Florin Iordache 7. Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O nouă agendă europeană pentru cultură; este vorba de COM(2018) 267; PHCD 61/2018). Domnul preşedinte Angel Tîlvăr. Vă rog, domnule preşedinte.
Angel Tîlvăr Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. COM-ul nostru a avut în vedere proiectul de opinie transmis de Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, proiectul de opinie transmis de Comisia pentru muncă şi protecţie socială, nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, fişa de informare elaborată de către Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza în cadrul comisiei. Astfel, noi recomandăm sprijinirea şi finanţarea formelor de manifestare artistică inovatoare, extinsă, cuprinzătoare şi diversificată la nivel european. Susţinem obiectivul creşterii capacităţii culturale a statelor membre, vizând punerea la dispoziţie a unei game largi de activităţi culturale de calitate, promovarea oportunităţilor de participare şi de creaţie pentru toţi şi consolidarea legăturilor dintre cultură şi educaţie, afacerile sociale, politica urbană, cercetare şi inovare. Subliniem că sectorul cultural şi creativitatea ar beneficia de pe urma sporirii legăturilor şi contactelor Uniunii Europene cu organizaţii culturale din ţările terţe şi a sprijinirii cooperării agenţiilor de cultură europene cu alte spaţii culturale ale lumii. Totodată, considerăm că spaţiile urbane naturale cu funcţie recreativă reprezintă un rol complementar şi de consolidare a patrimoniului cultural şi propunem elaborarea unor recomandări privind valorificarea acestui lucru. Comisia noastră s-a întrunit în 18 septembrie 2018 şi a hotărât, cu unanimitate, să adopte prezentul proiect de opinie, care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Şi eu vă mulţumesc. Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Da, vă rog, domnul Leoreanu, Grupul PNL, vă rog frumos.
Laurenţiu-Dan Leoreanu Da. Mulţumesc. Grupul deputaţilor PNL va susţine această hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European. Sigur că susţine obiectivul creşterii capacităţii culturale a statelor membre, pentru că... capacitatea culturală creează în mod automat şi limbaje comune, apropie, până la urmă, şi aduce o consolidare a legăturilor între cultură şi educaţie, afaceri sociale, politică urbană, cercetare şi inovare. De asemenea, credem că sectorul cultural trebuie să beneficieze de sporirea legăturilor şi contactelor Uniunii Europene cu organizaţii culturale şi din ţări terţe, sprijinind cooperarea agenţiilor de cultură europene cu alte spaţii culturale ale lumii. În acelaşi timp, este necesar să fie dezvoltat şi un proiect pentru zonele rurale, astfel încât să fie promovată participarea culturală şi regenerarea socială. De asemenea, mobilitatea este un obiectiv important care trebuie susţinut, astfel încât statele vor avea o comunicare mult mai bună, o cunoaştere mult mai bună şi va aduce, până la urmă, un punct comun în relaţia dintre ele. Vă mulţumesc.
Florin Iordache Mulţumesc. Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt. Întreb dacă sunt... A, vă rog, vă rog. A, domnul Manole, vă rog. Mă scuzaţi.
Petre-Florin Manole Mulţumesc. Noua agendă europeană pentru cultură răspunde invitaţiei liderilor europeni de a face mai mult prin cultură şi educaţie, pentru a clădi societăţi bazate pe coeziune şi pentru a oferi o viziune a unei Uniuni Europene atractive. Scopul său este de a valorifica întregul potenţial al culturii, pentru a contribui la constituirea unei Uniuni mai echitabile şi mai favorabile incluziunii, prin sprijinirea inovării şi creativităţii, a creşterii şi creării de locuri de muncă durabile. Comunicarea încurajează sporirea capacităţii culturale a tuturor europenilor, prin punerea la dispoziţie a unei game largi de activităţi culturale şi prin oferirea de posibilităţi de participare activă. Comisia Europeană încurajează mobilitatea profesioniştilor din sectoarele culturale şi creative, elimină barierele din calea mobilităţii lor şi protejează şi promovează patrimoniul cultural european. Susţinem angajamentul Uniunii Europene de a îmbunătăţi condiţiile socio-economice ale artiştilor şi creatorilor şi de a promova educaţia şi formarea în domeniul artei, precum şi stimularea finanţării producţiei şi distribuirii de produse culturale care reflectă diversitatea Uniunii Europene şi stabilirea unui cadru organizatoric de cooperare voluntară între statele membre, pentru a promova şi elabora planuri de acţiune dedicate patrimoniului cultural naţional. Având în vedere toate acestea, Partidul Social Democrat susţine adoptarea opiniei privitoare la Comunicarea 267, în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene. Mulţumesc.
Florin Iordache Vă mulţumesc. Mai sunt intervenţii? Nu mai sunt. Dacă la titlu sunt intervenţii? Nu. Adoptat. La preambul? La articolul unic. Observaţii? Nu. Rămâne la votul final. Următorul COM.