Carmen-Ileana Mihălcescu 7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 298/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic. Are caracter ordinar. Sunt 13 amendamente admise şi un amendament respins. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Din partea comisiei sesizate în fond, domnul Marius Budăi. Prezentarea raportului comun.
Marius-Constantin Budăi Mulţumesc frumos, doamnă preşedinte. Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 298/2013. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 298/2013, astfel încât Colecţia filatelică a României, arhiva şi biblioteca Muzeului, precum şi registrele de evidenţă operativă şi documentele contabile, aflate în prezent în custodia Băncii Naţionale a României, să fie transferate în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, urmând a fi păstrate la sediul acestuia. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii celor două comisii prezenţi la lucrări, au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 298/2013, cu amendamente de tehnică legislativă prezentate în Anexa nr. 1. Amendamentele respinse se regăsesc în Anexa nr. 2. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
Carmen-Ileana Mihălcescu Vă mulţumesc şi eu. Dezbateri generale. Doreşte cineva să intervină? Nu. Sunt 13 amendamente admise şi un singur amendament respins. Vă rog să-l urmăriţi şi, dacă doriţi, să-l susţineţi. La nr. crt. 1 dacă sunt obiecţii? Nu. Nr. crt. 2, obiecţii? Nu. La nr. crt. 3, obiecţii? Nu sunt. Nr. crt. 4, obiecţii? Nu sunt. Nr. crt. 5, obiecţii? Nu sunt. Nr. crt. 6, obiecţii? Nu sunt. Nr. crt. 7, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Nr. crt. 8? Nu sunt. Adoptat. Nr. crt. 9, obiecţii? Nu. Adoptat. Nr. crt. 10, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Nr. crt. 11, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Nr. crt. 12, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Nr. crt. 13, obiecţii? Nu sunt. Adoptat. Proiectul de lege rămâne pentru votul final.