12 septembrie 2018 – Dezbaterea Proiectului de Lege privind distribuţia de asigurări (PL-x 394/2018). ( rămas pentru votul final )

Carmen-Ileana Mihălcescu 6. Proiectul de Lege privind distribuţia de asigurări. Este PL-x 394/2018. Are un caracter organic şi este în procedură de urgenţă. Dacă din partea Guvernului... Da, avem? Domnul secretar de stat... Are 698 de amendamente admise.

Carmen-Ileana Mihălcescu Prezentarea raportului, domnul preşedinte Marius Budăi.

Marius-Constantin Budăi Mulţumesc frumos. În conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind distribuţia de asigurări. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare transpunerea integrală a Directivei Uniunii Europene nr. 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 ianuarie 2016 privind distribuţia de asigurări. În urma examinării Proiectului de Lege privind distribuţia de asigurări şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare, cu amendamentele admise prezentate în anexă. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Îmi permiteţi să citesc, să rămână în stenogramă, o îndreptare de eroare materială. La nr. crt. 343 din anexă, la art. 15, în loc de "art. 37" se va citi "art. 36". Mulţumesc frumos.

Carmen-Ileana Mihălcescu Mulţumesc şi eu. Dezbateri generale? Domnul Neagu Nicolae? Domnule Suciu, v-aţi înscris la dezbateri generale? Nu sunt doritori. Domnul Neagu Nicolae. Dar nu are cartelă?

Nicolae Neagu Doamnă preşedinte de şedinţă, vom susţine acest act normativ, această lege, pentru că nu ne putem juca, pe de o parte, cu directivele europene. Pe de altă parte, este foarte bine să găsim în acest moment toate posibilităţile, încât şi pachetele de produse asigurate, reasigurate, să fie în situaţia aceasta de vânzări combinate cross-selling, pentru că a institui monopoluri în piaţa de asigurări reasigurări, bineînţeles că nu este în avantajul consumatorilor. Eu sper ca ASF să-şi facă corect treaba, ţinând cont şi de această reglementare, şi, bineînţeles, în situaţiile în care vom ajunge şi preţul pe produsele combinate din pachetele asigurări reasigurări să fie acceptate de către consumatori şi să dislocăm înţelegerile create care pot duce către monopoluri. Vom susţine inclusiv corecţia materială pe care domnul preşedinte a sugerat-o.

Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale nu mai sunt. Vom trece la dezbaterea pe articole. O să urmăriţi marginal şi o să le facem din 100 în 100. Dacă de la 1 la 100 sunt obiecţii? Dacă nu, adoptate. Dacă de la 101 la 200 sunt obiecţii? Nu. Adoptate. Dacă de la 201 la 300 sunt obiecţii? Nu. Adoptate. Dacă de la 301 la 400 sunt obiecţii? Nu. Adoptate. Dacă de la 401 la 500 sunt obiecţii? Nu. Adoptate. Dacă de la 501 la 600 sunt obiecţii? Nu. Adoptate. Dacă de la 601 la 698 sunt obiecţii? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. Domnul Suciu Vasile-Daniel.

Vasile-Daniel Suciu Mulţumesc. O ultimă procedură pe ziua de astăzi. Stimaţi colegi, Dintr-o neatenţie, la începutul şedinţei noastre, când am modificat ordinea de zi, am adus punctele 64 şi 65 pe poziţiile 7 şi 8, dar nu am dat şi votul necesar pentru retrimiterea la comisie şi vă solicit să supuneţi la vot ca poziţiile 7 şi 8 să fie retrimise la comisie. Termen: două săptămâni. Vă mulţumesc.