Carmen-Ileana Mihălcescu Stimaţi colegi, Vă rog să vă pregătiţi cartelele pentru un vot de control! Domnule Buican, vă aştept! Stimaţi colegi, Haideţi să facem şi un vot de control! Vot, vă rog. Vot de control. Începem şedinţa de vot final. (Domnul deputat Nechita-Adrian Oros solicită să ia cuvântul.) Procedură? Vă rog.
Nechita-Adrian Oros Mulţumesc, doamnă preşedinte. Stimaţi colegi, În temeiul prevederilor art. 112 din Constituţia României şi ale art. 186 - art. 192 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Partidul Naţional Liberal depune moţiunea simplă intitulată "După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea". Stimaţi colegi, Din cauza incompetenţei şi a modului dezastruos în care a fost gestionată evoluţia pestei porcine africane, constatăm că România este ţara cea mai lovită de această epidemie, pentru că s-a compromis, pentru multă vreme de aici înainte, creşterea porcului şi industria de profil din România, pentru că s-a atentat la siguranţa naţională şi la securitatea alimentară a românilor. Pentru a opri acest dezastru, am fost nevoiţi şi obligaţi să depunem această moţiune. Vă mulţumesc.