Vasile-Daniel Suciu Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Pe procedură - şi este bine că mai luăm şi o pauză, după înflăcărarea discursurilor - vă solicit să supuneţi la vot prelungirea programului de lucru, până la epuizarea proiectelor de lege pe care le-am aprobat la începutul şedinţei. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Supun votului dumneavoastră prelungirea programului de lucru. Vot, vă rog. Până la epuizare. 99 de voturi pentru, 23 de voturi împotrivă, 8 abţineri, un coleg care nu are opţiune. Programul a fost prelungit. Mai departe, la dezbateri generale, domnul deputat Márton Árpád. Vă rog.
Árpád-Francisc Márton Doamnă vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Încep prin a vă spune că n-am avut niciun fel de activitate legată de silvicultură. Însă, după cum ştiţi, eu urmăresc destul de aproape tot ce se întâmplă, toate rapoartele încerc să le citesc, mai ales dacă mă interesează. Eu reprezint un judeţ eminamente rural, unde lemnul de foc este o problemă destul de mare. Mai avem şi, la noi în judeţ, cum să vă spun, să nu jignesc pe nimeni - o activitate de prelucrare a lemnului destul de importantă, activitate realizată de un investitor care mai are şi probleme cu legea. Revenind la problema pe care o dezbatem astăzi. Şi eu m-am mirat când, la propunerea doamnei ministru Pană, s-a interzis valorificarea masei lemnoase pe picior şi aveam dubii şi am în continuare dacă aceasta se poate realiza. Totodată, am ascultat cu foarte mare atenţie prima intervenţie, care ne spunea cum se va face de acum încolo. Şi am încercat să găsesc acele elemente expuse aici, în acest raport, şi nu le-am găsit. Am găsit un singur lucru, art. 59 alin. (5 1 ), o restructurare care apare, la lit. c), "prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior". Şi atât! Nimic din ce ni s-a spus aici nu se află în acest raport. Nu ştiu dacă, într-adevăr, s-a dorit ce s-a spus aici. Nu ştiu dacă aceasta rezultă de undeva. Eu, unul, singur, nu ştiu! Ca atare, eu vă propun, pentru a nu greşi, să retrimitem comisiei acest proiect de lege, ca să nu facem un dezastru şi mai mare pe piaţa lemnului de foc. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Avem o propunere de retrimitere la comisie. Vot, vă rog. Propunerea a fost respinsă cu 48 de voturi pentru, 82 de voturi împotrivă, 5 abţineri. În continuare, mai avem un vorbitor, domnul deputat Băişanu Ştefan-Alexandru, ALDE.
Ştefan-Alexandru Băişanu Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi, Vin dintr-un judeţ în care pădurea înseamnă enorm de mult. Vin dintr-un judeţ în care avem foarte multe societăţi private naţionale, dar şi multinaţionale, care folosesc acest bun naţional. Am să o rog pe doamna ministru Pană, pe care o respect, dar şi pe colegul meu, domnul Tabugan, să găsească soluţii viabile şi să o facă astăzi, acum, până ajungem la vot, pentru că aşa cum stau lucrurile, văd că suntem pe un drum care poate degenera, foarte clar. În numele meu şi al Grupului ALDE spun foarte clar că este important ca cetăţenii, persoanele fizice, să aibă lemn la preţuri corecte, dar, în acelaşi timp, susţin şi propunerea domnului Tabugan, care poate veni în sprijinul acestei acţiuni. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Domnul deputat Varujan Pambuccian.
Varujan Pambuccian Vă mulţumesc. După ce colegul meu, domnul Márton, a propus retrimiterea la comisie, practic nu am mai vrut să spun nimic. Am să vă spun două lucruri: că sunt matematician şi deci gândesc logic şi că sunt destul de bătrân ca să cunosc suficient de bine natura umană. Şi înclin să cred că aveţi dreptate, doamnă! Nu se poate repara nimic pe picior, în plen, pentru că nu se pot face amendamente în plen. Poate că nu a fost înţeleasă corect cererea domnului Márton. Din păcate, nici nu pot să vă rog să mai votăm o dată retrimiterea la comisie, chiar dacă sensul ei văd că nu a fost înţeles. Nu se pot face amendamente în plen. Aşa că noi vom vota împotriva acestui proiect. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. (Domnul deputat Tinel Gheorghe solicită să ia cuvântul.) Domnule Tinel, aţi avut doi vorbitori de la PNL. Procedură? Vă rog frumos, procedură.
Tinel Gheorghe Doamnă preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Colegul nostru, Márton Árpád, a invocat introducerea unui alineat nou la art. 59, este vorba de lit. c) - "... prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior..." - şi mă simt obligat să explic ce reprezintă acest nou alineat, faţă de vechiul text al legii, care nu prevedea această posibilitate practică de exploatare a masei lemnoase pe picior. Procedura aceasta s-a aplicat în România până în 2008, inclusiv o bună perioadă după introducerea şi adoptarea noului Cod silvic, mai ales de Regia Naţională a Pădurilor, fiind cel mai mare administrator al pădurilor statului, sau singurul administrator al pădurilor statului... ca să mă exprim mai plastic. Valorificarea ca masă lemnoasă pe picior era o procedură care venea în sprijinul populaţiei, să ştiţi! Lemnul era defalcat, să spun aşa, fără partea de exploatare, de proces tehnologic, care presupune exploatarea lemnului, scoaterea lui, transportul lui, fasonarea lui etc. Cetăţeanul de rând îşi lua lemnul exact din pădure, de la cioată. Asta presupunea un preţ foarte avantajos pentru el, cel mai avantajos preţ pentru el. Introducerea acestui alineat nou, domnule Márton Árpád, asta presupune. Dă posibilitatea agenţilor economici, mai ales Regiei Naţionale a Pădurilor, prin politicile guvernamentale, să valorifice acest lemn din pădure, direct de la sursă, fără să fie afectate şi fără să fie introduse costuri suplimentare de exploatare.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc, domnule Tinel.
Tinel Gheorghe Şi vă spun din experienţă acum, lemnul pe picior, în momentul de faţă, pleacă undeva de la 60-65 de lei, dacă... reprezentanţii Regiei şi ai Ministerului pot să mă contrazică...
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule Tinel, vă mulţumim. Am înţeles.
Tinel Gheorghe ... şi ajunge în zonele deficitare la 700-800 de lei, ca urmare a acestei politici.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Doamna ministru Pană. Un minut maximum.
Adriana-Doina Pană Mulţumesc. Da, un minut, maximum. Unu la mână. Nu, articolul cu "... pe picior..." înseamnă altceva, adică să se liciteze la firme, pe picior. Doi. Stimaţi colegi, nu vă faceţi probleme că poate există totuşi vreun blocaj şi prin ce votăm noi, astăzi, rămâne blocajul acela. Nu există! Şi, chiar dacă ar exista, adică pe scurt - din 4 milioane şi puţin de metri cubi, cât trebuie Romsilva, direct sau prin prestări de servicii, să-l exploateze, ca să fie lemn de foc ieftin pentru populaţie, două milioane şi jumătate Romsilva are utilajele ei şi deja, în luna iunie, un milion o sută de mii s-au contractat de agenţii economici. Deci, în luna iunie, 3.600.000 sunt în regulă. Până la sfârşitul anului, pot fi toţi cei 400. Dacă nu, există instituţia ordonanţei de urgenţă. Dacă chiar este adevărat, domnul ministru poate să-şi asume. Acolo nu poate merge cu poveşti...
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc, doamnă ministru.
Adriana-Doina Pană ... acolo trebuie date, trebuie avize de la alte ministere şi de a doua zi intră în vigoare. Nu lăsaţi să vă forţeze mâna. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Dacă la marginal... (Domnul deputat Corneliu Olar solicită să ia cuvântul.) Domnule Olar, ar fi a patra oară, de la dumneavoastră... vă rog frumos... Am sistat aici dezbaterile generale. Nu există procedură. Nu vi s-a invocat în vreun fel numele. Vă rog frumos, nu aveţi nici măcar drept la replică. Daţi-mi voie să continui dezbaterea pe articole a proiectului de lege. Vă mulţumesc pentru înţelegere! (Aplauze.) Dacă la marginal 1 sunt obiecţii? Nu. Adoptat. Marginal 2, obiecţii? Nu. Adoptat. Marginal 3, obiecţii? (Domnul deputat Tinel Gheorghe solicită să ia cuvântul.) Domnule Tinel, la ce aveţi obiecţii? La marginal 3?
Tinel Gheorghe Vă spuneam că în comisie am avut un amendament şi sunt surprins că stafful tehnic nu a reţinut acel amendament. La art. 16 alin. (4), amendamentul meu prevedea ca pentru toate suprafeţele de fond forestier, indiferent de suprafaţă...
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule Tinel, nu figurează la amendamente respinse...
Tinel Gheorghe Doamnă preşedinte de şedinţă, Am avut un amendament în comisia de specialitate. Faptul că nu este reţinut în raport...
Carmen-Ileana Mihălcescu În raportul nostru nu figurează la amendamente respinse.
Tinel Gheorghe Regulamentul îmi permite să am obiecţii, să ridic această obiecţie în plenul Parlamentului. Şi propunerea mea este să se elimine condiţionalitatea de maxim 30 de hectare, astfel încât textul de lege să se refere la toate suprafeţele de fond forestier.
Carmen-Ileana Mihălcescu Bun. Supun votului dumneavoastră, neavând vreun amendament respins al dumneavoastră, supun votului, din raport, la amendamente admise, acest art. 16 alin. (4), pentru că nu avem amendamente respinse înscrise în raport, domnule Tinel Gheorghe. De ce ne induceţi în eroare? Nu există în raport. (Vociferări.) Asta am mai făcut... forma din raport... Haideţi să votăm forma din raport, de la marginal 3, art. 16 alin. (4) şi alin. (10). Vot, vă rog. Cu 87 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă şi 19 abţineri a fost adoptat. La marginal 4 dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat. La marginal 5 dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat. La marginal 6 avem art. 59, amendament respins. Cine îl susţine? Vă rog.
Emanuel-Iuliu Havrici Bună ziua, stimaţi colegi. Vă salut, doamnă preşedinte. Mulţumesc. Întrucât aţi văzut atâtea dezbateri, azi, şi atâtea discuţii, consider că forma cea mai bună pentru a rezolva şi criza lemnului de foc, care este o prioritate pentru noi, dar, în acelaşi timp, de a debloca sistemul silvic, este susţinerea acestui amendament, care în comisie a fost respins. Şi o să vă spun şi două cuvinte, pe scurt. Pe de o parte, menţine aceeaşi cantitate de lemn de foc pentru populaţie cum a fost prin art. 59, nemodificat, în fostul Cod silvic. Pe de altă parte, deblochează sectorul forestier. La art. 59 alin. (5 1 ), lit. a) - lit. b) ale alin. (5 2 ) şi alin. (5 5 ), se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor, tăierile de igienă, precum şi tăierile de produse accidentale dispersate sau realizate pe suprafeţele compacte de maximum 3 ha, executate în fondul forestier proprietate publică a statului, se realizează de către administratorii prevăzuţi de lege, în următoarea ordine: prin exploatare în regie proprie, cu forţe proprii; prin exploatare în regie proprie, prin prestări servicii cu operatori economici atestaţi pentru lucrări de exploatare forestieră; prin valorificare ca masă lemnoasă pe picior; valorificarea ca masă lemnoasă pe picior se poate face numai pentru volumul din actele de punere în valoare care depăşeşte capacitatea proprie de exploatare la nivelul ocolului silvic sau al bazei experimentale şi după organizarea a cel puţin două proceduri de achiziţie publică, în condiţiile legii. Volumul lemnului de foc rezultat din masa lemnoasă valorificată pe picior..." - atenţie! - "... se oferă spre valorificare în ordinea de priorităţi prevăzută la alin. (5 2 )" - adică, populaţie, şcoli, primării, unităţi administrativ-teritoriale. Mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră art. 59, aşa cum a fost ele prezentat. (Vociferări.) Amendamentul respins, da, prezentat de colegul nostru... asta am şi spus... aşa cum a fost el prezentat. Art. 59. Vot, vă rog. Amendament admis cu 108 voturi pentru, 42 de voturi contra, 4 abţineri. La marginal 6, cu aceste obiecţii votate, a fost adoptat. La marginal 7 dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptat. Marginal 8, obiecţii? Nu. Adoptat. Marginal 9, obiecţii? Nu. Adoptat. Şi o anexă, dacă sunt obiecţii? Nu. Adoptată. Proiectul rămâne la votul final.
Ion Tabugan Doamnă preşedinte, Stimaţi colegi,
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule Tabugan, nu v-am dat cuvântul!
Ion Tabugan Păi, trebuie să-mi daţi cuvântul, pentru că avem două articole în lege care se bat cap în cap. Haideţi, procedural...
Carmen-Ileana Mihălcescu Domnule Tabugan, am încheiat dezbaterea pe articole.
Ion Tabugan Înţelegeţi că trebuie ... art. 59, votat în comisie... trecut la vot şi să-l respingeţi! Nu pot exista două articole. S-a aprobat articol respins, dar nu s-a anulat articolul trecut de la comisie. Mă înţelegeţi?
Carmen-Ileana Mihălcescu Atâta vreme cât eu am specificat că la marginal 6, dacă nu sunt obiecţii, cu modificările aduse prin votul dumneavoastră, este adoptat, înseamnă că s-a adoptat fix în această formulă. Vă mulţumesc, domnule Tabugan! Mai departe.