4 iulie 2018 – Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi.

Florin Iordache Urmează punctul 10, Proiectul de hotărâre privind instituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru controlul exerciţiului bugetar anual al Curţii de Conturi. Proiectul de hotărâre a fost distribuit şi afişat. Dacă sunt comentarii. Nu sunt. Dacă la titlu sunt comentarii. Nu. Adoptat. La preambul, observaţii? Nu. Art. 1? 2? 3? 4? Dacă la anexa privind componenţa... Rog liderul Grupului PMP: vă rog să faceţi o nominalizare privind componenţa unui deputat din grupul dumneavoastră parlamentar. Domnul Tomac. (Discuţii, replici neinteligibile din sală.)

Eugen Tomac Tot Băsescu vă stă pe creier! (Discuţii, rumoare în sală.) Domnul deputat Todoran va fi membru din partea noastră.

Florin Iordache Vă mulţumesc. Rog pe domnul deputat Suciu să facă nominalizarea şi să spună care va fi preşedintele acestei comisiei, cine dintre colegii noştri senatori sau deputaţi.

Vasile-Daniel Suciu Da, mulţumesc. Preşedintele acestei comisii este domnul Sorin Lazăr. Aceasta este propunerea PSD - domnul deputat Sorin Lazăr. Mulţumesc.

Florin Iordache Vă mulţumesc. Am încheiat dezbaterile. Stimaţi colegi, supun votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblu. Să înceapă votul. 257 de voturi pentru, 58 împotrivă, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.