3 septembrie 2018 – Aprobarea repartizării locurilor pentru funcţiile din Biroul permanent.

Nicolae-Liviu Dragnea Ordinea de zi şi programul de lucru pentru şedinţa de astăzi, întocmite de Biroul permanent şi aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, au fost distribuite. Pe ordinea de zi avem alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor. Vă reamintesc că, potrivit prevederilor regulamentare, cei patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori care fac parte din Biroul permanent se aleg la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Repartizarea locurilor în Biroul permanent pentru grupurile parlamentare se aprobă de plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea liderilor grupurilor parlamentare, pe baza negocierilor dintre aceştia, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor. Biroul permanent a primit documentul întocmit de lideri, în urma negocierilor, şi, potrivit acestui document, propunerile de repartizare a locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori ai Camerei Deputaţilor se prezintă astfel: Dacă sunt intervenţii? Nu sunt. Urmează votul asupra propunerilor prezentate. Vă rog să pregătiţi cartelele de vot. Să înceapă votul. Cu 187 de voturi, deci cu majoritate de voturi, repartizarea locurilor de vicepreşedinţi, secretari şi chestori a fost aprobată.