasă, am susţinut propunerile privind susţinerea medicinei şcolare. Pe de altă parte, pot să vă spun că în judeţul Iaşi, unde sunt peste 200.000 de elevi, avem 50 de cabinete de medicină şcolară, medicină generală şi 30 de cabinete de stomatologie. Constat că în anumite oraşe, unde primarii şi consiliul local au fost serioşi, s-au alocat bani pentru cabinetele de medicină şcolară. Inclusiv în municipiul Iaşi. Dar gândiţi-vă că în restul localităţilor din judeţul Iaşi, cu excepţia municipiului Iaşi, nu avem cabinete de medicină şcolară. Nici medicii de familie nu ajung acolo, decât o dată pe săptămână sau de două ori. Aşa că, ţinând cont şi de ceea ce a spus colegul meu, Vass Levente, de la UDMR, cred că trebuie să fim responsabili pe medicina şcolară şi să o susţinem, dincolo de ceea ce fac, ca efort individual, anumite comunităţi locale. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Domnul Roman. Vă rog. Tot drept la replică? Vă rog. (Vociferări.) Procedură atunci.
Florin-Claudiu Roman Nu aş fi intervenit dacă nu o auzeam pe colega de la PSD vorbind despre acest subiect, din punct de vedere al inspectorului şcolar. Eu o să vorbesc din punctul de vedere al unui părinte care-şi trimite copilul la şcoală şi care, ca şi mulţi alţi părinţi, nu reuşeşte să rezolve acea problemă la care făcea referire şi colegul Movilă, legată de alimentaţia sănătoasă în şcoli. Stimată doamnă, Cei care-şi trimit copiii la şcoală îi trimit, de regulă, cu un pacheţel, dacă nu au un serviciu alternativ, aşa cum făceam noi când eram şcolari. La ora actuală aceste chioşcuri alimentare sunt pline de ceea ce noi numim mâncare nesănătoasă, de mâncare fast-food. Am făcut o interpelare la ministrul educaţiei şi l-am întrebat de ce permitem, practic, îmbolnăvirea copiilor noştri prin acest gen de alimentaţie care primează în proporţie de 80%-90% în aceste chioşcuri şcolare? Răspunsul a fost: "De acest lucru se ocupă acei colegi din Ministerul Sănătăţii, care funcţionează în incinta unităţilor şcolare". Problema este reală, ei nu există, de fapt. Şi, atunci, ne îmbolnăvim copiii, iar la o soluţie simplă nu reuşim să găsim soluţii. Respingerea şi rediscutarea acestui proiect este o mare greşeală şi, din păcate, lucrul acesta ne va costa în timp atât pe noi, cât şi pe copiii noştri, care trebuie să înveţe într-un mediu sănătos şi să se dezvolte într-un mediu sănătos, de care depinde şi alimentaţia lor şcolară. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Vă rog, doamna Gavrilă. Când ai mai mulţi profesori, ai şi mai multe intervenţii. Haideţi să vedem ce ziceţi.
Camelia Gavrilă Nu este drept la replică, ci pur şi simplu simt nevoia de dialog, pentru că problema este foarte importantă şi cred că la acest moment facem un puzzle din tot ceea ce ştim despre problema educaţiei sanitare, despre problema asistenţei medicale în şcoli. Vreau să vă spun că nu ştiu de ce nu v-a răspuns cum trebuie ministrul educaţiei, pentru că ar fi trebuit să ştie că mai aproape de 500 de metri de şcoli nu au voie să funcţioneze chioşcuri care comercializează produse de tip fast-food. Deci, teoretic ar fi trebuit să aibă această informaţie, că există reglementări prin care nici produse de tip Coca-Cola, nici produse gen cartofi prăjiţi, nici fast-food nu se comercializează, şi ele sunt verificate şi de OPC-uri şi de celelalte forme de control care există la nivelul unităţilor. Deci, asta aş fi vrut să ştiţi, că există reglementări şi că poate ar fi bine şi miniştrii să fie mai informaţi.
Florin Iordache Domnul Ungureanu. Vă rog.
Emanuel-Dumitru Ungureanu Am ezitat să iau cuvântul, dar între timp am început o corespondenţă cu un medic de medicină şcolară. Haideţi să le auzim problemele, haideţi să le ascultăm. Întâmplarea face că eu am rămas la catedră şi mă întâlnesc cu medicul de medicină şcolară din şcoala în care predau. Ei spun aşa - că cel mai tare îi doare faptul că sunt îngrădiţi legislativ în a exercita meseria de medic: "Suntem toţi medici specialişti, formaţi prin rezidenţiat, cu primariat şi competenţă de medicină şcolară şi, totuşi, casa de asigurări nu ne dă voie să scriem reţete gratuite, nu ne dă voie să facem bilete de trimitere la specialişti copiilor care sunt din Cluj - că este vorba de Cluj - şi atunci sigur că, pur şi simplu, simţi că nu poţi să termini ceea ce ai început". Mă rog, ei spun că fac examene de bilanţ, depistează precoce anumite boli, încearcă să facă prevenţie. Însă o mare problemă care este în toate cabinetele şcolare - şi este mesajul către Executiv - nu este neapărat cadrul legislativ, ci practic nu au cu ce să-şi ajute copiii. În afară de salarizare, practic, primăriile nu au preluat decât, să zicem, amenajarea exterioară. Aşa că, dincolo de vorbe şi faptul că spune un medic de familie că a constatat, spre exemplu, că un copil de liceu are o tensiune mare, el nu prea are instrumente să facă mai mult de atât, pentru că nu este considerat nici măcar cu statutul de medic de familie. Noi ar trebui să ne strângem şi să facem lucruri concrete pentru aceşti medici. Repet, la această oră legislaţie există.
Florin Iordache Mulţumesc. Intervenţii? Nu mai sunt. (Domnul deputat Corneliu-Florin Buicu solicită să ia cuvântul.) Domnule Buicu, haideţi să trecem mai departe. Stăm la proiectul acesta de o jumătate de oră!
Corneliu-Florin Buicu Mulţumesc, domnule preşedinte. Doar două minute. Declaraţiile politice, de obicei, sunt dimineaţa, la 8,30. Vreau doar să ne întoarcem la acest proiect şi la modalitatea în care a fost el redactat şi care au fost motivele pentru care a fost respins. Motivele le-am explicat în prezentarea raportului, aşa că exact aceasta era rugămintea: haideţi să ne întoarcem la proiect. Mulţumesc.
Florin Iordache Păi, la votul final, ce să ne mai întoarcem?!